Daca nu credem ca exista raspunsuri nu vom pune niciodata intrebari. Daca nu vom pune intrebari, nu vom stii. Daca nu vom stii, ne vom crea o religie agnostica, in care singura revelatie din Univers va fi ca dincolo nu e nimic. Aveam 11 ani cand diriginta ne-a cerut sa ne gandim daca exista Dumnezeu. Desigur pareriile copiilor, ca si a oamenilor mari au fost impartite. Cand diriginta a inceput sa ne vorbeasca Dumnezeu era deja condamnat la inexistenta. Caci scoala romaneasca de atunci era atee si Dumnezeu nu avea sanse. Printre altele lucruri spuse de tovarasa diriginta era dovada cea mai puternica a faptului ca Dumnezeu nu exista: oamenii au ajuns pe Luna. Iar pe Luna nu s-a gasit nici macar un "sfintisor", cum s-a exprimat tovarasa noastra intru ateism. Aha! Deci pe Luna trebuia sa se gaseasca cineva, un sfant, care sa stea acolo sa aiba casa, nevasta, copii, un servici, daca nu era somer cumva....Da! Asta a fost conceptia unei persoane care la 41 de ani cred ca putea mai mult. Numai ca aceasta conceptie e destul de raspandita. Aceea ca telescoapele indreptate in toate directiile nu au descoperit vreun semn al existentei lui Dumnezeu sau ale altei entitati cu puteri demiurgice. Problema ca existenta lui Dumnezeu in cadru unui Univers material e discutabila. Revin la o idee mai veche: pana si inchinarea oamenilor s-a facut mai mereu intr-o definitie materiala a ei. Samariteanca de la fantana il intreaba pe Isus daca muntele unde se inchinau ei este valabil pentru inchinare sau numai Ierusalimul? Raspunsul lui Christos: nu munti, nu orase, ci duh si adevar! Nu materie,ci spirit. Nu subiectivism si presupunere, ci adevar! Si aici este ceea ce ma separa pe mine decatolicism si ortodoxie , care au nevoie de materie pentru a privi la Dumnezeu! Are nevoie de icoana de lemn, plastic, piatra etc, pentru a il gasi pe Dumnezeu intr-un loc al spiritului. Eu o vad ca o contradictie in termeni. Le apreciez stradania, dar nu materia este cea care ma duce la Dumnezeu, ci duhul si adevarul. Nici macar sfantul care e pictat pe peretele unei biserici. Nici ingerul puternic si infricosator. Sunt fiinte deosebite, dar atat!
La fel si ateul cauta, daca chiar cauta si se asteapta sa vada o urma materiala a lui Dumnezeu. De fapt si daca ar vedea-o, eu nu as fi sigur ca ar intelege-o! Ce se asteapta sa vada? O Biblie plutind in spatiu pe langa Alfa Centauri? Crucea pe care a fost rastignit Isus, plantata pe Neptun? Asta i-ar face crestini? Nicidecum! Ar zice ca niste extraterestri le-au dus acolo si tot nu ar crede! Atunci ce sau cine ii poate convinge? Spuneti dumneavoastra ce anume?
Cineva imi spunea acum vreun an ca o dovada a existentei lui Dumnezeu ar fi fost ca El sa scrie niste formule matematice prin Biblie. Dar Sfanta Scriptura nu e un manual de algebra! Mai ales ca matematica traita de fiintele din Sfanta Scriptura este un paradox: un om pierde o oaie si lasa 99 de oi si pleaca departe si nu se lasa pana nu o gaseste pe cea pierduta. Adica iti pasa de una, dar nu te temi de disparitia a 99 de oi? Un om isi imparte averea la cei doi fi ai sai. Unul o risipeste venind inapoi fara nimic, iar cand vine, tatal sacrifica vitelul ingrasat, il imbraca cu cele mai bune haine, il incalta cu cele mai bune sandale si ii pune un inel de aur in deget. Iar cel care e mereu cu el si munceste ca un rob nu i se da nici macar un ied. Adica risipitorul nu mai are nimic, dar primeste, iar cel ce sporeste averea, trebuie sa asiste la bucuria altora, neprimind nimic special niciodata.
Oricum i-am raspuns acelui om ca are perfecta dreptate. Asa cred si eu! Biblia nu poate fi opera lui Dumnezeu pentru ca nu are acolo niste calcule matematice. Corect! Si din acelasi motiv nu cred ca "Amintirile din copilarie" au fost scrise de Ion Creanga, pentru ca nu am vazut ca Nica sa spuna ca E=mc2. Dar totusi are indrazneala plina de obraznicie sa pretinda ca sunt adevarate acele intamplari. Cam mare indrazneala pentru cineva care nu stia cum sta treaba cu energia si nu la pus pe paginiile cartii sale. Au urmat cateva injuraturi adresate de simpaticul forumist si care au pus capat discutiei despre adevarul sau neadevarul biblic.
Ateismul pe care il vad propovaduit pe aceste forumuri cu o ravna care cred ca depaseste ravna crestina, afirma ca vrea sa elibereze omul. Sa-l elibereze de ce anume? E o intrebare complexa! Romanul e destul de liber in cel priveste, teama sa de Dumnezeu e mica sau foarte mica. Nu traieste ca si cum Dumnezeu sau ideea de divinitate l-ar face cumva diferit fata de un ateu. Nu! Si atunci? Libertate? Ok! Am inteles. O notiune care dispare din viata noastra! Dar fiindca nu suntem oameni care sa nu avem ceva in suflet ne vom "posta" acolo o alta idee! Care? Morala? Apa de ploaie! O vom modifica cu fiecare dorinta de a castiga ceva. Bine sau Rau? Prostii! Binele e ce ne place sa definim astfel! Comunismul si nazismul au aratat ce inseamna realitatea fara Dumnezeu, modificata in functie de placerea cuiva. Vreti o lume in care lagarele de exterminare sa fie solutia finala? Atunci eliberati-va de Dumnezeu! El e Dragoste! Ucideti Iubirea si veti avea o lume fara Dumnezeu! O lume in care veti fi liberi sa faceti orice, dar nu veti mai putea iubi si nu veti mai sper! Si nu veti mai putea da vina de data asta pe Dumnezeu! Pentru ca in orice nenorocire cat de mare ar fi, crestinul poate sa aiba mangaiere sa gaseasca in suferinta pace! "Va dau pacea Mea! Nu o dau cum o da lumea!..." Asta e ce primim de la Dumnezeu. Dar neantul ce pace va da? Preferati pacea si mangaierea neantului? Eu raman cu Dumnezeu...Am trait neantul si e prea amar. Am trait ateismul. A fost doar furtuna in sufletul meu, fara pace, fara liniste...Inchei cu niste versuri scrise de mine prin februarie:
Caci pacea adevarata nu-i, cand strigatul de lupta tace,
Nici cand dusmanu-i prabusit si la picioare-ti zace,
Ci pace adanca poti sa ai, de este furios oceanul,
Cand in corabie e Isus, El stinge uraganul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu