miercuri, 11 mai 2011

Rugaciunea in care trebuie sa daruiesti, pentru a putea primi

 Ce este de fapt o rugaciune? Sunt sigur ca e ceva dincolo de vreo dimensiune a Universului material in care traim. E atingerea Infinitului de catre finit, a Creatorului de catre creatia Sa. Nu sunt doar cuvinte rostite, ci e spirit si adevar. Mai important decat orice cuvant rostit e locul in care te afli...Si nu e vorba de camaruta in care te afli, sau de banca dintr-o biserica...Ci esti la picioarele Tatalui, unde spatiul si timpul sunt altceva, decat ceea ce intelegem noi de obicei. Cu cat de scufunzi in lumina izvorata din Tronul lui Dumnezeu, nici macar pentru trupul nostru muritor timpul sau framantarile noastre nu mai au puterea care de atatea ori ne secatuieste.
 Un scriitor spunea ca: “Adevărata rugăciune e atunci când sudoarea se amestecă cu sângele.”...Ce frumos suna unele maxime, dar cat de absurde pot fi!...Saptamana trecuta facusem si eu o maxima. M-am grabit sa o sterg cand mi-am dat seama de ce spusesem, de fapt: "Cea mai ticaloasa forma de egoism este sa il ai pe Isus Christos in inima si sa nu-l impartasesti cu nimeni!". Suna corect, nu-i asa? E gresita! Egoism si Christos in aceeasi inima? Fiecare s-a indragostit de o persoana macar o data in viata! Ai putut sa taci si sa nu spui nimanui de aceea persoana, sa te comporti ca inainte, sa nu existe nici macar o simpla modificare a vietii tale? Nu cred...Iar daca Isus e iubitul vietii noastre, sa existe atat egoism incat sa ramanem indiferenti la tot ce e in jurul nostru si chiar in noi...E imposibil! Inseamna ca nu e nimeni acolo, eventual o idee sau o notiune despre Cineva, despre care am citit sau am auzit, dar nu o Persoana vie! Asa ca am primit nota 1 la compunere de maxime!
 Dar si prima maxima gandita de Joseph Parker nu are nici o valoare. Privind in Sfanta Scriptura vedem un loc in care Isus se roaga incat transpiratia devine sange! A fost desigur o rugaciune adevarata, dar atat de tragica. Nu spun ceva nou, insa e o rugaciune in care Tatal Sau nu i-a dat un raspuns pozitiv. Raspunsul a fost NU! Pacatul omenirii care urma sa fie asezat pe umerii Mantuitorului, despartirea de Tatal, ei care au fost Una din vesnici, chiar si aici pe acest pamant, au ingrozit Fiinta Celui ce ne-a iubit atat. Si pentru o clipa voia lui Isus nu a mai coincis cu Voia Tatalui. Dar Isus a vazut asta. Si s-a supus. Invatam de aici un secret al rugaciunii: Nu e suficient sa cerem, daca nu cerem in Voia Tatalui! Ne o spune si Iacov, daca mai era nevoie. Asa ca adevarata rugaciune nu tine atat de mult de transpiratie si/sau sange, ci daca suntem sau nu in Voia Tatalui!
