Nu te teme!

 Cineva imi spunea acum cateva zile ca versurile mele au ceva apasator in ele. E adevarat ca folosesc imagini, senzatii, culori, gusturi cat mai sumbre: negru, cenusiu, plumburiu ( asta-i o chestie bacoviana, cred), vanturi, furtuni, amar, pelin, ciulini, spini,etc...

E prea târziu...Isuse!...

E prea târziu, Isuse, e prea târziu...
E iarnă-n viaţa mea si suferinţă,
Iar viscolul de afară îngheaţă ce e viu.
Mă prăbuşesc învins de neputinţă,
Într-un tablou pictat în cenuşiu.

E prea târziu ca să mai chem Lumina,
Să sper în zorii altei dimineţi...
Sunt pedepsit, dar care-mi este vina,
Înlănţuit în temniţa amarei vieţi.

Tăcut e cerul innegrit ca şi o piatră,
Iar lacrimile pe obraji mi s-au uscat,
Tăciunele ce a mocnit în vatră,
S-a stins demult şi-a fost uitat.

Sunt trestia ce s-a frânt odinioară
Când am avut curajul Tău şi am luptat,
Dar vânturile izvorâte din furtună
M-au junghiat cu sabia, m-au legat...

Deasupra Ceru-i plumb, iar jos e doar cenuşă...
E prea târziu ca să mai simt iubirea,
În lumea spartă-n cioburi si apusă,
Sunt amăgiri ce încunună firea.

Doar inima mai pare uşor a bate,
E prea târziu, se va opri şi ea...
Deşertul unor timpuri depărtate,
Va cerne eoni, va cerne uitare...

E prea târziu...

.....................................................................

E prea târziu sau poate prea devreme,
În orice prăbuşire şi durere,
Când inima zdrobită şi smerită piere,
Christos aduce dupa moartea firii Înviere!

O viaţă prea tristă

                                                Pentru Dana L.


De ce sunt, Doamne, atâtea lacrimi pe cărare
Şi jugu-i tot mai greu şi sarcina mai mare?
De ce ne poticnim în orice încercare
Şi parca nu mai e curaj, ci disperare.

Ne seamănă-n ogorul nost' neghină,
Vrăşmaşu-ntunecat a celor ce-s lumină,
Cel ce transformă holdele-n praf şi tină,
Când prăbuşiţi nu mai dorim decat un strop de tihnă.

Ne cere cel viclean ca să ne cearnă-n sită,
Iar dacă nu cădem în hău şi în ispită
E mâna tare a Domnului care ne ţine,
Să nu fim sfărâmaţi de rău şi vine.

Ne este tot mai greu ca să rostim o rugă,
Când viaţa o trăim alert, mereu pe fugă...
Dar oare Domnul a biruit această lume
Ori lumea a biruit Presfântul Nume?

Se stinge-ncet în inimi Adevărul,
Iar untdelemnu-n vase e puţin...
Nu mai dorim din Cer să curgă Harul,
Să-nmiresmăm o lume, ca un crin.

Să fie astăzi calea Crucii  o durere,
O suferinţă cum n-a fost nicicând vreodată?
Să fie clipele cu Dumnezeu amare?
Ori viaţa noastră s-a uscat şi este tristă.

O, Tată, mâna Ta divină nu e scurtă,
Urechea Ta e aici şi ne ascultă...
Dar noi, noi suntem azi fără putere,
Când tot privim la moarte, dar nu la Inviere!

Oh! lasă-mi inima să plângă, să suspine,
Pentru cel căzut pe drum şi pentru mine...
Iar lacrima să se transforme in izvor
Şi cel ce-l soarbe, de Tine sa ii fie dor!

O, Doamne, dă-ne Duh din Duhul Sfânt, Stăpâne!
Să-ţi învăţăm Cuvintele de miere pline,
Să mă scufund în marea dragostei divine,
Să am curaj din nou şi biruinţă-n Tine!

