Lasati parintii sa vina la Mine!

 "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti!" a strigat Isus intr-o zi, ucenicilor care credeau ca Domnul are alt gen de prioritati in acele clipe: vindecari, minuni, vestirea Evangheliei etc. Se inselau! Copiii au fost mereu prioritatea numarul unu a lucrarii Sale, iar El ne-a spus ca fara o inima ca a lor, sa ne luam gandul de a intra in Cer. O inima curata, fara pizma adulta, fara ranchiuna pe care o ducem zilnic ani de zile, nu putem accede la Tatal. Oricat de dur suna, mantuirea este legata de acceptarea ei intr-o anumita forma, o forma daca doriti, copilareasca. Formele noastre inventate pe parcursul istoriei s-ar putea sa nu fie valabile.

 Doream insa sa analizez un aspect legat de copii, de viata lor. Fiecare am fost copii si am avut o copilarie mai fericita sau mai  putin fericita. A unora a fost chiar trista, iar aceasta tristete ne-a modificat pentru totdeauna perceptia asupra a tot ce ne inconjoara, ne-a modificat personalitatea. Si nu intotdeauna intr-un sens bun.
  Sunt parinti care au distrus inimile copiilor cu rautatea lor, nepasarea lor, duritatea lor. Iar acesti parinti au avut totdeauna o scuza: viata grea, lipsa banilor, copii neastamparati, etc. Caci ceea ce am facut sau facem noi, ca oameni, rau, va avea intotdeauna o scuza si, desigur, altcineva e de vina. In Matei cap. 7 de la vers. 7 suntem indemnati sa cerem lui Dumnezeu cu promisiunea ca vom primi, in rugaciune, dand Domnul Isus exemplul nostru, al oamenilor, care chiar daca suntem rai, daca ne cere copilul nostru o paine nu am putea sa-i dam o piatra sau un sarpe in loc de peste...Sau am putea ? Sau am putea sa intalnim parinti cu inimi moarte, dincolo de bine sau rau, dincolo de firea umana, care pot da pietre sau serpi, in loc de paini? Ba da, exista si astfel de oameni ingrozitori. Si am intalnit fiinte, care nu aveau nimic in suflet, care nu mai puteau iubi pe copilul lor si care nu mai iubesc nimic, iar viata o traiesc intr-o virtute a inertiei. Ma tem ca si unii dintre dumneavoastra ati trait asa ceva si stiti... ce  dureros e sa ai o mama sau un tata, care sa iti refuze orice gest de iubire, sa iti refuze 1 leu pentru un colt de paine, cand nu mai ai, un telefon pe care ti l-ar putea da macar o data pe an, i-ar atunci cand suni tu sa nu doreasca sa iti vorbeasca. Si sa iti aduci aminte de copilaria strivita de batai, certuri si alcool. Si cand banii dispareau pe distractii de o noapte, in timp ce tu stateai cu inima cat un purice inspaimantat, sperand ca totul sa inceteze si iti era foame. Foame de o bucatica de paine, dar mai ales de un strop de iubire. Dar raul si cearta nu incetau si ajungeai sa fi batut,  jignit, urat pantru ca erai copil, pentru lucruri ce nu avea nici o importanta, decat prin prizma aburilor de alcool. Treceau saptamani, apoi luni si apoi ani, durerea nu inceta, insa se transforma in ura...Si totusi ai fi vrut sa ierti, dar  nu erai lasat.Inca mai puteai iubi. Dar ai crescut si viata nu s-a schimbat, iar tu nu ai mai vrut sa ierti.
 Nu pot sa imi inchipui ce e in inima acestui copil, care nu mai e de mult copil, ci un adult care are la randu-l sau copii, pentru care ar muri la nevoie...Cate oceane de durere se ascunde uneori sub o infatisare linistita si binevoitoare, cata tristete si suferinta.
 Senzatia mea cand citesc unele pasaje din Sfintele Scripturi e ca nici macar Domnul, uneori, nu poate sa conceapa raul din unele inimi ajuns la forme extreme. In Isaia cap.49 vers. 15, Cuvantul ne spune: "Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza si sa n-aiba mila de fiul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita." Da, Doamne, sunt parinti care uita atat de perfect, ca nu mai isi aduc aminte ca au avut copii! Uita pana si raul pe care l-au produs, ura cu care si-au zidit caminul, durerea pe care au implantat-o.
 Dar exista si altceva? Poate exista in mijlocul dezastrului, un pic de liniste? O vorba de alint? Sunt atatia care stiu ce spun eu aici si sufera, pentru ca ar dori un cuvant bun o mangaiere din partea parintilor, o recunoastere ca au gresit, ca tineretea zbucimata, alcoolul, drogurile le-au luat mintiile si in loc de iubire au adus suferinta.
 Exista mangaiere sau ne vanam cu cele mai josnice arme ale vietii, crezand in profetul evolutiei Darwin? Exista si altceva decat o vanatoare continua, in care invatam de la Cronos sau de la Irod sa ne anhilam copii, in speranta ca nimic nu ne va tulbura viata ca parinti si vom exista netulburati pe tronuri...Exista altceva decat bezna unui rau total din care iesim putina vreme pentru a lovi, apoi pentru a ne cufunda pentru veci? Exista o licarire dincolo de Universul intunecat in care traim ca oameni, ca parinti? Pentru ca indiferend ce spunem asta traim, atunci cand Dumnezeu nu este sau nu mai vrea sa fie, pentru a lumina. Cand mangaierea Sa se topeste ucisa de egoismul nostru. Cand nu mai vrem mangaiere, ci doar sa ne prefacem ca suntem oameni superiori prin ratiune, dar traind zilnic prin instinct.
As vrea sa aduc mangiere, sa aduc pace. Dar eu nu pot aduce pace si mangaiere, dar stiu pe Cineva care aduce mangaiere : Domnul! El spune in Psalmul 27 vers. 10: "Caci tatal meu si mama mea ma parasesc, dar Domnul ma primeste." Pentru cine vrea, El are untdelemnul vindecator. El care a iubit copii, mai mult decat orice, care a simtit durerea loviturilor primite de prunci, a simtit foamea lor, suferinta lor. El care s-a facut durere pentru noi...El are mangaiere.
 In tumultul si nebunia vietii ajungem sa parasim. Sa parasim soti sau sotii, copii, frati sau surori. Nu ne mai pasa. Nu ne mai pasa decat de noi sau nici macar de noi. Dar umplem viata din jurul nostru cu atata durere. Caci atata suferinta aduce parasirea unui om. Multi nu suporta si recurg la ce e mai rau chiar la moarte...si mor copiii chinuiti, copii cu parinti divortati, crescuti de bunici neputinciosi sau de vecini nepasatori, cu familia plecata la munca in tarii indepartate...Iar Domnul e manios pe astfel de oameni, atat e de manios e Domnul!, caci oameni ce vor un bine copiilor lor, sfarma tot cea mai ramas din pura floare a iubiri si care pentru un ban in plus, aduc munti de durere si disperare in viata copiilor...Si din cauza asta unii nu mai sunt printre noi astazi...Parintii acestia zic ca sunt crestini. Poate or fi unii, caci daca mergi la biserica sambata sau duminica esti crestin, nu-i asa? Ei  fac sacrificii pentru copiii lor acolo in Spania sau Italia, pentru o casa sau niste bani intr-un cont, dar niciodata nu se gandesc la sacrificiul si chinul pruncilor lor...Va amagiti singuri, dragi parinti, si va chinuiti copii, incalcati regulile cele mai simple ale Cuvantului si nu sunteti crestini,ci doar niste mincinosi! Si Domnul nu va uita asta! Copii au nevoie de parintii lor, de indrumarile lor, de a fi invatati din Cuvantul Sfant in familie.De o plimbare cu ei, de a le citi o carticica, de a le spune seara o poveste. Nu sa-i creasca strada, discoteca si anturajele dubioase si umpland, mai tarziu randurile unui tineret debusolat, fara credinta si iubire, aparut in numele "sacrificilor" parintilor. Iar cei ce zic ca sunt crestini vor plange mai tarziu, rugandu-se sa le mantuiasca Domnul copiii cei "neascultatori", plasand problema care tot ei au creat-o, Mantuitorului. Caci, nu-i asa, Domnul e mereu cel ce trebuie sa repare consecintele incalcarii Cuvantului Sau de catre noi?
  Domnul e un Tata adevarat, la fel de adevarat ca parintii nostri care ne-au crescut  si, care de multe ori, nu au inteles nimic din misiunea lor.  El, Dumnezeu, aduce mangaiere si vindecare, aduce medicament sfant pentru inimi zdrobite. Iar El nu paraseste pe nimeni niciodata...iar daca suntem goi in interior este pentru ca El nu e acolo, ci durerea si suferinta ce ne macina. Augustin spunea ca avem in suflet un gol de forma lui Dumnezeu. E adevarat. Acolo trebuie sa il lasam pe Creator sa intre, sa ne umple, sa ii fim copii, iar El sa ne fie un Tata mai adevarat decat orice tata am avut vreodata. In Psalmul 68 versetele 5 si 6a scrie : "El este tatal orfanilor, aparatorul vaduvelor, El, Dumnezeu, in locasul Sau cel sfant. Dumnezeu da o familie celor parasiti..." Imi doresc sa simta toti iubirea Sa si mangaierile Sale, pentru ca sunt adevarate, iar El e Tata bun, plin de dragoste. A jertfit pentru ca noi sa traim in familia Sa, pe PreaIubitul Sau Fiu. El vrea sa facem pace in inimile noastre, sa nu ne mai otraveasca amintirea relatiilor reci si tiranice cu parintii nostri biologici, sa le acordam iertare, caci si Isus atunci cand ii eram dusmani ne-a iertat si a murit pentru noi. Sa le dam un telefon...Sa incercam sa le spunem un cuvant de iubire si iertare si sa avem un strop de iertare cu ei, caci raul din inimi nu cedeaza prea usor. Sa ne rugam ca lumina Domnului sa alunge bezna din inimi, ca si cei care nu sunt crestini sa vada un rasarit de speranta, sa vada ca amaraciune ce a macinat sufletul anii de zile, nu mai are forta. Caci Isus are puterea restabilirii legaturilor din familii, iar El doreste sa zica si: "Lasati parintii sa vina la Mine!"