Din veşnicii spre veşnicii

                                     Pentru Aly Marinescu
             

Din veşnicii în veşnicii ai fost cu Tatăl una,

Mereu uniţi prin Duhul Sfânt,
Cuvântul cel din totdeauna....

Atunci când timpul se naştea, creat ca lumea din nimic,

Erai Stăpân şi Împărat, Părintele cel veşnic.

O bucurie inunda întreaga-Ţi frumuseţe,

Iar îngerii se proşterneau în sfanta adoraţie...

Iubirea Tatălui ardea înmiresmând Edenul,

Ca mii de sori Tu străluceai iluminând eternul.

Dar Cerul Tău s-a întunecat, în lume s-a născut durerea.

Peste Pământul trist de acum, s-a aşternut tăcerea.

Omul născut din mila Ta s-a rupt de moştenire

Şi a urmat mereu ca rob, înlănţuit de rău şi fire.

Trecut-au miile de ani în lacrimi şi în sânge,

Dar pentru omul cel pierdut, o inimă de Tată plânge...

De atâtea ori mâna spre el cu atâta drag a ‘ntins-o,

Dar omul stăpânit de Eu, în lături a împins-o!

..........................................................................................

Trei cruci se-nalţă catre cer, trei vieţi  se sting in cuie...

Ce drum de moarte au păşit, ca azi pe Golgota să suie?

Păcatul,el,doar el e vinovat de atât’ amar şi suferinţă,

Doar el sfărâmă mereu vieţi ş-a aduce moarte-n orice fiinţă?

“Eli...” se auzi o  voce...”Stăpânul meu, o, Tată!...

Toţi au fugit si M-au lăsat...aici e doar turbata gloată,

Ce vrea să-mi vadă trupul frânt, precum se frânge pâinea,

Să-mi vadă sângele  curgând, cum curge mustu-n teascuri

Şi sufletul îngenunchiat de ura cea de veacuri.

M-au părăsit discipolii iubiţi, ce ieri jurau credinţă,

Cei vindecaţi si mântuiţi în a lor tristă fiinţă,

Cei ce umblau mereu flămânzi venind doar pentru pâine,

Ce adunau ‘comori’ aici, dar niciodată pentru mâine.

M-au părăsit în Gheţimani pentru o aţipire,

Căci duhul plin de râvna fu supus de a lor fire.

M-au părăsit cei ce strigau : ‘Slăvit să fi! Osana!’

Acuma tot ce vor în cor e un tălhar: Baraba!

Iscariotul m-a trădat cu-o simplă sărutare,

Iar Chifa, stânca de granit, e doar nisip si lepădare.

Sunt singur, Tată veşnic sfânt, doar raza Ta mai este...

Lumina unui soare trist ce-apune peste creste.”

Un horcăit de om sfârşit se aude de pe o cruce:

“De eşti Christos, ajută-te, povara n-o mai duce!

Şi scapă-ne pe noi de chin, adu-ne acum salvare,

Tu, Împăratul profeţit, ce ca un vierme moare...”

“De ce huleşti, sărman tâlhar, când viaţa ţi se stinge,

Când mori plătind al tău păcat, plătind cu preţ de sânge?...

Nu-ţi pasă că mai e puţin şi vei păşi spre-o altă lume,

Iar osândirea cea de veci va fi mereu pe al tău nume?

El piere pentru ca iubit, noi c-am adus durere...

El este Fiu de Dumnezeu, noi doar amar si fiere.

În viaţă am facut doar rău, căci viaţa fu nedreaptă.

Nu m-am gândit că pot iubi, condus de a urii şoaptă.”

Cu ochii-n lacrimi, resemnat spre Domnul el rosteşte:

“Să nu ma uiţi când voi pieri, în Cer cu Tine mă primeşte!...”

“N-am sa te uit al Crucii rod, chiar azi vei cu Mine,

Iar zilele de acum încol’, vor fi pe veci senine!”

Jos lângă crucile de lemn, încinşi de vin si jocuri,

"Vitejii" legionari romani, sub ai beţiei aburi

Pentru cămaşa lui Isus se-ntrec cu a lor zaruri...

Pe cruce sunt doar doi tâlhari, dar o mulţime alături.

E miez de zi, dar s-a ‘nserat, o beznă neagră a cuprins

Ca pâcla unei ceţi din iad, pământul, soarele s-a stins,

În groaza unei judecăţi, ce n-a mai fost vreodată...

Isus acum e condamnat, păcatul nostru poartă.

“Tată şi Tu mai părăsit în Valea umbrei morţii?

Nu mai trăiesc iubirea Ta...Sunt părăsit în voia sorţii...

Nu cuiele ce mă străpung, nu sângele ce curge

Îmi sunt al morţii mare chin, ci sufletu-mi ce plânge.

Nu-i viaţă fara Viaţa Ta, nu e iubire fără Tine,

Doar amăgiri şi văi pustii si lacrimi şi suspine.

Nu e lumină, nu e Cer, fără-Ţi prezenţa vie,

Nu e cuvânt şi nu e har, când Duhul Tău n-adie!”

Cu trup şi suflet sfâşiat Isus înalţă ochii:

“Lucrarea Ta am terminat, sunt mesagerul păcii.

Cu Tine omul am unit, deschisă este Calea,

Prin Mine viaţa va găsi, prin moartea mea iertarea!...”

Aşa s-a stins al nostru Domn, că să ne aduca viaţă,

Ca să ne dea din Duhul Său, să nu mai rătăcim în ceaţă.

El a murit, noi azi trăim, ce jertfă minunată.

Nevinovaţi prin moartea Sa, biruitori şi fără pată...

Cum am putea să răsplătim iubirea de pe Cruce?

Ce vom avea noi ca să îi dăm pentru jertfirea-I dulce?

Nu-i trebuie Domnului comori, culese din adânc de mină,

Ci inimi pe altarul Său, sfinţite si fără de vină.

Să fim cu El şi El cu noi, nicicând să nu-L lăsăm sa plece

Şi să rămânem în Christos, căci lumea aceasta trece...