Zidiţi în Stânca Mântuirii

                          Pentru Monna Novacescu

Dă-mi, scumpe Doamne, pacea Ta adâncă,

Să duc cu Tine jugul cel plăcut şi dulce,

Zidit pentru vecie in sfânta Stâncă,

Săpat etern în palmele-ţi la Cruce!

În depărtări văd norii cum se adună,

Culori pe cer din foc şi gheaţă,

Învârtoşaţi de-a mărilor furtună,

O spaimă pentru cel ce-i fără viaţă.

Doar in Christos ne este adăpostul,

De al furiilor din iad dezlănţuire,

Când necredinţa omului pierdut arată neantul,

Noi ştim că in Isus e izbăvire.

Nu îmi lăsa ca credinţa să se stingă,

Când vânturi reci, şuvoaie îngheţate,

S-or prăvăli asupra-mi sa mă învingă,

Căci inima-mi doar pentru Tine bate.

Transformă-mi, Doamne, fiinţa în stejarul

Ce neclintit înfruntă vijelia,

Chiar dacă-şi pierde în furtună ramul,

Învinge cu curaj, mereu stihia.

Dă-mi, Doamne, apă vie din iubirea

Ce se revarsă din Golgotă,

S-o sorb şi să-nţeleg jertfirea,

Căci pe altar ţi-ai pus inima toată.

Dă-mi ajutor căci va veni furtuna,

Iar vântul suflă rece si mai tare,

Ca sufletu-mi sa aibă temelia-n Stâncă,

Să nu stau pe nisip şi să nu văd în zare.

Speranţa şi credinţa mea e doar in Tine,

Când valurile furioase se înalţă,

De mâna tremurândă Tu ne ţine

Şi dăruieşte-ne curaj şi har şi viaţă!

Din veşnicii spre veşnicii

                                     Pentru Aly Marinescu
             

Din veşnicii în veşnicii ai fost cu Tatăl una,

Mereu uniţi prin Duhul Sfânt,
Cuvântul cel din totdeauna....

Atunci când timpul se naştea, creat ca lumea din nimic,

Erai Stăpân şi Împărat, Părintele cel veşnic.

O bucurie inunda întreaga-Ţi frumuseţe,

Iar îngerii se proşterneau în sfanta adoraţie...

Iubirea Tatălui ardea înmiresmând Edenul,

Ca mii de sori Tu străluceai iluminând eternul.

Dar Cerul Tău s-a întunecat, în lume s-a născut durerea.

Peste Pământul trist de acum, s-a aşternut tăcerea.

Omul născut din mila Ta s-a rupt de moştenire

Şi a urmat mereu ca rob, înlănţuit de rău şi fire.

Trecut-au miile de ani în lacrimi şi în sânge,

Dar pentru omul cel pierdut, o inimă de Tată plânge...

De atâtea ori mâna spre el cu atâta drag a ‘ntins-o,

Dar omul stăpânit de Eu, în lături a împins-o!

..........................................................................................

Trei cruci se-nalţă catre cer, trei vieţi  se sting in cuie...

Ce drum de moarte au păşit, ca azi pe Golgota să suie?

Păcatul,el,doar el e vinovat de atât’ amar şi suferinţă,

Doar el sfărâmă mereu vieţi ş-a aduce moarte-n orice fiinţă?

“Eli...” se auzi o  voce...”Stăpânul meu, o, Tată!...

Toţi au fugit si M-au lăsat...aici e doar turbata gloată,

Ce vrea să-mi vadă trupul frânt, precum se frânge pâinea,

Să-mi vadă sângele  curgând, cum curge mustu-n teascuri

Şi sufletul îngenunchiat de ura cea de veacuri.

M-au părăsit discipolii iubiţi, ce ieri jurau credinţă,

Cei vindecaţi si mântuiţi în a lor tristă fiinţă,

Cei ce umblau mereu flămânzi venind doar pentru pâine,

Ce adunau ‘comori’ aici, dar niciodată pentru mâine.

M-au părăsit în Gheţimani pentru o aţipire,

Căci duhul plin de râvna fu supus de a lor fire.