 In rugaciunea Tatal Nostru sunt diamante neexploatate suficient. O stim atat de bine, dar o recitam ca pe o poezie, o cantam, incercand ca sa-i dam o poleiala artistica cat mai stralucitoare, dar adevaratele diamante se gasesc doar cand sapi cat mai adanc si nu la suprafata. Isus ne arata parca un Dumnezeu care are nevoie de proclamarea noastra a sfinteniei si voii Sale. Si da! El doreste mai mult decat orice ca noi sa intram in aceea sfintenie si voie a lui Dumnezeu. Pentru ca indiferent cat de pacatosi sau de impotriva voii Sale suntem, ele actioneaza, fara consimtamantul nostru. Dar la fel ca  dorinta Lui de a fi in moartea si invierea Lui Christos, Tatal doreste ca sa intram in viata Sa, in sfintenia Sa, in voia Sa. Acolo exista locul unde El asculta rugaciunea. Sa-l rugam pe Tatal nostru iubitor sa ne duca in sfintenia si voia Sa!
 Nu sunt un expert in rugaciune, asa ca nu am clasificat niciodata rugaciunea. Am crezut mereu ca exista o rugaciune de cerere, una de lauda si multumire...Si poate cineva va mai enumera cateva. Dar nu am stiut ca exista o rugaciune de daruire. A darui, dar nu doar spre slava  lui Dumnezeu, ci sa daruim dragoste semenului  nostru la modul concret. Atunci cand cerem iertarea greselilor noastre trebuie sa acordam iertare sincera, macar in acea clipa semenului care ne-a gresit. Un pastor spunea ca nu putem ierta decat daca semenul vine si ne roaga pentru aceea iertare. E o alta persoana pe care o contrazic. Pe Cruce Isus si-a iertat vrajmasii si chiar a cerut iertare pentru ei de la Tatal! Nu este Mantuitorul modelul nostru?
 Sigur ca nu e usor sa ierti mai ales cand vrajmasii care te-au lovit, sunt bine merci in continuare, iar tu suferi din cauza aceea ce ti-au facut! Iar ei considera ca au facut ceva normal si corect, chiar daca ti-au adus suferinta in viata. Dar aici e puterea rugaciunii de a darui iertare. Asa putem sa fim si noi iertati, sa intram in acea sfintenie a Tatalui. <<Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.>> 1Petru 1:15-16. Dumnezeu este sfant, noi trebuie sa fim sfinti. Dumnezeu iarta, noi trebuie sa iertam. Voia Lui si voia noastra trebuie sa devina una.
 Conteaza sa invatam a ierta, pentru ca cred ca iertarea si iubirea arata ca crestinismul e altceva decat o religie a vorbariei sau a ritualurilor fara valoare. Isus ne spune ca oamenii vor intelege adevarul, vor stii ca suntem ucenicii Lui, daca ne iubim unii pe altii asa cum El ne-a iubit. Si cum fiecare om tanjeste dupa a fi iubit cu adevarat, nu doar adulat de fani cat e in voga, ci si atunci cand nu mai are nimic de oferit, putem sa le dam din Darul facut de Dumnezeu omenirii: Dragostea Sa nepieritoare. E cel mai greu lucru din crestinism. Cel mai greu este sa iti rastignesti firea pamanteasca si sa iti iei Crucea si mergand pe urmele lui Isus, sa ii accepti voia Sa buna, placuta si desavarsita, chiar si cand nu iti poti intelege propriile necazuri...Chiar si cand cei ce gresesc fata de tine nu au remuscari, ba chiar continua sa iti faca rau tie si altora. Insa razbunarea nu e a noastra. Doar iertarea ne este data pentru a o folosi. Asta cred ca inseamna rugaciunea de a darui!

