Din pacate, fara vreo falsa modestie, cred ca nu am reusit sa il fac pe cititor sa fie atat de "apasat". Pana de aur a unui Costache Ioanid atinge cu adevarat sufletul, a mea cred ca e destul de departe...Dar invat...
Viata are in ea elementul cel mai apasator dintre toate: acela de a fi ea insasi. Nu cred ca versul meu are ceva atat de trist sau de inspaimantator, daca in interiorul nostru nu am fi deja inspaimantati. Cine are copii stie ca nu ii poate indiferent in ce lume vor creste, in ce lume vor trai. Ori lumea in care vor trai va fi probabil mai urata, tot mai urata decat cea care este acum. Cand spuneam de furtuna care se apropie nu vorbeam doar in versuri, nu incercam sa scriu doar o poezie, ci exprimam o realitate pe care orice crestin o vede. Una trista si amara...
Citeam ieri ca mancarea devine un lux, pentru ca se produce tot mai putin si va costa tot mai mult. E ceva ce cred ca e destul de real, dincolo de speculatiile si lacomia unor mari producatori si distribuitori ai hranei. Ma gandesc la fiica mea care va trebui sa traiasca intr-o lume in care mancarea va fi tot mai scumpa...E oare ceva nou? Nu ne spune Sfanta Scriptura, aceasta incredibila Carte ca se va intampla? Nu ne spune ea ca va veni un timp cand oameni vor lucra o zi intreaga pentru o bucata de paine?
Oamenii de stiinta s-au intrebat dupa cutremurele care s-au abatut asupra Japoniei, ce anume poate sa fi dat atatea evenimente intr-un timp atat de scurt. Raspunsul a fost foarte inteligent: incalzirea globala! Adica miscarile tectonice de la zeci de kilometri adancime au fost determinate pentru ca suprafata Terrei s-a incalzit cu cateva grade incepand cu Revolutia Industriala de acum doua sute de ani. Ce faci cu epoca in care romanii cultivau struguri in sudul Angliei? Pentru ca se pare ca atunci temperaturile erau chiar mai mari decat acum? De ce a trebuit sa astepte Japonia doua sute de ani pentru ca cutremurele sa fie de o intensitate si frecventa exponentiala?
Cand i-am spus sefului meu ca aici nu e incalzirea globala sau altceva asemanator, ci ceea ce vestise cu doua mii de ani inainte Domnul Isus s-a retras speriat: "Crede-ma", mi-a spus el "nici nu mai ma uit la televizor...Ma ingrozesc!..." Il inteleg. E clar ca ne indreptam spre ceva care seamana cu un uragan, nu cu o furtuna obisnuita.
Avem oameni care se dau drept Isus Christos, si nu ma refer la cativa nebuni care se vad ca Isus, Napoleon, Alexandru cel mare, ci oameni care sunt perfect sanatosi (ma rog, perfect sanatosi e destul de mult spus) si care ajung sa insele pe unii care cred ca vor sincer sa il aiba pe Isus in viata lor, fara sa inteleaga ca fizic inca nu e cu putinta, ci doar prin Duhul Sfant...Acesti oameni isi cheltuie din banii lor, din speranta lor, din setea dupa Dumnezeu pentru a fi amagiti. Sau vin asa-zisi pastori crestini, ca Harold Camping care incalca la modul ticalos Cuvantul Scripturii si incearca sa ghiceasca pe baza unor calcule stupide ziua revenirii Domnului Isus, o zi pe care insusi Domnul a afirmat ca nu stia cand va fi. O lichea ca acest pastor aduce mai mult rau Bisericii decat 100 de atei ca Stephen Hawkings.
Omul de stiinta Hawkings e alt exemplu al furtunii ridicate impotriva Bisericii, care dupa ce s-a lasat de meseria de astrofizician pentru ca speculatiile lui nu au cum sa fie verificate, iar imaginatia lui in domeniul stiintifico-fantastic a inceput sa dea rateuri, s-a apucat de o meserie noua: filosof! Caci acolo e simplu: nu trebuie sa iti imaginezi prea multe - trebuie doar sa negi ce s-a spus pana acum! Si cum nu conteaza in ce domeniu esti calificat, daca se spune despre tine ca ai cel mai ridicat IQ, poti emite pareri in orice domeniu, pentru ca scaunul cu rotile si trupul deformat implica o publicitate agresiva ideilor ateiste, chiar daca nu e perceputa de la inceput.