M-au părăsit cei ce strigau : ‘Slăvit să fi! Osana!’

Acuma tot ce vor în cor e un tălhar: Baraba!

Iscariotul m-a trădat cu-o simplă sărutare,

Iar Chifa, stânca de granit, e doar nisip si lepădare.

Sunt singur, Tată veşnic sfânt, doar raza Ta mai este...

Lumina unui soare trist ce-apune peste creste.”

Un horcăit de om sfârşit se aude de pe o cruce:

“De eşti Christos, ajută-te, povara n-o mai duce!

Şi scapă-ne pe noi de chin, adu-ne acum salvare,

Tu, Împăratul profeţit, ce ca un vierme moare...”

“De ce huleşti, sărman tâlhar, când viaţa ţi se stinge,

Când mori plătind al tău păcat, plătind cu preţ de sânge?...

Nu-ţi pasă că mai e puţin şi vei păşi spre-o altă lume,

Iar osândirea cea de veci va fi mereu pe al tău nume?

El piere pentru ca iubit, noi c-am adus durere...

El este Fiu de Dumnezeu, noi doar amar si fiere.

În viaţă am facut doar rău, căci viaţa fu nedreaptă.

Nu m-am gândit că pot iubi, condus de a urii şoaptă.”

Cu ochii-n lacrimi, resemnat spre Domnul el rosteşte:

“Să nu ma uiţi când voi pieri, în Cer cu Tine mă primeşte!...”

“N-am sa te uit al Crucii rod, chiar azi vei cu Mine,

Iar zilele de acum încol’, vor fi pe veci senine!”

Jos lângă crucile de lemn, încinşi de vin si jocuri,

"Vitejii" legionari romani, sub ai beţiei aburi

Pentru cămaşa lui Isus se-ntrec cu a lor zaruri...

Pe cruce sunt doar doi tâlhari, dar o mulţime alături.

E miez de zi, dar s-a ‘nserat, o beznă neagră a cuprins

Ca pâcla unei ceţi din iad, pământul, soarele s-a stins,

În groaza unei judecăţi, ce n-a mai fost vreodată...

Isus acum e condamnat, păcatul nostru poartă.

“Tată şi Tu mai părăsit în Valea umbrei morţii?

Nu mai trăiesc iubirea Ta...Sunt părăsit în voia sorţii...

Nu cuiele ce mă străpung, nu sângele ce curge

Îmi sunt al morţii mare chin, ci sufletu-mi ce plânge.

Nu-i viaţă fara Viaţa Ta, nu e iubire fără Tine,

Doar amăgiri şi văi pustii si lacrimi şi suspine.

Nu e lumină, nu e Cer, fără-Ţi prezenţa vie,

Nu e cuvânt şi nu e har, când Duhul Tău n-adie!”

Cu trup şi suflet sfâşiat Isus înalţă ochii:

“Lucrarea Ta am terminat, sunt mesagerul păcii.

Cu Tine omul am unit, deschisă este Calea,

Prin Mine viaţa va găsi, prin moartea mea iertarea!...”

Aşa s-a stins al nostru Domn, că să ne aduca viaţă,

Ca să ne dea din Duhul Său, să nu mai rătăcim în ceaţă.

El a murit, noi azi trăim, ce jertfă minunată.

Nevinovaţi prin moartea Sa, biruitori şi fără pată...

Cum am putea să răsplătim iubirea de pe Cruce?

Ce vom avea noi ca să îi dăm pentru jertfirea-I dulce?

Nu-i trebuie Domnului comori, culese din adânc de mină,

Ci inimi pe altarul Său, sfinţite si fără de vină.

Să fim cu El şi El cu noi, nicicând să nu-L lăsăm sa plece

Şi să rămânem în Christos, căci lumea aceasta trece...

