O minune traita la 13 ani

 Am citit de atatea ori ce apostolul Pavel ne spune si anume ca ne suntem madulare unii altora. O sa ma criticati daca va spun ca nu am realizat pana acum suficient acest lucru. Si probabil ca ati avea dreptate, insa intrebati-va daca chiar intelegeti importanta acestui lucru si mai ales il aplicati. Caci aici e vorba de slujire, o slujire
pentru fratele nostru indiferent de situatia sa spirituala si materiala. O slujire pe care o facem in dragoste. Sa nu ne ne asteptam la rasplata atunci cand slujim, ci bucuria din inima pe care o aduce Duhul lui Dumnezeu in slujire sa ne fie mangaiere si intarire si rasplatire. Dati si vi se va da, ne spunea Domnul Isus. Nu exista slujire in care sa dedicatia noastra pentru aproape sa treaca neobservata de Christos. Ba inca ne spune Domnul, vom primi o masura clatinata, indesata.
 Nu mi-am propus azi sa vorbesc de slujire. Stiu atat de putine depre ea, in timp ce in librariile crestine sunt pline de carti, unele bune altele mai putin bune despre slujire. Totusi cred ca slujirea adevarata se traieste, nu se citeste! De multe ori ne umplem bibliotecile de carti crestine, pe care le dorim ca  sa ne reveleze secretele  celor a caror viata a insemnat actiune, cutezanta, iubire si speranta...Care prin credinta lor au miscat natii intregi! V-ati gandit ca poate nu exista vreun secret? V-ati gandit ca intr-o zi, pur si simplu, au ingenunchiat in fata lui Isus si au zis, precum in rugaciunea Tatal nostru: "Faca-se voiaTa!"... Iar apoi au asteptat la picioarele lui Isus ca sa fie trimisi in lucrarea pe care Domnul o dorise si randuise pentru ei...Nimic mai mult!
 In Marturia mea am sarit un eveniment destul de dureros care mi s-a intamplat cand eram copil avand 13 ani. Nu vin cu un nou capitol. Dar atat Pavel , cat si David inaintea lui, spuneau ca au vestit toate minunile care le facuse Domnul in viata lor pentru ei si prin ei. de aceea vreau sa mai povestesc si eu ceva ce cred ca e o minune
 Eram intr-o zi de septembrie a anului 1981. Sunt treizeci de ani...Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc cum au zburat anii...Si nu ma pot lauda ca i-am intrebuintat prea bine...
 Eram copil si era o recreatie. Urma sa incep in cateva minute prima ora de fizica. Alergam prin curtea scolii, cu o energie de invidiat. Nu oboseam, iar cele 10 minute avea darul sa ne detaseze de stresul celor 50 de minute de curs.
 Dar ne ajungandu-mi doar alergarea, mi s-a parut ca un pic de gimnastica la "bara" nu strica. O gramada de copii se suiau pe ajutati de port-drapelul scolii si se prindeau cu mainile de prima treapte a scarii care facea accesul exterior pe acoperisul scolii. Se leganau cateva clipe si apoi isi dadeau drumul. Nu era nici o primejdie pentru ca erau doar vreo 50 de centimetri distanta fata de pamant. Primejdia insa era aceea teava imensa numita port-drapel si care era folosita ocazional la ceremoniile care insemnau ceva nu atat pentru tara, cat pentru sleatca comunista din varful statului. Dupa ultima ceremonie care avusese loc, cineva foarte inteligent a pus port-drapelul langa aceasta scara, in picioare, si a prins-o cu o sarma ruginita de un milimetru grosime.
 Atatia copii se prinsesera de prima treapta tinandu-se de port-drapel. Nu se intamplase nimic. Am vrut sa ma prind si eu. Am pus mana pe port-drapel. In aceea clipa sarma s-a rupt. Port-drapelul s-a inclinat si s-a indreptat sa cada ca un copac taiat, spre un grup de elevi care statea cu spatele.Am incercat disperat sa prin acea teava uriasa cate avea vreo 12 metri, dar nu am reusit. Era foarte grea. Cred ca teava era la un unghi de 45 de grade, cand sase elevi care erau pe traiectoria de impact s-au intors toti, brusc, cu fata spre mine, in aceeasi clipa. Apoi cand teava era la vreo 30 de grade au facut instantaneu un salt intr-o parte, trei in stanga si trei in dreapta. Teava a cazut cu zgomot printre ei lovind cu furie pamantul. Ce i-a facut sa se miste in simultan in cele cateva secunde de cand catargul si-a inceput caderea e straniu...Adica nu e! Era Cineva nevazut acolo!
 Eram ingrozit! Nici acum nu ma simt prea bine amintindu-mi s-a intamplat!. Un profesor a venit grabit sa vada ce s-a intamplat! A intrebat cine se face vinovat! Am recunoscut sincer ca eu am fost autorul necazului. Toti elevii din curte s-au adunat sa priveasca si sa comenteze accidentul. Ma asteptam sa fiu exmatriculat, poate chiar bagat intr-o scoala de corectie. Dar cel mai tare, insa, imi era teama de tatal meu care m-ar fi dezbracat in pielea goala si m-ar fi batut din nou cu furie pana obosea, cu bucata de metal pe care o folosea cand credea ca merit. Si orice nota de patru, luata pe drept sau pe nedrept, de exemplu, era un motiv suficient ca sa faca "om" din mine. Nu pentru ca luam des astfel de note, dar mi s-a intamplat... Din fericire nu a aflat.
 Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ferit. Ca cumva i-a facut pe acei copii sa se dea in laturi in ultima clipa. La cat era de grea ar fi accidentat grav sau poate ar fi omorat...Ma ingrozesc si acum gandindu-ma...Anii de zile m-am simtit foarte vinovat, pana in ziua cand m-am intrebat despre aceea persoana nepasatoare, care a legat cu o sarmulita un catarg, far sa se gandeasca daca intr-o zi nu se va putea desprinde de acolo si sa provoace un accident. Si cred ca daca nici un profesor sau directorul nu m-a cautat dupa aceea, a fost pentru ca erau ei erau cei vinovati si mai putin eu. Niciodata port-drapelul nu a mai fost pus acolo.
 Dincolo de ce vedem exista mana lui Dumnezeu. Nu putem mereu sa actionam asa cum dorim. Uneori facem greseli. Uneori greseala noastra e o continuarea altei greseli facute de altcineva... Dar sa credem ca Isus vegheaza! Daca nu am adus in aceea zi urata, nefericire in viata altor oameni a fost pentru ca Isus veghea! Ii sunt deplin recunoscator! Probabil ca deseori uit ce a facut El pentru mine, toate minunile Sale...Si poate este bine sa ma opresc, din cand in cand, si sa imi aduc aminte! O sa vad atatea minuni traite...Fiecare putem vedea in acele lucruri neobisnuite pe care, uneori in nestiinta noastra le numim Noroc! Nu exista noroc. Exista ingeri trimisi de Isus sa ne pazeasca si sa ne ajute! Exista dragostea lui Isus pentru noi!