miercuri, 4 mai 2011

Miracolul rugaciunii

 Cineva m-a rugat sa scriu un eseu despre puterea rugaciunii, dar as dori sa scriu cateva cuvinte despre rugaciune. Caci fiecare rugaciune este o putere tainica, o forta care nu poate fi inteleasa deplin de om, ci de Cel care a creat-o si care leaga doua fiinte absolut diferite: pe Cel de trei ori sfant cu o fiinta nedemna si mereu razvratita. Rugaciunea este un miracol, dincolo de orice miracol ar cere omul prin cuvinte rostite  in cadrul ei. Acele minunate maini zdrobite de piroane pe Cruce au legat doua fiinte, care mii de ani s-au ascuns una de cealalta, au legat doua lumi, au unit finitul de Infinit.

duminică, 1 mai 2011

Un joc nou: "Ce ar fi daca ai avea puteri supranaturale?..."

 Haideti sa jucam un joc. Ii vom spune: "Ce ar fi daca?...". Fiecare dintre dumneavoastra, scumpii mei cititori, sa isi imagineze ca, intr-o zi, Dumnezeu v-ar inzestra cu puteri demiurgice, puteri atat de mari incat aproape nimic nu v-ar fi imposibil. Daca, de exemplu, v-ati dori mutarea Terrei in alta galaxie, intr-o clipita acest lucru sa se realizeze...Hm! Cam mult, nu-i asa? Iar jocul pare stupid...Ce ar fi, totusi, daca v-ati putea imagina pentru cateva clipe acest lucru? E simplu pentru ca fiecare am dori sa reparam ceva din aceasta lume Ganditi-va dumneavostra, ce ati dori sa reparati?Pentru ca de la cel mai umil om, pana la cel mai groaznic dictator toti doresc altceva decat au acum si incearca sa schimbe lucru acesta cu mijloacele pe care le au la dispozitie, pentru o schimbare radicala atat a lor cat si a lumii din care fac parte. Si nu neaparat pentru binele Terrei, cat pentru binele lor si acelor apropiati lor.
 Dar noi suntem crestini si cred ca dorim ceva mai bun pentru omenirea care pare atat de afundata intr-un hau din care nu mai reuseste sa iasa. Eu nu stiu prea bine ce as face...Mi-as dori ca natiunea romana sa aiba un conducator dupa voia lui Dumnezeu, cred ca e primul lucru pe care il doresc...Dar daca as impune asa ceva, atunci as deveni un dictator eliminand ceea ce de douazeci de ani ni se spune ca ar fi democratie. Si asta ar fi neplacut pentru cei care ne tot vorbesc ca exista liberatatea si democratie. Pentru ca Romania nu si-a dorit niciodata in fruntea ei un crestin adevarat, ci oameni providentiali, de la ce isi inchipuie ei ca ar fi Providenta, care sa aiba grija de ei, sa le asigure un trai decent si cam atat. Lideri simpatici care sunt saraci si cinstiti, care ii poti intalni la o carciuma cu o bere si doi mititei in fata, dansand cu sotia cand berea sau vinul ii energizeaza, dar niciodata in genunchi in biserica. In biserica ii vezi doar de Pasti sau de Craciun, facandu-si cruci largi pentru a multumi toate televiziuniile de fata sa surprinda evenimentul si cand orice roman devine crestin pentru a proba minunea care se spune ca tine doar trei zile.
 Ganditi-va la un presedinte care cere saptamanal pocainta poporului, stiind ca acest pas aduce pace cu Dumnezeu, cu noi insine si cu semenii nostri. Ca aduce un zambet si o binecuvantare din partea Cerului...Ce discutii ar fi atunci in ziare!...Nu sunt fan al domnului Emil Boc, dar mi-a placut cand a spus ca prin credinta in Dumnezeu putem invinge orice obstacol. O parte din ziare au urlat ca e un om ce traieste in obscurantism...Cuvintele acestea le auzeam atat de des de la Ceausescu cand isi sfatuia "preotii" ateismului, ca un vrednic Ahab, sa lupte impotriva fenomenelor de obscurantism si misticism. Iar acestia luptau zvarlindu-ne fratii si suroriile in temnite, dandu-i afara din servicii, urmarindu-i...
