Nu-ti pasa, Doamne?

Cum ma inchin, de fapt, lui Dumnezeu? Este inchinarea un dialog real intre mine si Dumnezeu sau este doar o actiune in care ma amagesc singur, spun niste vorbe pe care Dumnezeu ar trebui sa le auda, iar apoi repede plec. Ma vad intrand la o audienta, prima data intr-o antecamera, dar pentru ca nu mai am timp sau rabdare , ori poate neintelegand ca o usa care se deschide nu e neaparat usa locului unde e Christos, si repede fac anumite rugaciuni, izvorate nu din inima, ci dintr-o traditie creata de mine insumi, fara sa privesc la Christos, fara sa stiu daca este acolo, apoi plec fara sa aud vreun raspuns.

A fost o inchinare in duh? A fost o inchinare in spirit? I-am auzit glasul? I-am privit frumusetea Sa de Mantuitor? Ori m-am grabit sa plec fara sa inteleg ca nici macar nu am ajuns in preajma Lui, prins intr-un obicei ce mi l-am faurit din fire...
Martha era la cativa metri de Isus, dar nu langa Isus, aproape de El, dar nu in aceasi incapere, alergand in ceea ce credea ca este o lucrare, dar niciodata sa fie la picioarele Domnului. Era atat de aproape, dar cu inima amara si furioasa, plina de acuze asupra lui Isus:"Doamne, nu-ti pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura?..." La fel cum Domnului nu ii pasa ca barca in care se afla pe Marea Tiberidei se umplea de apa si ucenici se vedeau deja pierind.
De cate ori nu simt, chiar cand nu am curajul sa o spun, ca lui Isus nu-i pasa? E aproape, e poate la cativa metri, de aceea fac o lucrare pentru El si vad ca totusi, sunt singur. Dar sunt, de fapt, in acelasi loc unde e El? Ce se intampla, fiind ca Lui nu-i mai pasa? Dar El ma cheama sa ma scufund in pacea Sa, sa ma opresc si sa aleg sa iL ascult, sa las framantarea vietii si a oricarui slujbe facute pentru El. Pentru ca altfel ajuns sa am timp pentru lucrarea Sa, dar nu pentru El! Aleg sa fiu aproape de El, dar niciodata cu El...Sa fiu atat de aproape si in acelasi timp atat de departe, incat sa nu-i aud niciodata glasul...Sa nu fiu niciodata in mod real cu El...Sa nu inteleg niciodata ce doreste sa faca in viata mea...