Rugaciunea in care trebuie sa daruiesti, pentru a putea primi

 Ce este de fapt o rugaciune? Sunt sigur ca e ceva dincolo de vreo dimensiune a Universului material in care traim. E atingerea Infinitului de catre finit, a Creatorului de catre creatia Sa. Nu sunt doar cuvinte rostite, ci e spirit si adevar. Mai important decat orice cuvant rostit e locul in care te afli...Si nu e vorba de camaruta in care te afli, sau de banca dintr-o biserica...Ci esti la picioarele Tatalui, unde spatiul si timpul sunt altceva, decat ceea ce intelegem noi de obicei. Cu cat de scufunzi in lumina izvorata din Tronul lui Dumnezeu, nici macar pentru trupul nostru muritor timpul sau framantarile noastre nu mai au puterea care de atatea ori ne secatuieste.
 Un scriitor spunea ca: “Adevărata rugăciune e atunci când sudoarea se amestecă cu sângele.”...Ce frumos suna unele maxime, dar cat de absurde pot fi!...Saptamana trecuta facusem si eu o maxima. M-am grabit sa o sterg cand mi-am dat seama de ce spusesem, de fapt: "Cea mai ticaloasa forma de egoism este sa il ai pe Isus Christos in inima si sa nu-l impartasesti cu nimeni!". Suna corect, nu-i asa? E gresita! Egoism si Christos in aceeasi inima? Fiecare s-a indragostit de o persoana macar o data in viata! Ai putut sa taci si sa nu spui nimanui de aceea persoana, sa te comporti ca inainte, sa nu existe nici macar o simpla modificare a vietii tale? Nu cred...Iar daca Isus e iubitul vietii noastre, sa existe atat egoism incat sa ramanem indiferenti la tot ce e in jurul nostru si chiar in noi...E imposibil! Inseamna ca nu e nimeni acolo, eventual o idee sau o notiune despre Cineva, despre care am citit sau am auzit, dar nu o Persoana vie! Asa ca am primit nota 1 la compunere de maxime!
 Dar si prima maxima gandita de Joseph Parker nu are nici o valoare. Privind in Sfanta Scriptura vedem un loc in care Isus se roaga incat transpiratia devine sange! A fost desigur o rugaciune adevarata, dar atat de tragica. Nu spun ceva nou, insa e o rugaciune in care Tatal Sau nu i-a dat un raspuns pozitiv. Raspunsul a fost NU! Pacatul omenirii care urma sa fie asezat pe umerii Mantuitorului, despartirea de Tatal, ei care au fost Una din vesnici, chiar si aici pe acest pamant, au ingrozit Fiinta Celui ce ne-a iubit atat. Si pentru o clipa voia lui Isus nu a mai coincis cu Voia Tatalui. Dar Isus a vazut asta. Si s-a supus. Invatam de aici un secret al rugaciunii: Nu e suficient sa cerem, daca nu cerem in Voia Tatalui! Ne o spune si Iacov, daca mai era nevoie. Asa ca adevarata rugaciune nu tine atat de mult de transpiratie si/sau sange, ci daca suntem sau nu in Voia Tatalui!
 In rugaciunea Tatal Nostru sunt diamante neexploatate suficient. O stim atat de bine, dar o recitam ca pe o poezie, o cantam, incercand ca sa-i dam o poleiala artistica cat mai stralucitoare, dar adevaratele diamante se gasesc doar cand sapi cat mai adanc si nu la suprafata. Isus ne arata parca un Dumnezeu care are nevoie de proclamarea noastra a sfinteniei si voii Sale. Si da! El doreste mai mult decat orice ca noi sa intram in aceea sfintenie si voie a lui Dumnezeu. Pentru ca indiferent cat de pacatosi sau de impotriva voii Sale suntem, ele actioneaza, fara consimtamantul nostru. Dar la fel ca  dorinta Lui de a fi in moartea si invierea Lui Christos, Tatal doreste ca sa intram in viata Sa, in sfintenia Sa, in voia Sa. Acolo exista locul unde El asculta rugaciunea. Sa-l rugam pe Tatal nostru iubitor sa ne duca in sfintenia si voia Sa!
 Nu sunt un expert in rugaciune, asa ca nu am clasificat niciodata rugaciunea. Am crezut mereu ca exista o rugaciune de cerere, una de lauda si multumire...Si poate cineva va mai enumera cateva. Dar nu am stiut ca exista o rugaciune de daruire. A darui, dar nu doar spre slava  lui Dumnezeu, ci sa daruim dragoste semenului  nostru la modul concret. Atunci cand cerem iertarea greselilor noastre trebuie sa acordam iertare sincera, macar in acea clipa semenului care ne-a gresit. Un pastor spunea ca nu putem ierta decat daca semenul vine si ne roaga pentru aceea iertare. E o alta persoana pe care o contrazic. Pe Cruce Isus si-a iertat vrajmasii si chiar a cerut iertare pentru ei de la Tatal! Nu este Mantuitorul modelul nostru?
 Sigur ca nu e usor sa ierti mai ales cand vrajmasii care te-au lovit, sunt bine merci in continuare, iar tu suferi din cauza aceea ce ti-au facut! Iar ei considera ca au facut ceva normal si corect, chiar daca ti-au adus suferinta in viata. Dar aici e puterea rugaciunii de a darui iertare. Asa putem sa fim si noi iertati, sa intram in acea sfintenie a Tatalui. <<Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.>> 1Petru 1:15-16. Dumnezeu este sfant, noi trebuie sa fim sfinti. Dumnezeu iarta, noi trebuie sa iertam. Voia Lui si voia noastra trebuie sa devina una.
 Conteaza sa invatam a ierta, pentru ca cred ca iertarea si iubirea arata ca crestinismul e altceva decat o religie a vorbariei sau a ritualurilor fara valoare. Isus ne spune ca oamenii vor intelege adevarul, vor stii ca suntem ucenicii Lui, daca ne iubim unii pe altii asa cum El ne-a iubit. Si cum fiecare om tanjeste dupa a fi iubit cu adevarat, nu doar adulat de fani cat e in voga, ci si atunci cand nu mai are nimic de oferit, putem sa le dam din Darul facut de Dumnezeu omenirii: Dragostea Sa nepieritoare. E cel mai greu lucru din crestinism. Cel mai greu este sa iti rastignesti firea pamanteasca si sa iti iei Crucea si mergand pe urmele lui Isus, sa ii accepti voia Sa buna, placuta si desavarsita, chiar si cand nu iti poti intelege propriile necazuri...Chiar si cand cei ce gresesc fata de tine nu au remuscari, ba chiar continua sa iti faca rau tie si altora. Insa razbunarea nu e a noastra. Doar iertarea ne este data pentru a o folosi. Asta cred ca inseamna rugaciunea de a darui!

Miracolul rugaciunii

 Cineva m-a rugat sa scriu un eseu despre puterea rugaciunii, dar as dori sa scriu cateva cuvinte despre rugaciune. Caci fiecare rugaciune este o putere tainica, o forta care nu poate fi inteleasa deplin de om, ci de Cel care a creat-o si care leaga doua fiinte absolut diferite: pe Cel de trei ori sfant cu o fiinta nedemna si mereu razvratita. Rugaciunea este un miracol, dincolo de orice miracol ar cere omul prin cuvinte rostite  in cadrul ei. Acele minunate maini zdrobite de piroane pe Cruce au legat doua fiinte, care mii de ani s-au ascuns una de cealalta, au legat doua lumi, au unit finitul de Infinit.

Un joc nou: "Ce ar fi daca ai avea puteri supranaturale?..."

 Haideti sa jucam un joc. Ii vom spune: "Ce ar fi daca?...". Fiecare dintre dumneavoastra, scumpii mei cititori, sa isi imagineze ca, intr-o zi, Dumnezeu v-ar inzestra cu puteri demiurgice, puteri atat de mari incat aproape nimic nu v-ar fi imposibil. Daca, de exemplu, v-ati dori mutarea Terrei in alta galaxie, intr-o clipita acest lucru sa se realizeze...Hm! Cam mult, nu-i asa? Iar jocul pare stupid...Ce ar fi, totusi, daca v-ati putea imagina pentru cateva clipe acest lucru? E simplu pentru ca fiecare am dori sa reparam ceva din aceasta lume Ganditi-va dumneavostra, ce ati dori sa reparati?Pentru ca de la cel mai umil om, pana la cel mai groaznic dictator toti doresc altceva decat au acum si incearca sa schimbe lucru acesta cu mijloacele pe care le au la dispozitie, pentru o schimbare radicala atat a lor cat si a lumii din care fac parte. Si nu neaparat pentru binele Terrei, cat pentru binele lor si acelor apropiati lor.
 Dar noi suntem crestini si cred ca dorim ceva mai bun pentru omenirea care pare atat de afundata intr-un hau din care nu mai reuseste sa iasa. Eu nu stiu prea bine ce as face...Mi-as dori ca natiunea romana sa aiba un conducator dupa voia lui Dumnezeu, cred ca e primul lucru pe care il doresc...Dar daca as impune asa ceva, atunci as deveni un dictator eliminand ceea ce de douazeci de ani ni se spune ca ar fi democratie. Si asta ar fi neplacut pentru cei care ne tot vorbesc ca exista liberatatea si democratie. Pentru ca Romania nu si-a dorit niciodata in fruntea ei un crestin adevarat, ci oameni providentiali, de la ce isi inchipuie ei ca ar fi Providenta, care sa aiba grija de ei, sa le asigure un trai decent si cam atat. Lideri simpatici care sunt saraci si cinstiti, care ii poti intalni la o carciuma cu o bere si doi mititei in fata, dansand cu sotia cand berea sau vinul ii energizeaza, dar niciodata in genunchi in biserica. In biserica ii vezi doar de Pasti sau de Craciun, facandu-si cruci largi pentru a multumi toate televiziuniile de fata sa surprinda evenimentul si cand orice roman devine crestin pentru a proba minunea care se spune ca tine doar trei zile.
 Ganditi-va la un presedinte care cere saptamanal pocainta poporului, stiind ca acest pas aduce pace cu Dumnezeu, cu noi insine si cu semenii nostri. Ca aduce un zambet si o binecuvantare din partea Cerului...Ce discutii ar fi atunci in ziare!...Nu sunt fan al domnului Emil Boc, dar mi-a placut cand a spus ca prin credinta in Dumnezeu putem invinge orice obstacol. O parte din ziare au urlat ca e un om ce traieste in obscurantism...Cuvintele acestea le auzeam atat de des de la Ceausescu cand isi sfatuia "preotii" ateismului, ca un vrednic Ahab, sa lupte impotriva fenomenelor de obscurantism si misticism. Iar acestia luptau zvarlindu-ne fratii si suroriile in temnite, dandu-i afara din servicii, urmarindu-i...
Un presedinte care crede si i se inchina lui Dumnezeu este, desigur, un nebun, care nu traieste in secolul XXI, ci unul (ne)bun de secolul XIII...Acolo unde un rege si un mistic puteau fi inca una si aceeasi persoana. Dar nu azi Sau eventual la inceputul secolului XIX cand presedintii americani puteau ingenunchia pentru rugaciune fara ca americanul de rand sa fie socat de liderul sau. Caci in urma cu doi ani, presedintele american intrand intr-o Universitate catolica cerea sa se acopere simbolurile religioase, pentru a fi echidistant de toate, inclusiv de acel Dumnezeu care a facut din acest popor de refugiati, o natiune atat de falnica...
  Dar azi poti descoperi printre fizicienii lumii filosofi, printre filosofi teologi liberali, si in teologi liberali cei mai inversunati atei, care ne invata ca nu este nimic dincolo de Univers, ci doar energie oarba, care actioneaza de miliarde de ani fara scop si care va mai actiona cateva miliarde de ani fara scop, pentru ca intr-un final totul sa inceteze, si asa cum se gandea Isaac Asimov, totul sa o ia de la capat, bineinteles tot fara un scop.
 Prima mea idee pica. E greu sa doresti sa vrei sa ai un conducator crestin, daca tu nu esti crestin, ci un adept al filosofiei liber-cugetatoare. Atunci voi repara sistemul medical, ajuns in colaps. Dar cum? Bani mai multi? O tiparnita de bani? Asta inseamna inflatie.Of! Mai mult echipament performant? Ar fi o solutie? Medici mai buni? Dar cum sa ii faci mai buni? Dandu-le mai multi bani? Oricum cei mai multi au venituri suplimentare din spagiile obtinute de la niste oameni amarati...Deci nu e neparat vorba de bani...Atunci ce le lipseste oamenilor cu halate albe. Eu cred ca in primul rand compasiune...Ok! O sa pocnesc din degete si acesti oamnei vor avea o compasiune nelimitata... Dar nu! Nu am voie sa trec de liberul arbitru! Altfel omul ar fi un robot. Iar lumea nu ar mai fi a oamenilor...Atunci cum as putea sa fac sa le pese? Sa proiectez niste filme cu oameni amarati, care mor de foame si boli? Daca insa se vor obisnui si mai mult cu mizeria si suferinta si nu le va mai pasa nici pana acum? Cati romani se uita la "Stiriile de la ora 5" din pura placere? E ingrozitor ca exista o emisiune dedicata celor care au placere sa priveasca asa ceva! Iar psihologii nu protesteaza!...Ma dau batut! O sa trec la ideea a treia. Asta va da rezultate!
 Voi ridica niveleul de trai al tuturor! Uite tovarasul Ceausescu la fiecare sedinta reusea sa ne ridice nivelul de trai. Nu aveam caldura sau hrana suficienta, dar aveam cantece patriotice ce slaveau, paradoxal nu tara, ci cuplul de conducatori si partidul.( Am sa scriu poate odata un eseu pe tema faptului ca Ceausescu era un dumnezeu al pamanatului. Nu e o exagerare! El avea atribute de dumnezeu al acestui veac, determinand pana in cele mai mici detalii cum sa traiasca cele 22 de milioane pe care el le stapanea). Traiam intr-un optimism fals si minciuna, care in final l-au dus pe acest om la moarte.
 Cum sa ridici nivelul de trai cand aproape toti patroni doresc sa se imbogateasca cat mai urgent?..Cati dintre ei au o viziune a firmei lor in urmatorii 30 de ani? Cum isi vad firma lor plasata pe piata sub conducerea copiilor lor sau chiar a nepotilor lor? Ce prostii spun, nu-i asa? Pai totul e banul, nu respectul sau onoarea. nu munca cinstita si frumusetea de a creea si de a sari in intampinarea nevoilor reala ale oamenilor...Nu angajatul fidel si care munceste din greu, ci cat poate fi stors ca lamaia si apoi aruncat la cos. Atunci solutia e comunismul? E bine sa fim toti egali si sa fim condusi de cateva mii de latrai ai partidului? Nu! Exista o unica solutie pe care eu  o vad. Si daca maine fiecare locuitor al planetei ar primi fiecare 100.000 de mii de euro, multi s-ar considera bogati si-ar abandona serviciul, lenevind cateva luni, in timp ce multe sectoare vor avea de pierdut, ajungandu-se ca o paine sa fie teribil de scumpa si orice alt produs...Banii si-ar pierde valoarea si tara ar fi in haos. Am ratat si a treia posibilitate de a avea "binecuvantare".
 Sa pun capat razboaielor? As putea oare? Poate!  Dar ce faci cu ura din inima omului? O stergi cu un burete? Liberul arbitru ma impiedica! Fratii care mostenesc un petic de pamant se lupta prin tribunale sau chiar cu ciomege, ani de zile pentru inca cativa metri patrati, pe care, oricum ii vor lasa de parloaga, dar se vor mandri ca sunt ai lor...
 Voi impiedica foametea din lume sa mai fac victime? Pai Romania are potential de a hrani intre 80 si 300 de milioane de oameni, iar de fapt 70% dintre produse sunt importate. Adica hranim abia 6-7 milioane? Da! E foamete in lume? Nu-i asa ca Dumnezeu e de vina? Copii aceia care pier de foame sunt pentru ca nu ploua suficient in Sahel?
 Cred ca daca as avea o asemenea putere m-as simti mai slab decat cel mai neputincios om. Pentru ca nu ne luptam cu carnea, ne luptam cu inima omului. Cautati dumneavoastra, dragi cititori, raspuns la problemele care framanta omenirea si veti ajunge in acelasi impas. Iar daca nu, dati-mi si mie de stire ca  exista o rezolvare, pentru ca eu nu o vad. Atat timp cat lacomia, minciuna, rautatea vor domina fiinta umana, indiferent ce credem ca i-am putea da, e nimic. Mandria, aroganta, dispretul unei inimi nevindecate de puterea lui Isus, de sangele Lui sfant nu va aduce mila, sacrificiu, compasiune, iubire. Singura iubire va fi pentru sine. Iar iubirea pentru sine este calea mortii, drumul spre iad. Materia nu v-a vindeca niciodata spiritul. Materia nu v-a satura niciodata spiritul. Materia doar v-a ucide spiritul.
 Si totusi Isus ne invata sa ne rugam pentru oameni. Ciudat! Cum sa te mai rogi daca puterile demiurgice par sa nu aiba efect? Slava Domnului! Duhul Sfant are alt gen de putere! Puterea unei ploii care inmoaie si cel mai tare pamant. Incercati sa sapati un pamant uscat! E groaznic, te obosesti degeaba! Incearca sa il sapi atunci cand a fost udat de o ploaie si inmuiat...E altceva! Duhul Sfant poate inmuia si cele mai pietrificate inimi...Nu stim cum o face, dar stim ca o face! Atunci inima poate vedea si altceva decat foamea de a fi bogat, foame ce nu se astampara niciodata, foamea de a fi onorat, de a  fi proslavit. Eul e un tiran mai crud decat orice altceva. Nu da nimic, dar cere pe zi ce trece tot mai mult. Daca nu e satisfacut pe masura isi ucide gazda. Uitati-va la cei care in culmea gloriei s-au sinucis...
 Nu ai puteri, nu esti bagat in seama? Ai cea mai teribila arma, de care tremura iadul: rugaciunea! Ai un partener de care se ingrozeste iadul: Duhul Sfant! Pune-te pe genunchi! Acolo e locul de o formidabila putere! Da! e puterea de a muta Terra, dar nu in alta galaxie, ci in Imparatia lui Isus! A! Si nu iti fa griji! Va veni o vreme cand Isus v-a stapani acest planeta! Atunci se vor vindeca boliile, care acum nu se vindeca, nu doar nestiintei sau neputintei umane, ci lacomiei si lipsei de mila. Va veni vremea cand oamenii vor avea ce sa mance, indiferent cat va fi numarul. Acum ni se spune ca suntem prea multi, dar Dumnezeu poate sa ne hraneasca pe toti...Nu vor mai fi razboaie, caci razboiul e ciomagiul lui Cain, mutiplicat de mii si mii de ori, cu acelasi scop: suprematia! Suprematie politica, economica, militara,religioasa; si poate mai mult decat orice lovitura administrata lui Abel are un sens religios deformat, murdar, dar in care acest netrebnic dorea sa devina unic in ochii lui Dumnezeu...Macar pentru ca de acum era unicul fiu al primilor oameni, iar jertfa lui devenise astfel  "unica". La propriu si, poate si la figurat!
  Ganditi-va la ce acest joc! Jucati-l si ganditi ce jucati...S-ar putea ca Dumnezeu sa ne fi dat mai multa putere asupra lumii decat stiam pana azi! Puterea este rugaciunea!
Astept parerile dumneavoastra! Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti!