Cat de zadarnica ii parea de acum viata fara Dumnezeu, Nadirei. Totul devenea cu Isus clar, totul avea inteles si echilibru. Nu mai era doar o alergare din punctul unde te nasti pana in punctul in care mori, cu clipe fara sens si fara valoare, cu pasi stersi de valul marii pe un tarm, ci era ceva frumos in fiecare clipa, fiecare pas conta, caci fiecare clipa si pas era a lui Dumnezeu si spre slava Sa.
Nadira intelegea ca putea sa ii daruiasca acesti stropi de timp si de minune lui Dumnezeu, ca o jertfa, ca o ascultare, ca un zambet. Batranul Nicolai nu era un "specialist" , un doctor in teologie, dar ii cunostea, atata cat poate un om sa cunoasca, inima Tatalui Ceresc. Si din viata sa ii povestea si Nadirei, indemnand-o sa-L cunoasca pe Isus, nu ideile oamenilor despre El:
- Lumea e plina cu invataturi despre Christos, despre ritualuri si legi, despre forme de inchinare, despre cum poti sa fi placut Lui... E atat de trist, Nadira... Caci poti fi cu El doar cand renunti in fiecare zi si in fiecare clipa la tine. El se infatiseaza celui cu inima smerita. Inima omului este un univers plin cu sine si cu ideile sale bune despre sine. Daca te miri de ce crestini nu sunt acei oameni pe care ii vrea Dumnezeu sa fie e si din cauza ca Dumnezeu nu mai incape in inima lor. Atunci cand insa te golesti de tine insuti poate Dumnezeu sa patrunda. In viata ta priveste numai la El. Nu la invaturi despre tot soiul de lucruri care mai degraba ii pun piedici sa intre in inima ta, decat sa te ajute. Ieri am citi impreuna de Marta si Maria, surorile lui Lazar. Ai vazut cat de multa ingrijorare patrunsese in inima Martei, cu gandul bun de a fi pe placul lui Isus. Curatenie multa, mancare multa si buna, ordine multa... Maria insa alege sa uite de toate si sa asculte si sa se umple de Isus, stand la picioarele lui. De regula asta deranjeaza pe cei care considera seninatatea si pacea de acolo, drept neglijarea lucrurilor importante, ale acelor fapte care ii fac placere lui Isus.
Nadira ganditoare il intreaba pe batranul cel plin de liniste:
-Dar sunt lucruri importante cele facute de Marta! Era normal ca Issa sa fie multumit de gazduire. In Orient am invatat ca lucrurile acestea sunt esentiale.
- Desigur. Dar aici vedem nu ceea ce pare unui om important, ci ceea ce trebuie. Maria isi alesese partea care nu i se va lua niciodata... Partea ei exista si acum, intacta. Unde sunt mancarurile Martei? Curatenia si ordinea facuta? Mai e ceva din ele? Mai exista motivele ingrijorarii ei? Isus de mai multe ori e chemat sa manance...Ba chiar este ispitit de diavol ca sa transforme o piatra in paine. In alta imprejurare ucenici vin si ii spun de mancare atunci cand vorbeste cu femeia samariteanca. Iar aici la fel...Mancarea pe care Marta nu mai reusea sa o faca lui Isus, fara ajutorul Mariei. Atat de putin iL inteleg oamenii. Ei cred ca mancarea lor, painea lor, este esentiala pentru lucrarea in continuare a lui Isus. Insa mancarea Lui este sa faca Voia Sfanta a lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui sa fie si mancarea noastra spirituala si nu framantarile, nu agitatia din jurul acelor lucruri pe care credem noi ca le descoperim si apoi umplem carti despre asta.
Nadira, locul care trebuie este locul smereniei de la picioarele Domnului! Acela trebuie sa fie nu un loc de refugiu, ci ca sa spun asa adevaratul nostru loc, casa inimii noastre, bucuria si sfintirea noastra, cetatea noastra, paradisul nostru. Dincolo de el e lupta, de ingrijorare, e teama...Nu exista o viata adevarata fara ca acel loc sa fie locul nostru si al lui Dumnezeu de intalnire. Viata crestina e mai mult decat vorbele specialistilor in taiat firul in patru si care isi folosesc cunostiintele invatate in scolii acestei lumi pentru a intelege focul si viata pe care Dumnezeu o pune in fiinta smerita a copilului Sau...Si asa se ajunge sa-l cunostem pe Isus in felul lumii, crezand ca suntem la o ora de biologie, in care prindem fluturi si ii expunem intr-un insectar... Viata crestina, Nadira, e un strop de Cer intr-o Vale a Plangerii, cu lacrimi si zambet, cu urcusuri si cu caderi, cu entuziasm si cu seceta a inimii... E mai mult decat cei care isi pierd mereu timpul lor si a altora, cautand formule miraculoase care sa le aduca recunoastere si popularitate. Te vei lovi de astfel de oameni, care cu mandrie iti vor spune ca apartin unui grup, unei idei, unei forme de religioase pe care Dumnezeu ar fi revelat-o unor profeti si invataturi moderni. Sa fugi de astfel de oameni. Sa nu crezi ca mandria e apanajul celor care sunt celebri si care apar in ziare sau la televizor. Mandrie este si in cel mai necajit cersetor. Dar cea mai urata este cea pe care crestinul o foloseste pentru a isi arata "valoarea" religioasa. Toti avem aceasta tendinta! Si singurul loc de tratament este sa venim la picioarele lui Isus...Sa stam acolo in tacere si sa-L ascultam. Caci El ne vindeca! Tot ceea ce credem ca avem ne amageste ca suntem cineva... Nu suntem nimic! Suntem pacatosi salvati de Harul lui Isus. Suntem robi care au primit cativa talanti pentru ai pune in negot. Uite-l si pe cel care trateaza darul Stapanului sau ca si cum ar fi al lui...Il ingroapa! Fiul risipitor ia averea tatalui sau pentru care nu muncise un minut si o duce departe pentru a o risipi.