Un presedinte care crede si i se inchina lui Dumnezeu este, desigur, un nebun, care nu traieste in secolul XXI, ci unul (ne)bun de secolul XIII...Acolo unde un rege si un mistic puteau fi inca una si aceeasi persoana. Dar nu azi Sau eventual la inceputul secolului XIX cand presedintii americani puteau ingenunchia pentru rugaciune fara ca americanul de rand sa fie socat de liderul sau. Caci in urma cu doi ani, presedintele american intrand intr-o Universitate catolica cerea sa se acopere simbolurile religioase, pentru a fi echidistant de toate, inclusiv de acel Dumnezeu care a facut din acest popor de refugiati, o natiune atat de falnica...
  Dar azi poti descoperi printre fizicienii lumii filosofi, printre filosofi teologi liberali, si in teologi liberali cei mai inversunati atei, care ne invata ca nu este nimic dincolo de Univers, ci doar energie oarba, care actioneaza de miliarde de ani fara scop si care va mai actiona cateva miliarde de ani fara scop, pentru ca intr-un final totul sa inceteze, si asa cum se gandea Isaac Asimov, totul sa o ia de la capat, bineinteles tot fara un scop.
 Prima mea idee pica. E greu sa doresti sa vrei sa ai un conducator crestin, daca tu nu esti crestin, ci un adept al filosofiei liber-cugetatoare. Atunci voi repara sistemul medical, ajuns in colaps. Dar cum? Bani mai multi? O tiparnita de bani? Asta inseamna inflatie.Of! Mai mult echipament performant? Ar fi o solutie? Medici mai buni? Dar cum sa ii faci mai buni? Dandu-le mai multi bani? Oricum cei mai multi au venituri suplimentare din spagiile obtinute de la niste oameni amarati...Deci nu e neparat vorba de bani...Atunci ce le lipseste oamenilor cu halate albe. Eu cred ca in primul rand compasiune...Ok! O sa pocnesc din degete si acesti oamnei vor avea o compasiune nelimitata... Dar nu! Nu am voie sa trec de liberul arbitru! Altfel omul ar fi un robot. Iar lumea nu ar mai fi a oamenilor...Atunci cum as putea sa fac sa le pese? Sa proiectez niste filme cu oameni amarati, care mor de foame si boli? Daca insa se vor obisnui si mai mult cu mizeria si suferinta si nu le va mai pasa nici pana acum? Cati romani se uita la "Stiriile de la ora 5" din pura placere? E ingrozitor ca exista o emisiune dedicata celor care au placere sa priveasca asa ceva! Iar psihologii nu protesteaza!...Ma dau batut! O sa trec la ideea a treia. Asta va da rezultate!
 Voi ridica niveleul de trai al tuturor! Uite tovarasul Ceausescu la fiecare sedinta reusea sa ne ridice nivelul de trai. Nu aveam caldura sau hrana suficienta, dar aveam cantece patriotice ce slaveau, paradoxal nu tara, ci cuplul de conducatori si partidul.( Am sa scriu poate odata un eseu pe tema faptului ca Ceausescu era un dumnezeu al pamanatului. Nu e o exagerare! El avea atribute de dumnezeu al acestui veac, determinand pana in cele mai mici detalii cum sa traiasca cele 22 de milioane pe care el le stapanea). Traiam intr-un optimism fals si minciuna, care in final l-au dus pe acest om la moarte.
 Cum sa ridici nivelul de trai cand aproape toti patroni doresc sa se imbogateasca cat mai urgent?..Cati dintre ei au o viziune a firmei lor in urmatorii 30 de ani? Cum isi vad firma lor plasata pe piata sub conducerea copiilor lor sau chiar a nepotilor lor? Ce prostii spun, nu-i asa? Pai totul e banul, nu respectul sau onoarea. nu munca cinstita si frumusetea de a creea si de a sari in intampinarea nevoilor reala ale oamenilor...Nu angajatul fidel si care munceste din greu, ci cat poate fi stors ca lamaia si apoi aruncat la cos. Atunci solutia e comunismul? E bine sa fim toti egali si sa fim condusi de cateva mii de latrai ai partidului? Nu! Exista o unica solutie pe care eu  o vad. Si daca maine fiecare locuitor al planetei ar primi fiecare 100.000 de mii de euro, multi s-ar considera bogati si-ar abandona serviciul, lenevind cateva luni, in timp ce multe sectoare vor avea de pierdut, ajungandu-se ca o paine sa fie teribil de scumpa si orice alt produs...Banii si-ar pierde valoarea si tara ar fi in haos. Am ratat si a treia posibilitate de a avea "binecuvantare".
