Ateul si fantoma lui Dumnezeu

 Cand eram copil, pe la 10-11 ani citisem cu greu si pe ascuns Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, pe care le-am imprumutat de la un vecin doar pentru o zi. Noaptea am fost surprins de tatal meu ascuns in baie citind la aceste frumoase mituri grecesti. Mi se pareau fascinante. Desigur el s-a facut foc si para. Pentru ca ideea inoculata in el de tot felul de predicatori cu doua clase precum trenul, sterpi, inutili, ipocriti, dar vocali, ce rageau de la amvonul bisericiilor penticostale, era ca lipsa de cultura este la fel ca ignoranta, o binecuvantare. Iar a citi ceva care nu se regaseste in Biblie, ma aducea in pragul caderii de la credinta.... Ce ironie! Acesti oameni nu sunt decat tot la fel ca Omar Al-Neman cel care a dat foc Bibliotecii din Alexandria avand o idee ciudata: daca ceea ce contine Biblioteca se regaseste in Coran, ea este inutila; daca nu,  ea este primejdioasa. In ambele cazuri hotararea era de a o arde.


 Cand am facut in clasa a cincea Istoria Antica eram familiarizat cu multe din ideile religioase ale grecilor, babilonienilor sau egiptenilor. Poate mai mult decat azi. Si asta a facut ca sa am note bune la aceasta materie.
 Interesant mi s-a parut Regele zeilor vechilor greci, Zeus. Zeus este esenta greaca a patriarhului bogat din vechea Elada care nu da socoteala nimanui, nici macar propriei constiinte, pe care daca cumva o mai avea era intr-o coma profunda. El este cel ce mereu decide dincolo de dorinta sau interesesul familiei sale, cel ce mereu este infidel, cel ce mereu calca sentimentele familiei in picioare, cel ce nu poate sa aiba un moment de luciditate morala in care sa vada cat de daunatoare este nepasarea sa si alergarea dupa placerile de moment. El poate totul, pentru ca nimeni nu e atat de puternic ca el!
 Daca cineva mi-ar cere sa fac o dizertatie despre acest zeu "atotputernic" cam asa l-as descrie, dand exemple din frumoasa si bogata mitologie greaca...Dar sa presupunem ca eu l-as descrie ca pe o fiinta generoasa, plina de compasiune si iubire pentru om, pentru familia sa, chiar pentru dusmanii sai. Un zeu de o totala corectitudine si cinste, o persoana integra... Sunt sigur ca cineva s-ar amuza despre aceasta viziune a mea si m-ar intreba pe buna dreptate cum pot sa-l vad asa pentru ca toata mitologia elena il vede ca pe un zeu fara scrupule sau morala. Eu as replica deranjat ca asa cred eu ca a fost Zeus si credinta mea este singura adevarata, indiferent de parerea altcuiva despre acest interesant zeu. Indiferent ce se scrie despre el. Toate sunt minciuni pentru ca eu stiu adevarul asa cum nu il stie nimeni! Probabil ca as avea o serioasa problema: Zeus nu a existat niciodata, asa ca parerea mea rupta de mitologia celor ce l-a adus in constiinta umana este o nebunie. Cum se poate specula despre caracterul cuiva care nu a existat fara sa te plasezi asa cum e normal, in religia respectiva, decat daca in acea clipa creezi o noua religie, in antagonism cu cea din care iti extragi personajele?
 De Sarbatoarea Invierii Domnului Isus chiar si acei jurnalisti care peste an, poate exceptand Craciunul, nu stiu ca exista un Dumnezeu, incearca ceva spiritual...Un soi de nostalgie, de sentimentalism invatat poate de la cei din Occident, chestie cu care se intalnise acum circa 70 de ani filosoful Constantin Noica in bisericile catolice din Franta si care il faceau mereu sa creada ca mesajul adevarat este mult mai decat un soi setimentalism transmis enoriasilor prin intermediul suferintelor Maicii Domnului care isi vede Fiul atarnat pe lemn. Dar indiferent cat de corect si-ar prezenta acesti jurnalisti "mesajul" lor comentatorii din josul paginii vor fi mereu mai directi incercand sa fie prin replica lor cat mai "adevarati" din toate punctele de vedere. Daca jurnalistul care tine la deontologia profesionala va incerca sa nu jigneasca pe nimeni, cititorul-comentator va spune ce crede el ca este realitatea, taind, daca simte nevoia, in carnea vie.
 Citeam un astfel de comentariu si un cititor, desigur ateu, isi exprima sila catre cei care erau suficient de "idioti" precum credinciosii, ca sa m-ai creada in fantoma numita Dumnezeu! Deci Dumnezeu era in conceptia acestui om o Fantoma, probabil cu multe din atributele pe care acest suflet le intelegea din carti si filme cu si despre fantome, si care i se potriveau de minune lui Dumnezeu!
 Ma doare inima de cate ori Dumnezeu este blasfemiat astfel! Dar dincolo de blasfemia aceasta stupida exista o realitate in care crestinul vede un teren de lucru. Va spuneam ca daca l-as vedea pe Zeus altfel decat il vede mitologia sa, atunci am o problema: fie inventez o noua religie, fie mai degraba am o problema psihologica!
 Psalmul 14 si Psalmul 53 incep identic: Nebunul zice in inima lui: Nu este Dumnezeu! De ce crede el asta? Ce trairi il duc acolo e greu sa inteleg!  Dar e acel Nec plus ultra, in care discutia despre Dumnezeu inceteaza. Acesta este ateul adevarat...Doi Psalmi incepand identic, probabili singuri de acest gen ma pun pe ganduri! Coincidenta? Sfanta Scriptura e o carte a adevarului, nu a coincidentei! Iar acel doi care marturisesc acelasi lucru inseamna ceva total, hotarat!
 E foarte interesant sa vezi oameni care isi dau cu parerea despre cum arata Dumnezeu, desi sunt convinsi ca El nu exista! OK! Noi crestinii nu ne pricepem, nu am aflat ca stiinta a descoperit adevarul in sedimentele de la cateva zeci de metri si care ne spun ca exista o evolutie de jos in sus...Noi crestini nu putem sa abandonam idee de Dumnezeu si tot ce implica ea. Pentru ca sa lasam loc liber pentru urmatorul nivel al gandirii umane.Indiferent cum cred unii ca este aceasta noua etapa!
 Poate va par ciudat, dar mie mi se pare fascinant sa nu crezi in Dumnezeu, dar sa fii atat de suparat pe El si pe cei care cred in El incat sa iL vezi ca pe o fantoma. Adica sa fii atat de suparat pe El incat sa incerci sa il jignesti...
 Exista o carte care are un titlu super: Nu am destula credinta ca sa fiu ateu. Nu am avut placerea sa o citesc, dar cred ca titlu spune enorm de multe. Caci e greu sa fii ateu, sa nu crezi in Dumnezeu, dar sa ai atea resurse incat sa poti sa iti faci o imagine despre El si sa incerci sa o propovaduiesti. E ceva colosal! Eu deschid Sfanta Scriptura si singurul meu efort este de a acumula ce scrie acolo si sa incerc sa le spun oamenilor, fara sa incerc o constructie religioasa sau mentala in care sa propun noi valente si idei lui Dumnezeu.
 Cand va intalniti cu un om ateu "pur-sange" sau asa cum ii place sa se arate dincolo de teama si nesiguranta traita (caci nu-i asa cei mai multi oameni se tem de fantome), nu va aruncati furibunzi sa ii demonstrati ca se insala! Ca Dumnezeu exista...Aveti rabdare! Incercati sa vedeti imaginea "atee" din el despre Dumnezeu! O sa vedeti paradoxul pe care eu l-am aratat: ateism fara ateism! Necredinta, dar cu doza de convingere religioasa! Un NU hotarat, dar existand un "INSA" soptit de teama ca s-ar putea auzi pe ei insisi!
 Serpii, ne spune Domnul Isus, ca sunt inteleptii! Si noi trebuie sa fim intelepti ca ei..."Oare" este cuvantul lor de ordine...In orice convingere fara baza putem sa introducem acest "OARE?"! Crestinul nu are de ce se teme. Dar cel a carui credinta e doar speculatie, poate fi intrebat fara teama daca, oare, are dreptate in ceea ce crede. Stiti unde nu exista nimic de spus? In acel sec - fara opinie, fara imagine, fara metafizica: Nu este Dumnezeu! Punct! Acolo nu exista teren de discutie, si doar rugaciunea si postul isi pot avea puterea lor, nu argumentele.