Moralitatea fachirica a filosofului (partea 2)

 Cred ca voi fi contrazis, dar parerea mea personala este ca filosofia la fel ca si psihologia nu inseamna a intelege o stare, un fapt sau o realitate, ci a urmari crearea unei realitati. O gandire religioasa fara fundament, dar care isi urmareste propria tinta fara sa tina cont de adevar, iubire, durere, speranta, poate fi la fel de pagubitoare. Sfanta Scriptura ne arata ca intr-o zi Antichristul va intra in Templul dedicat initial lui Dumnezeu, si  va afirma ca este Dumnezeu. Nu stiu care vor fi reactiile religilor care astfel isi vor vedea eliminat sensul existentei lor pe viitor, dar cred ca indiferent care vor fi acestea, spiritul de turma si instinctul de conservare va face facila acceptarea acestei idei in oameni.
Caci realitatea ne dovedeste ca fara o baza solida, fara o puternica incredintare, principiile umane sunt doar reguli ce sunt nascute moarte. Putem vorbi deci de morala, de filosofie sau de religie atata timp cat nu avem motive sa ne indoim de ele, dar ele vor exista in individ in mod real, ca stil de viata, ca realitate afirmata si traita, doar atunci cand  ele se confrunta cu adversari ce doresc rasturnarea lor. Putem sa afirmam ca suntem pregati pentru furtuni mai ales atunci cand nu adie nici macar o briza, dar care este realitatea cand dincolo de linistea unei zile insorite, cerul se acopera de nori intunecati? Putem vorbi de morala comparandu-ne cu oameni imorali, putem vorbi de religie facand paralele cu ateii, sau filosofand atunci cand viata pare doar un spectacol care nu ne implica decat ca spectatori ai ei. Si tare imi e teama ca asa se naste ipocrizia de a ne crede mai buni, mai religiosi, mai iubitori de adevar, fara sa vedem niciodata ca a iubi adevarul sau de a fi moral este nu doar un lucru ce se imbina, dar ca mai ales este o lupta permanenta, dar nu cu altii, ci cu noi insine.
 Cineva imi spunea cu ceva timp in urma ca fiecare avem un adevar al nostru, doar al nostru, prin care judecam lumea. La fel am putea spune, cred eu, ca fiecare ne-am creat o morala a noastra, sau in religie, fiecare un dumnezeu al nostru caruia sa ne inchinam. Cat de trista si singura trebuie sa fie aceea inima ce nici macar idea despre ce este bine sau rau nu mai poate impartasi cu alta inima. Iar atunci secularismul va lansa singura idee pertinenta - ce atrage omul care e lipsit de un adevar comun cu aproapele sau, precum un fluture de para focului -cu gandul ca nu exista bine sau rau, nu este nimic de condamnat in om, totul este doar o conventie inrobitoare si doar prin intelegerea aceasta, eliberarea de care vorbea Nietzsche, apare descatusand omul, el  poate deveni supraom. Caci doar asa valorile sale creatoare sunt libere sa duca umanitatea pe o noua culme a civilizatiei. Caci morala sau religia au fost lanturi care au tinut in loc energiile din fiinta omului si doar recunoscand asta fortele latente ale omenirii se pot dezlantui. Si totusi pana cand omenirea nu s-a eliberat de morala sau religie, istoria nu ne-a aratat ca ar fi existat locuri in care omul sa isi suprime semenii in mod sistematic si total in lagare de exterminare sau gulaguri.
 Eu cred ca frumusetea vietii nu sta in cat de mult cunosti arta si artisti, cat de mult esti cunoscut tu insuti, ci frumusetea este in gestul nestiut de altii, dar cunoscut de Dumnezeu, al faptelor bune. Nu intr-o moralitate care sfarseste in mandrie, ci in faptele credintei si iubirii. Caci moralitatea care se afirma pe sine doar pentru a condamna imoralitatea este doar glasul arogantei, nimic mai mult, mandrie de care filosofia uita sa invete. Si asa avem aceea franghie aruncata peste nimic, dar pe care ne iluzionam ca noi sau alti urcam, cand de fapt suntem orbi si nu vedem ca suntem prabusiti. Iar liberatea omului de a-si inlantui la propriu semenii pentru ca gandesc altfel este cea mai tiranica inchisoare, care chiar daca nu este formata din ziduri si gratii, din lanturi sau obezi, este cu atat mai distructiva pentru inima ce zace in intunericul asa-zisei libertati. Caci adevarata libertate o da Domnul Isus. Adevarata libertate este interioara. Adevarata morala este cea care o exercit asupra mea, nu asupra altuia. Adevarata credinta este cea care vine sa ma corecteze pe mine insumi, nu pe altii. Adevarata filosofie este cea in care invat despre intelepciune la picioarele lui Isus, acolo unde adevarul se impleteste cu iubirea si cu jertfa! Dincolo de acestea sunt doar vorbele fachirice ale filosofilor!

.