 Sa pun capat razboaielor? As putea oare? Poate!  Dar ce faci cu ura din inima omului? O stergi cu un burete? Liberul arbitru ma impiedica! Fratii care mostenesc un petic de pamant se lupta prin tribunale sau chiar cu ciomege, ani de zile pentru inca cativa metri patrati, pe care, oricum ii vor lasa de parloaga, dar se vor mandri ca sunt ai lor...
 Voi impiedica foametea din lume sa mai fac victime? Pai Romania are potential de a hrani intre 80 si 300 de milioane de oameni, iar de fapt 70% dintre produse sunt importate. Adica hranim abia 6-7 milioane? Da! E foamete in lume? Nu-i asa ca Dumnezeu e de vina? Copii aceia care pier de foame sunt pentru ca nu ploua suficient in Sahel?
 Cred ca daca as avea o asemenea putere m-as simti mai slab decat cel mai neputincios om. Pentru ca nu ne luptam cu carnea, ne luptam cu inima omului. Cautati dumneavoastra, dragi cititori, raspuns la problemele care framanta omenirea si veti ajunge in acelasi impas. Iar daca nu, dati-mi si mie de stire ca  exista o rezolvare, pentru ca eu nu o vad. Atat timp cat lacomia, minciuna, rautatea vor domina fiinta umana, indiferent ce credem ca i-am putea da, e nimic. Mandria, aroganta, dispretul unei inimi nevindecate de puterea lui Isus, de sangele Lui sfant nu va aduce mila, sacrificiu, compasiune, iubire. Singura iubire va fi pentru sine. Iar iubirea pentru sine este calea mortii, drumul spre iad. Materia nu v-a vindeca niciodata spiritul. Materia nu v-a satura niciodata spiritul. Materia doar v-a ucide spiritul.
 Si totusi Isus ne invata sa ne rugam pentru oameni. Ciudat! Cum sa te mai rogi daca puterile demiurgice par sa nu aiba efect? Slava Domnului! Duhul Sfant are alt gen de putere! Puterea unei ploii care inmoaie si cel mai tare pamant. Incercati sa sapati un pamant uscat! E groaznic, te obosesti degeaba! Incearca sa il sapi atunci cand a fost udat de o ploaie si inmuiat...E altceva! Duhul Sfant poate inmuia si cele mai pietrificate inimi...Nu stim cum o face, dar stim ca o face! Atunci inima poate vedea si altceva decat foamea de a fi bogat, foame ce nu se astampara niciodata, foamea de a fi onorat, de a  fi proslavit. Eul e un tiran mai crud decat orice altceva. Nu da nimic, dar cere pe zi ce trece tot mai mult. Daca nu e satisfacut pe masura isi ucide gazda. Uitati-va la cei care in culmea gloriei s-au sinucis...
 Nu ai puteri, nu esti bagat in seama? Ai cea mai teribila arma, de care tremura iadul: rugaciunea! Ai un partener de care se ingrozeste iadul: Duhul Sfant! Pune-te pe genunchi! Acolo e locul de o formidabila putere! Da! e puterea de a muta Terra, dar nu in alta galaxie, ci in Imparatia lui Isus! A! Si nu iti fa griji! Va veni o vreme cand Isus v-a stapani acest planeta! Atunci se vor vindeca boliile, care acum nu se vindeca, nu doar nestiintei sau neputintei umane, ci lacomiei si lipsei de mila. Va veni vremea cand oamenii vor avea ce sa mance, indiferent cat va fi numarul. Acum ni se spune ca suntem prea multi, dar Dumnezeu poate sa ne hraneasca pe toti...Nu vor mai fi razboaie, caci razboiul e ciomagiul lui Cain, mutiplicat de mii si mii de ori, cu acelasi scop: suprematia! Suprematie politica, economica, militara,religioasa; si poate mai mult decat orice lovitura administrata lui Abel are un sens religios deformat, murdar, dar in care acest netrebnic dorea sa devina unic in ochii lui Dumnezeu...Macar pentru ca de acum era unicul fiu al primilor oameni, iar jertfa lui devenise astfel  "unica". La propriu si, poate si la figurat!
  Ganditi-va la ce acest joc! Jucati-l si ganditi ce jucati...S-ar putea ca Dumnezeu sa ne fi dat mai multa putere asupra lumii decat stiam pana azi! Puterea este rugaciunea!
Astept parerile dumneavoastra! Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti!

luni, 25 aprilie 2011

Ura si razboi

 „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu" Luca 4:26,27

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Cateva ganduri

 Cuvintele Domnului Isus au avut mereu stralucirea unor diamante, dar si duritatea lor.
 Cuvintele Domnului Isus au mangaiat mereu fiinta umana, dar niciodata firea ei.
 M-a intrebat cineva daca cei care au fost oameni buni, dar nu l-au cunoscut pe Isus vor merge in iad sau in rai. Raspunsul e atat de simplu: indiferent unde se vor duce, nimeni nu  v-a putea sa spuna ca Dumnezeu cand a judecat a fost nedrept!
 Omul firesc spune ca iarta, dar nu uita. Crestinul iarta, dar nu uita ca a iertat!

luni, 18 aprilie 2011

O marturie a vietii mele - Decaderea (partea 5)

Eram deci dat afara din biserica locala, pentru ca nu poate fi cineva membru al unei biserici fara sa fie la zi cu plata cotizatiei! Nu zic ca nu a fost o greseala din partea mea, indiferent ce scuze mi-as gasi acum. Am gresit! Daca se afla ca ai curvit, comitetul bisericii ma dadea un an afara din biserica. Daca nu plateai cotizatia erai dat afara pe timp nelimitat. Imi vine acum sa rad. Asta e! Regulile stupide  ale Bisericii Catolice au intrat si in biserica penticostala. La fel si gandirea  tot mai ingusta si pervertita a unora dintre conducatorii ei. Cel putin la biserica advantista ni se spune ca relatiile premaritale nu sunt un pacat in sine...

duminică, 17 aprilie 2011

Azi mă întorc acasă

                             
                                Soţiei mele, Ramona

Am alergat departe de viaţa adevărată
Şi am sfârşit ca pradă în lumea-ntunecată...
Azi mă întorc acasă, sărman nefericit,
Cu sufletul în zdrenţe, pierdut si pustiit.
Nu-mi pasă de palate, de aur si argint,
Aş vrea un strop de milă şi-o vorbă de alint.
Nu vreau pe tronu-ţi să stau alături, Tată...
Doar suferinţă merit si moartea mea ca plată.

Mi-am căutat plăcerea în prietenii deşarte,
In ţari necunoscute, să fiu cât mai departe...
Iar norii de amăgire şi desfătări de miere
S-au preschimbat în lacrimi, pelin ş-amară fiere
Tot ce-am crezut ca-i viaţă, erau minciuni murdare,
Născute din dorinţă a iadului vâltoare.

Azi bogaţia toată e doar o amintire,
Învaţatură tristă - ce-nseamnă a mea fire...
Azi am tovaraşi porcii, le sunt un slujitor,
În vremuri ce-s trecute eram un domnitor,
Azi mă-nbrac in zdrenţe, din paie îmi este patul
Şi sunt flamand şi singur, dar ăsta este preţul.
Iar ce mai sper, o Doamne, că harul Tău mai arde
Şi ai iertat pe Cruce şi suflete bastarde.

Nu-s vrednic s-am un nume, să fiu iar fiul Tău...
Asculta-mi rugaciunea: "M-am săturat de rău!".
M-am dezgustat de mine, de firea ticaloasă,
De paşii-n întuneric, de Valea cea umbroasă!
Azi vin la Tine, Tată! Nu fiu,ci serv, Stăpâne!
Flămând de Tine, Doamne şi de un strop de pâne...
Mă vei primi Tu-n zdrenţe, Tu, Domnul cel ceresc?
O clipă am speranţă, o mie mă-ndoiesc...
Căci groaza mea-i trădarea, trădarea e durere...
Dar fără Tine, Tată, nu este mângâiere.

Am să pornesc spre casă, credinţa ma va ţine.
De voi gasi pe cale, doar lacrimi si ciuline,
Nu voi ceda o clipă pe drumul de suspin.
Plecat-am cu trufie, in jale azi revin...
Dar bucuria sfântă, va fi să-ngenunchez
Şi să renunţ la mine, al mânturii crez!

miercuri, 6 aprilie 2011

Mi-e dor de Tine!

Mi-e dor de Tine, Doamne,
De Fiinta Ta sublima.
Azi stau singur si infrant...
Mi-e dor de casa Ta ce fu candva si-a mea...
Azi imi duc traiul in colibe parasite.
Mi-e dor de paine si de vin,
Azi ma hranesc doar cu roscove.
Mi-e dor de bucurie...
As vrea o clipa sa uit sa mai plang.

As dori o haina, simpla si curata
Urasc sa fiu in zdrente pline de noroi
As vrea sa fiu din nou cu Tine, Tata!
Umil serv de as fi, dar sa iti vad Fata in fiecare zi.
Mi-e atat de dor de Tine, Doamne, Tata Sfant!
Nu ma lasa aici!
Imi e dor de clipele in care am fost cu Tine!
M-am saturat de infrangeri, singuratate si mizerie!
Mi-e dor de Tine, Doamne!
As vrea in lupte sa inving,
Dar fara Tine nu e biruinta,
Caci fara Tine nu e pace
Si fara Tine nu e zambet.
Mi-e dor de Tine!