Exista o furtuna care se apropie si care o vedem, iar unele versuri scrise de mine pot pune gaz pe foc...Sau poate nu. Pentru ca ar trebui sa vedem in ce suntem ziditi: in Stanca sau nisip. Nu exista cale de mijloc si nu exista modalitate de a bloca venirea furtunii, a testului crestinului. Trebuie sa ne pironim inima in cuiele din Golgota. Si o spun intai pentru mine, care nu sunt deloc pregatit pentru aceasta furtuna!
Ucenicii au trecut printr-o experienta cand o furtuna iscata brusc pe Marea Tiberiadei parea ca ii va inghiti. Si probabil ca in conditii normale asa s-ar fi intamplat. Dar acolo era Isus! Reactia lor, o reactie fireasca a fost sa fie ingroziti. E normal ca si noi sa fim speriati, dar e anormal sa uitam ca in barca vietii e Isus. Si chiar daca nu El nu pare sa aiba vreo reactie, este mai important sa credem si sa ne bazam pe El. Ucenicii i-am strigat una dintre cele mai urate interogatii din toata Scriptura, poate chiar o hula: "Nu-ti pasa ca pierim?" Adica lui Isus care era Pastorul ce isi dadea viata pentru oile Sale, brusc nu i-a mai pasat! Este ce simtim noi. Daca nu vedem o reactie puternica din partea lui Dumnezeu, tragem concluzia ca nu-i pasa de noi si de problemele noastre. Si ca ne vom scufunda... Eu am trait o senzatie de acest gen, ba chiar am avut impresia ca El a creat o furtuna doar ca sa ma doboare! Poate ca El a lasat acea furtuna, dar doar ca sa imi arate ca EL ESTE DUMNEZEU si nimic din viata mea nu e la voia intamplarii...Insa am inghiti destul amar pana am invatat lectia asta, probabil pentru ca sunt ca un catar incapatanat si niciodata nu ma las usor prelucrat de Dumnezeu!
Da, suntem intr-o barca care e tot mai zgaltaita de vant. Ne temem pentru noi si pentru copii nostri...Dar sa va zic si ceva legat de copii. Si eu ma tem pentru copilul meu, dar am vazut clar, foarte clar in cateva randuri mana lui Isus asupra fiicei mele, cand putea sa fie zdrobita in cateva accidente si nu a fost. Ma plec in fata Mantuitorului! Am vazut si am inteles doua lucruri: Primul - nu pot fi cu ea permanent ca sa o pazesc, oricat de perfect ca parinte as fi, mai ales ca nu sunt perfect. Si al doilea - El poate sa o pazeasca, cum nimeni nu ar reusi vreodata. De ce? Pentru ca El este Dumnezeu! asta e ceea ce am invatat!
Trebuie sa recunosc ca mai am multe de invatat de la Dumnezeu! Toti avem. Si din pacate, temerile noastre nu sunt o astfel de cale. Dimpotriva ne tin pe loc. Isus nu uita sa isi mustre ucenicii care au facut bine in aparenta ca l-au trezit pe Isus...Culmea e ca ii intreaba de credinta. Adica nu a fost corect ca au apelat la El? Ba da! Dar credinta atinge inima lui Isus si il onoreaza, pe cand frica si groaza prin care il chemam, uneori, se transforma in ceva urat, in acuzatii mai mult sau mai putin pe fata. "Bine, Isuse parca ziceai ca ne protejezi? Ai spus ca ne dai una si alta. Ai spus ca nu ne scufundam..." Dar, dragul meu crestin, intreba-te daca chiar te scufunzi, chiar daca barca vietii e plina de apa, chiar daca vantul urla? Pentru ca o barca plina de apa se scufunda si nu mai e loc si timp de tanguieli sau de acuze. Totusi noi avem din plin timp de asa ceva. Ceva e straniu...Dar daca nu, intreaba-te, chiar daca Isus tace, daca nu cumva e El la carma barcii. Prefer un Isus care pare ca tace si doarme, dar, de fapt, e la carma vietii mele, chiar si cand nu inteleg nimic, decat sa aud o multime de glasuri in timp ce barca mea e pe fundul marii. Caci pot fi sigur ca acele glasuri nu sunt ale Domnului Isus.
Inchei cu cele 366 de indemnuri ale Scripturii: "Nu te teme!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu