Lucruri mari se pot intampla atunci cand te astepti mai putin. Dar lucrurile adevarate si marete se intampla doar cand crezi si astepti ca Dumnezeu sa le infaptuiasca. Atunci cand inima credinciosului este linistita in mana Slavitului Creator. Atunci cand ochii plini de mirare si incredere ai copilului asteapta minunea pe care dintre toti oamenii existenti in lume, doar tatal sau e in stare sa o infaptuiasca. De ce crede copilul? Pentru ca isi cunoaste tatal si stie ca acesta nu-l va dezamagi niciodata.
Doar cand crestem devenim sceptici, cand suntem mereu bombardati de o lume in care credinta, siguranta sau miracolul sunt alungate pentru a face loc cinismului, necredintei, singuratatii si unei lipse de speranta si perspectiva. Atunci parintii vor deveni tot mai mici, mai incapabili, oameni banali precum vecini de bloc sau oricare dintre cunoscuti.
Daca ar exista o tragedie a Umanitatii si eu cred ca exista, ar incepe cu cuvintele spuse de Apostolul Ioan: "A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit." Ioan1:11. Si avem senzatia ca acolo se refera doar la poporul Israel si niciodata la noi. Caci, nu-i asa? daca ar fi venit in Romania l-am fi primit cu bucuria celor care ii asterneau flori, ramuri si haine Imparatului, care venea in Ierusalim calare pe un magarus. Si pe care, patru zile mai tarziu, cand florile, ramurile si sentimentele de profunda adoratie zaceau uscate pe drumul de intrare in cetate, il inlocuiau cu Baraba, iar pe Isus Christos s-au gandit ca e mai bine sa-l omoare.
Dupa ce omenirea si-a facut o evaluare, rezultatul a fost ca nu se indentifica cu acest Isus, dar se indentifica cu talharul si criminalul Baraba. Se indentifica cu cei a caror metoda de actiune nu este credinta in puterea lui Dumnezeu si rabdare, ci in aceea a armelor si a metodelor violente si rapide. Si daca Isus a invatat norodul de iubire, de adevar, de o lume in care raul si durerea vor fi anhilate, omenirea si-a predicat siesi o lume in care pumnalul creeaza dreptatea, iar adevarul este mereu a celor puternici, a celor care inving. Iar pe aceasta baza "solida" se realizeaza orice manual de istorie si nu numai. Iar vinovati pentru ceea ce merge rau sunt cei de dinainte, cei invinsi!
Lumea aceasta diferita este ceea ce l-a intrigat pe Pilat...Inca o lume? O lume in care sabiile nu sunt scoase pentru a ucide oameni, ci o lume in care Suprema sabie este Cuvantul viu si Adevarul, toate intr-o singura Fiinta, a carui putere majora este aceea de a-si da Viata pentru pacat?...Si nu aceea de a transforma Ierusalimul si Roma in noi Sodome si Gomore, in lupta divina impotriva pacatului? E altceva...Si cred ca un strop din lumina aceea sfanta a atins si retina oarba a lui Pilat care a exclamat:"Iata Omul!", iar daca momentul de sinceritate ar fi continuat, ar fi putut sa spuna si despre noi ceva:" Iata-ne si pe noi hienele insetate de sange!" Dar ilustrul procuror roman a preferat sa alunge raza divina ce ii sacaia sufletul si ratiunea, aruncandu-si in lupta tot scepticismul unui filosof agnostic si intrebandu-se ironic: "Ce este adevarul?", nu intr-o incercare firava de a obtine vreun raspuns, ci ca o reactie la ceva ce i se parea inutil si neinteresant.
Noi, oamenii, nu ne vom putea identifica niciodata cu Domnul Isus. Il vom plasa in domeniile filosofilor, ale teologilor, ale oamenilor banali si fara cultura, a caror drog ieftin e religia. Il vom plimba pentru a fi judecat de la Ana la Caiafa, care se dovedeste a fi mai mult decat o expresie, ci o trista realitate. Si cand ne vom satura il vom trimite la Pilat pentru o solutie finala, incarcandu-L de argumente in defavoarea Sa:"Daca nu ar fi un facator de rele, un personaj totalmente incomod"- caci tot ce e incomod si de neinteles, in absolut orice domeniu, e obligatoriu negativ- "nu L-am da pentru anhilare". Pentru ca cel ce nu se integreaza intr-o societate omeneasca devine o primejdie, un pericol care mira la inceput, cum spune Apostolul Pavel ca se mira lumea de crestinul care nu alearga la acelasi potop de desfrau, mai apoi devine deranjant, iar in final i se pregateste sabia.
Interesant mi se pare ca in dragostea Sa, Isus vine la ai Sai. El ii vede pe oameni, ai Sai, dar oamenii nu il vad pe Mantuitorul ca fiind al lor. Al lor ramane Baraba. Iubirea aceea infinita poate sa treaca cu vederea o jignire atat de uriasa adresata lui Dumnezeu si Fiului Sau. Dar Isus nu vine intr-un mod neutru, cu o oferta de comerciant plictisit care asteapta sa i se ia marfa in considerare, pe baza unei publicitati, care adesea induce in eroare. El vine la ai Sai. El isi pune in fata umanitatii, viata Sa. Ai sai o resping. Dar mai exista altii: sunt cei neiubiti, scursuriile societatii, cei singuri, cei saraci, care vad in acel dar al Domnului sansa unei noi vieti. E acel moment extraordinar, aproape imposibil, in care talharul de pe cruce ce moare incet langa Isus, primeste viata si e mantuit. Iar cei care se cred buni, cei care vad in Isus un rival, nu vad lumina si puterea lui Isus, iluminand Golgota. Cei ce trebuiau sa vada, sunt orbi, dar orbi incep sa vada.
Isus s-a identificat cu cei pierduti si amarati! Intr-o zi un carturar si-a exprimat dorinta sa il urmeze pe Isus. Insa Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul." Matei 8:20. Comfort? Relaxare? Nimic din toate acestea...Domnul Isus se identifica cu cei ramasi fara casa, cu cei numiti atat de jignitor: boschetari! Ei bine, Scriptura are curajul sa ne spuna ca si Domnul Isus era un om fara casa, care poate si-ar fi dorit un strop de odihna si nu-L avea. Iar cei ce au case si se odihnesc atat de bine in ele, sa isi aduca aminte ca Mantuitorul lor nu a avut asa ceva...Si ca sunt oameni care nu au asa ceva...Iar daca esti binecuvantat sa nu-i uiti niciodata pe cei care nu sunt la fel de binecuvantati! La poarta fiecarui bogat sta un Lazar! La poarta fiecaruia dintre noi sta insusi Domnul Isus!
Domnul Isus se identifica cu cei bolnavi, cu cei singuri, cu cei inchisi. In crestinism o mare minune este ca nu exista granite atat de solide incat divintatea sa fie intr-o zona si umanitatea intr-o alta zona. Isus Christos a facut miracolul de a fi Om si Dumnezeu in acelasi timp, fara sa constituie un antagonism. Iar aceasta structura uimitoare a Fiintei Sale a ramas, chiar si dupa intoarcerea Sa la Tatal. Trebuie sa-l vedem pe Domnul dincolo de vesmantul saracacios, dincolo de trupul slab si bolnav al fratelui sau sorei ce se stinge in tristete si singuratate.
Cineva spunea ca boala nr.1 a omenirii este singuratea. As zice ca boala nr.1 e sa fi singur fara Isus. Fara cel ce e singurul prieten adevarat. "Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat." Evrei 4:15. Domnul Isus a trecut prin ispitele si durerile noastre, dar nu a pacatuit. In El ne gasim puterea in slabiciuni, pacea in vremuri furtunoase, in lipsuri bogatia. Si nu sunt vorbe ca sa ma laud cuiva ca am mai scris un eseu crestin...Ci realitati pe care le traim. Dar trebuie sa avem curaj, stiind ca nu suntem singuri, ca Adevarul nu a pierit pentru ca asa vrea cate un om de "stiinta". Sau pentru ca in vremuri tulburi diavolul si acolitii lui aduc criza si disperare in oameni, incercand sa-i faca sa creada ca nu mai exista sansa. Mai exista o sansa, cum suna atat de frumos motto-ul unei crestine curajoase ce lupta pentru Domnul cu pana si cu glasul.
Voi incheia cu o strofa dintr-o poezie scrisa de un autor anonim, care ar trebui sa ne determine sa ne gandim la ce facem si la ce ar trebui sa facem pe viitor:
Prea mult am stat in lacrimi, in umbra mortii rece,
Ne-am vaitat in lanturi ca viata noastra trece,
Dar n-am avut curajul si forta sa luptam...
Sa castigam victoria, chiar viata sa ne-o dam!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu