nu gasesc nimic bun in mine. Ma intreb de ce El ma iarta si nu inteleg...E ca si cum mi-as impune sa inteleg infinitatea. Cineva imi spunea acum cateva zile ca o lucrare de genul celei facute aici sunt doar vorbe goale. Nu mi-a spus-o atat de direct, dar avea dreptate. Ma uit in mine insumi si nu gasesc acea stralucire pe care o aduce sfintenia.
Ma uit apoi la Dumnezeu si realmente sunt mahnit ca El ma poate iubi atat de mult, in timp ce eu nu stiu daca am invatat iubirea. Sunt trist ca Isus a murit la Cruce in chinul separarii de Tatal Sau, iar eu sunt un pumn de huma razvratit, cinic, rautacios, care vrea sa fie altfel si apoi se razgandeste. Sunt aproape suparat pe o atat de mare dragoste pe care nu o merit! Sunt suparat ca nu am ce sa-i dau lui Dumnezeu...ce pot sa-i dau?
Uneori ii judec pe oameni, dar cand ma judec si pe mine insumi? Pentru oameni pe care ii judec si care sunt, uneori, neintelesi de mintea mea, a murit Christos! Si culmea e ca nici macar nu s-a intrebat vreodata daca chiar meritam o asa de mare jertfa. Eu stau si analizez totul in printr-o ratiune rece, dezgolita de sentiment...
Ce ii dau eu lui Dumnezeu? Sunt suparat pe mine insumi! Intotdeauna oamenii au crezut ca pot sa ii cumpere cumva iubire lui Dumnezeu. Fapte bune, donatii, tot felul de autoflagerari in trup si in suflet, au insemnat o jertfa dedicata lui Dumnezeu. Si cu cat "jertfa" a fost mai mare cu atat orbirea omului a fost mai adanca. Oare nu sunt si eu un orb? Si nu pun o bariera in viata mea pentru ce vrea Dumnezeu pentru mine in mod real?
Ma joc uneori cu vorbele mele, construind castele de nisip ale mintii, crezand ca vor tine vesnic. Incerc sa mangai o inima franta, dar nu traiesc tragedia acelei inimi. Da! Vorbele mele pot fi atat de goale, fire de nisip spulberate de vant...sau flori fara apa ce s-au uscat demult si nu isi mai dau parfumul...
Imi doresc apa vie din Crucea lui Isus, si nu cuvinte, ca sa ude pamantul uscat al inimii mele...
Ploaia de afara pare ca nu se mai opreste...Oare de ce ploaia din Dumnezeu s-a oprit? De ce e atata uscaciune in mine? De ce atat amaraciune? De ce ogorul inimii e napadit de spini, de maracini? Nu cumva mi-am invelit inima in ceva impermeabil la stropii lui Dumnezeu?
Poezii, eseuri cu ce sunt de folos cuiva daca nu simt, daca nu traiesc fiorul dragostei lui Dumnezeu? Vorbesc cuvinte, dar nu vorbesc Duh! Vorbesc adevarul, dar nu vorbesc ADEVARUL!
Vreau altceva. Imi doresc altceva...De fapt, ar trebui sa-L las pe Dumnezeu sa doreasca altceva pentru mine. De cate ori eu voi dori si voi avea o idee despre ce trebuie Dumnezeu sa faca in viata mea, de atatea ori nu-L voi lasa sa lucreze.
Maria care statea la picioarele lui Isus si nu in bucatarie cum ar fi dorit Marta, de fapt, nu facea nimic. Christos insa ne invata ca ea isi alesese singurul lucru care trebuie! Sa nu facem nimic! Sa il ascultam pe Isus...Apoi vom putea face! Of ce greu e sa las toate si sa aleg sa stau doar la picioarele lui Isus. E mai greu decat sa aleg sa fac o lucrare pentru Isus...
Incerc sa spun altora, dar ar trebui sa ma opresc si sa ascult. E ceea ce trebuie!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu