Zidiţi în Stânca Mântuirii

                          Pentru Monna Novacescu

Dă-mi, scumpe Doamne, pacea Ta adâncă,

Să duc cu Tine jugul cel plăcut şi dulce,

Zidit pentru vecie in sfânta Stâncă,

Săpat etern în palmele-ţi la Cruce!

În depărtări văd norii cum se adună,

Culori pe cer din foc şi gheaţă,

Învârtoşaţi de-a mărilor furtună,

O spaimă pentru cel ce-i fără viaţă.

Doar in Christos ne este adăpostul,

De al furiilor din iad dezlănţuire,

Când necredinţa omului pierdut arată neantul,

Noi ştim că in Isus e izbăvire.

Nu îmi lăsa ca credinţa să se stingă,

Când vânturi reci, şuvoaie îngheţate,

S-or prăvăli asupra-mi sa mă învingă,

Căci inima-mi doar pentru Tine bate.

Transformă-mi, Doamne, fiinţa în stejarul

Ce neclintit înfruntă vijelia,

Chiar dacă-şi pierde în furtună ramul,

Învinge cu curaj, mereu stihia.

Dă-mi, Doamne, apă vie din iubirea

Ce se revarsă din Golgotă,

S-o sorb şi să-nţeleg jertfirea,

Căci pe altar ţi-ai pus inima toată.

Dă-mi ajutor căci va veni furtuna,

Iar vântul suflă rece si mai tare,

Ca sufletu-mi sa aibă temelia-n Stâncă,

Să nu stau pe nisip şi să nu văd în zare.

Speranţa şi credinţa mea e doar in Tine,

Când valurile furioase se înalţă,

De mâna tremurândă Tu ne ţine

Şi dăruieşte-ne curaj şi har şi viaţă!