Nadira, indiferent ce dar a pus Dumnezeu in tine, niciodata sa nu il vezi ca al tau. Nici macar inima ta nu mai e a ta. Nici macar o unghie sau un fir de par nu e al tau.
- Dar atunci ce mai e al meu? intreba un pic trista Nadira. Absolut nimic?
- Ba nu! Totul! Absolut totul! Dar ce e mai important e ca Christos e al tau! Cel mai mare dar al lui Dumnezeu este pe dea intregul al tau!
- E atat de ciudat tot ce imi spui! Islamul era mai clar...Mult mai clar.
- Pentru ca islamul e croit de un om firesc pentru omul firesc! Si doar un crampei, poate, e inteles de sufisti, dar prea putin pentru a intelege Adevarul. Caci Adevarul il poti intelege doar la picioarele Sale. Crestinismul inseamna sa fi bogat din exterior spre interior si nu din interior spre exterior. Din inima ies lucruri rele...Dar Christos revarsa bogatia sa in tine. Se revarsa pe Sine in interiorul tau! Lasand acest rau al apei vii sa curga sa iti inunde inima, sa te umple, poti sa daruiesti in exterior... Ai umplut o galeata cu apa? Galeata nu are apa, nu produce apa. Dar punand un furtun din care curge apa sa o umple atunci va avea. Dar nicodata nu va da pe dinafara decat daca este plina. Atatia crestini vor sa dea pe afara din viata si apa vie a lui Dumnezeu, dar ei inca nu sunt umpluti. Si de multe ori se straduiesc sa faca tot felul de artificii pentru a compensa diferenta. Toate talentele noastre nu valoreaza insa un strop de apa vie.Si unii devin tristi si suferinzi in inima lor. Era o anecdota despre un rege care atunci cand a inceput sa fie mai mereu infrant in lupte si sa piarda razboi dupa razboi si-a luat titulatura "cel mare". Iar supusii sai radeau de el pentru ca regele lor semana cu o groapa. Cu cat pierdea mai mult pamant devenea mai mare. Si e adevarat pentru firea umana. Toata aceea impopotanare cu titluri de doctor, maestru in religie si toata pleiada de titulaturi inseamna de fapt: "Azi am mancat roscove! Eu si cu porcii. Nu mai ca ei au mancat mai bine, iar eu sunt tot flamand!"... Infrangerea inimii, goliciunea ei...Risipire a bogatiilor tatalui!...Smerenia insa inseamna sa intelegi ca tu ai nevoi de Dumnezeu nu El de tine! E o lectie pe care cel ce trece prin Valea Umbrei Mortii o poate afla. David a inteles-o! Dar unii crestini au impresia ca Dumnezeu are nevoie de ei si se lupta ca Marta sa ii faca cea mai buna mancare sau ordine. Sa dea cat mai multi bani bisericii, ca sa il multumeasca pe Dumnezeu si El sa le ierte pacatele.
Batranul ofta.Privi la lumina inserarii care era doar un palpaire.
- Dureaza atatia ani, uneori, sa intelegi asta! Imbatranesti si nu intelegi de ce nu reversi din tine. Pentru ca este vorba de "tine". De "mine" si nu de Christos! Mergi la picioarele lui Isus. Acolo, in singurul loc necesar, te poti umple...Dar e tarziu si eu poate te necajesc cu "cuvantariile" mele.
- Nu, desigur nu!
- Oricum mai putem sa vorbim si maine! Daca Domnul va dori...
Nadira se desparti de batran. Se aseza pe un scaun la lumina slaba a becului din camera sa si dupa citi din Biblie din nou despre Maria si Marta spuse:
- Nu vreau nimic, Doamne, din ce tu nu vrei pentru mine! Vreau sa te iubesc! Si sa te cinstesc. Sa pot sa iti slujesc asa cum Tu o doresti pentru mine si nicodata cum mi-ar place mie.
Cerul sclipea de stele parand ca ii zambesc Nadirei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu