Nu exista o ura adevarata! Nu in sensul ca e posibil sa te nasti urand...Ura se bazeaza pe idei! Nu trebuie sa fie reale! Trebuie sa existe si sa te raportezi din cand in cand la ele. Ura are nevoie de o viziune mareata...Iubirea sincera poate sta ascunsa intr-un ungher! Ura niciodata! Ura este ca un vulcan care se arata de la mare distanta si parjoleste orice e in drumul ei. Iubirea poate sta ascunsa si parjolita anii de zile, poate o viata! Unii spuneau ca diferenta e mica intre cele doua...Tot ce era extrem era doar la un pas de opusul ei. In politica, in viata, in stiinta..
.
Ura devenea mereu mare...Poti iubi in tacere! Dar nu poti ura decat atunci cand furia si urletul ei acopera orizontul. Poti rabda in tacere! Caci rabdarea si iubirea sunt surori...Dar furia si ura sunt acele uragane din fiinta omenirii care au fost plagiile cele mai cumplite de pe sufletul oricarui om...Acele plagi pe care medicina nu a invata sa le vindece!
Vladek era tanar! Cu un suflet ars! De fapt orice foc care arde lemn sau suflet, lasa in urma cenusa. In el era doar scrumul durerii... Uneori ca prin vis isi aducea aminte de sotia sa, Nadira! Parca o uita, in timp ce vedea sangele tasnind din cei doborati de Dragunov lui. In numele razbunarii sale oamenii mureau... Totdeauna oamenii au murit in numele asa-zisei iubirii...Trebuiau sa moara! Toti! Absolut toti! Toti trebuiau sa guste drama lui Vladek! Toti trebuiau sa fie pedepsiti pentru ea! Dar ce nebunie...! Vladek simtea... Simtea... Ca el trebuie sa fie ultimul..."...Acum am devenit moartea, distrugatorul lumii!". Era Shiva? Era doar un om a carui durere ucidea lumea din jurul lui? Era ceva sau cineva? Putea! Atunci cand cine intuieste posibilitatea, apare si infaptuirea ei! Daca crezi si iti umpli inima cu acel crez!
Vladek fusese un copil bun. Iubind istoria, geografia si limba sarba, dar urand matematica. Cu parinti harnici si care traisera fara posibilitatile lui. Sperau in Vladek. Vedeau in el aceea minune care nu se intamplase in ei...Razboaie, framantari, dureri, munca, saracie, mereu si mereu. Dar exista o constanta minunata: Vladek! Obraznicul micut care nu dorea sa invete matematica sau fizica! Traia intr-un univers copilaresc in care istoria se imbina cu jocurile lui aiurite... Soldati, armate, diplomati...Ce prostie! Viata era buna pentru acei ingineri sau economisti legati de cate o uzina sau fabrica, in care exista in planificarea socialista. Care nu aduceau nimic. Nimic bun sau rau, dar erau acolo. Poate, cum spunea Dragomir, vecinul lor, care dupa cateva pahare de vin i se dezlega limba si avea despre fiecare cunoscut cate un cuvant, si care ii spunea Marei, mamei lui Vladek: "Lasa, Mara! E bine ce faci cu Vladek! Inginerii din tara asta sunt ca apa sfintita! Nu fac nici bine, nici rau!" Urma un hohot de ras a lui Dragomir. Gluma se repeta. Mara stia ca avea dreptate. Chiar daca era necajita. Vladek era deosebit! Dar nu ii spusese niciodata acest lucru, pentru ca Toma, sotul ei, un om atat de dur si nemultumit, considera ca nimic nu merita sau vreo incurajare. Decat el. El era deosebit, pentru ca era. Nimic mai mult.
Vladek ar fi vrut sa isi iubeasca tatal. Dar ura bataile pe care tatal sau i le dadea. Ura relaxarea pe care o obtinea tatal sau o pentru toata durerea pe care o simtea... Ura in numele religiei crestine! Preotii ii sfatuiau parinti sa ii bata cat mai des pe copii si sa le arate ca ei sunt capii familiei.
Atunci cand rigla groasa de metal cadea pe spatele gol a lui Vladek, dincolo de durere, se intreba : de ce? O durere sufleteasca de neimaginat ii aprindea viata, care daca pentru o clipa s-ar fi transformat in foc, ar fi topit totul din jurul sau...Dar Vladek nu intelegea totul...Era batut! Caci poate trebuia sa fie asa...Regreta ca nu intelegea si nu putea sa intrebe: de ce? O nota de patru la matematica era vreun motiv de atata supliciu? Nu contau notele de la istorie sau limba sarba? Nu conta nimic altceva in care Vladek excela? Trebuia sa fie torturat pentru o profesoara care avea probleme psihice si isi petrecea vacantele la spitalele psihiatrice?
*****
Ce a ajuns Vladek? Un bun lunetist! Stiti ce e un bun lunetist? Unul care ucide din primul foc! Conteaza pe cine? Conteaza ceva? Conteaza religia? Religia aplauda cand mor oameni! Pentru ca ea este o idee moarta! O situatie moarta! Tot ce este mort aplauda la aparitiei inca unei doze de moarte. Iadul se umple de oameni ucisi si de suflete moarte ce ucid.
Nadira era insa singurul zid...Singurul zid intre Vladek si o durere absoluta. Zidul intre durerea absoluta adusa de oameni, dar ea insasi o durere dincolo de cuvinte. Era un paradox. Singura voce care nu mai era, dar inca ii povestea de minunea intoarcerii ei la Christos. Vladek ar fi vrut sa il urasca total pe Christos. Dorea si parca auzea si simtea o voce plina de ura pentru acel Om, pe care trebuia sa-L il renege...
Cine era Isus? Seful sarbilor! Stia ca se minte singur. De ce se mintea? De ce minciuna era unealta cea mai importanta a omului? Raspunsul era atat de simplu: pentru ca trebuia sa se sfarame si sa taca! Sa existe atata durere, dar niciodata un alin ... Isus era minunea Nadirei! Nu starostele ucigasilor crestini... Lumina din sotia sa, nu bezna care le cerea sa apuce arma....Isus! Cu acest nume murise Nadira, si in aceea clipa parea ca tot Cerul se deschise sa o intampine...
O clipa Vladek se intreba daca atunci cand va muri va chema si va zambi vreunui nume...Poate un glont il va ucide inainte de a mai putea sa spuna ceva...Dar daca va fi sa moara, ce nume si-ar dori sa cheme?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu