Atitudini

 Există o ciudată unitate a oamenilor in faţa unui destin implacabil. O unitate pe care o poate produce, cred eu,doar o anumită teamă faţă de acel necunoscut de după moarte. O persoană pe care am cunoscut-o foarte bine, când i se vorbea de Dumnezeu, de jertfa Sa pe Golgota şi de existenta vieţii dupa moarte, a părut destul de puţin deranjată de duritatea unei pedepse veşnice. Şi ca o încurajare proprie a afirmat: "Ei bine, ce va fi cu toţi va fi şi cu mine!"
Iar acum pentru că nu mai este in viaţă sunt sigur ca se împlineşte afirmaţia ei.
 Acum o întrebare pentru cititorii mei: de ce Isus a lăsat Cerul, acolo unde era din veşnicii cu Tatăl Său, pentru a veni pe aceasta stâncă tristă ce pluteşte în jurul Soarelui? Ce anume l-a putut determina ca într-o zi să părăsească frumuseţea dumnezeirii şi să devina un copil sărac, urmărit de criminalul Irod, refugiat într-o ţară străină, apoi acelaşi copil sărac intors acasă să trebuiască să muncească cot la cot tatăl Său pământesc pentru a avea din ce trăi? Apoi un tânăr rabin neinţeles de mai-marii vremi, un prieten al celor decăzuţi, al celor mai stricaţi. Un rabin sărac care putea trai ca un bogat, dar El nu avea nici măcar o casă sau un pat al său? Apoi mai târziu El cel sărac, El cel ce nu avea nimic, ajunge sa fie o piatră de poticnire pentru toată elita spirituală si intelectuală a Iudeei, de parcă in urma Sa veneau armate de soldaţi gata sa instaureze un imperiu care să rivalizeze cu cel roman... De ce a venit acest sărac Isus?
 Nu sunt un fan al modului superficial si modern al bisericii occidentale pe care aceasta îl promovează! În special in Europa de Vest ajungi sa crezi că Biserica e un gen de Club, unde oamenii se duc pentru distracţia de week-end. Ni se spune acolo de bucuria pe care trebuie să o avem, de găndirea pozitivă, de mântuirea care odata caştigată nu se poate pierde, chiar dacă ai vrea să o pierzi, de prosperitatea materială pe care Dumnezeu ar fi rânduit-o pentru fiecare, de boala care e un blestem pe care Dumnezeu nu-l vrea pentru noi...Iar daca eşti suficient de naiv, poţi crede că ai intrat într-o lume de basm, în care dacă L-ai primit pe Isus în inima sau, eventual, declari asta, atunci prosperitatea materială va începe in următoarea clipa, tot atunci te vei vindeca de toate boliile, problemele din familie sau de la servici se vor rezolva, vei deveni o persoană respectată şi importantă. De ce? Pentru că ai afirmat: "Doamne, fii Tu mântuitorul meu!"
Isus a venit să fie Mântuitorul nostru! Problema însa, e că El nu e Salvatorul nostru de probleme si necazuri! Şi dacă doriţi un adevar deranjant, Isus Christos va creea o mulţime de probleme suplimentare, nu le va rezolva!
"V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea." Ioan 16:33. Cine a trait credinţa pe timpul comunismului îşi aduce aminte că cel mai uşor lucru care ţi se putea întampla era batjocorirea sistematică de către colegi. Dacă erai implicat in lucrarea de slujire puteai fi urmărit, amendat, intimidat, anchetat. Puteai sa îţi pierzi serviciul si să capeţi în schimb unul umilitor si prost plătit. Desigur, Securitatea avea multe metode în încercarea de a frânge credinţa creştinului.Însă ce vreau să arăt nu este ce putea face această instituţie a diavolului, ci faptul că necazurile se inmulţeau. Nu tânjesc după acele timpuri ,dar atunci aurul se curăţea prin focul încercăriilor. Şi nimeni nu concepea Biserica, precum acum, ca un gen de instituţie a fericirii imediate, ce tinde sa înlocuiască frumuseţea speranţei unei lumii cu adevărat minunată.
 Am vorbit atat de mult, dar nu am aflat de ce a venit Isus.
In cultura americană, caci ea mai crede ceva, faţă de cea vest-europeană care ajunge sa adopte in mod total ateismul, filmele si carţiile au versiuni atât de "dulci" faţă de lumea de dincolo. Acolo toţi  cei care mor sunt într-o stare de fericire eternă indiferent dacă viaţa lor a fost bună sau rea. Toţi, poate doar cu excepţia lui Stalin si Hitler, ajung in Paradis. Un Rai în care Isus nu mai apare, dar în care "bunul" Dumnezeu este plin de amabilitatea unui bunic ramolit,  şi care işi primeste nepoţii neastâmpăraţi in vizită. "Bunicul" trebuie sa fie doar bun, iar nepoţii pot fi oricum, căci ştrengarii de ei îl pot seduce pe Dumnezeu cu un zambet drăgalaş şi totul le este iertat. Păi nu spune şi Biblia ca Dumnezeu e Dragoste?
 Aceasta e imaginea nouă a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu este negat, cum o fac ateii, atunci i se va "aşterne" o imagine umană, o masca blajină ce ne va zâmbi binevoitor şi care ne va da din belşug absolut tot, chiar şi aici, daca ii vom ataşa si Domnului Isus masca Măntuitorului fără rezerve, a celui care nu cere sa ne fie Domn al vieţii, ci garçon-ul de treabă, care îndeplineşte orice capriciu uman. Ei bine, în această nouă religie de ce te-ai mai întreba care a fost misiunea Domnului Isus? A fost vindecările unor oameni? A fost invierea unor tineri? A venit el sa înlocuiască doctorii din acele vremuri sau de acum? A venit sa imbogaţească pe cineva? A venit ca să ne spună ca de acum necazurile vor dispare? Că vom trai doar in prosperitate materială şi in bucurii "spirituale"? Pentru că dacă aşa credem, nu am inţeles nimic din mesajul Mântuitorului. Dar dacă Christos a murit pe Cruce pentru cu totul altceva, nu este oare mesajul Său atât de important încăt să străpungă urechiile şi inimiile celor ce îl aud? Şi în timp ce stăm veseli şi privim cu Mielul lui Dumnezeu este înjunghiat, Pământul, atenţie! Pământul, o entitate care nu are viaţă, care nu inţelege...se cutremură strapuns de mesajul lui Dumnezeu prin moartea Fiului Său! În timp ce trecatorii, fariseii, preoţii sunt acolo si admiră chinul Celui Nevinovat, Creatia se îngrozeşte de crimă. În sfârşit Răul întruchipat loveşte adânc în inima Creatorului, prin coroana creaţiei sale, omul. Dumnezeu moare pe Cruce şi infernul şi oamenii cu suflete vândute diavolului,  jubilează! Şi, de fapt,mesajul lui Dumnezeu e un mesaj al durerii, al pacatului ce provoaca cea mai mare suferinţă. Pentru că Isus vine sa moară pentru noi, nu să ne binedispună! Vreţi distracţie? Mergeţi la circ, la cinematograf, dar nu mai mâzgălţi Mesajul lui Isus. Credeţi că veţi ajunge in Rai  cu grămada? Atunci întrebaţi-vă de ce atâta chin la Cruce? În lupta Sa împotriva păcatului, Dumnezeu nu a trimis plictisit vreun sfânt...Nu a trimis nepasător vreun înger... S-a dus El insuşi!...A trăit printre noi El însuşi!...A murit de mâna noastră El insuşi!... Nu bunicuţul sclerozat, blasfemiat în acest mod de tonele de cărţi şi filme jegoase. Ci Acela care s-a facut păcat, pentru ca noi să nu ajungem in iad. Acela in faţa cărora sfinţii cei mai sfinţi când L-au văzut in mareţie au căzut leşinaţi. Ezechiel, Ioan si altii... Nu aceea fiinta slabă pe care cei care nu cred spun că dacă, totuşi, există, îl vor lua ei la întrebări şi o să vadă Dumnezeu pe unde mai scoate camaşa la argumentele "puternice" ale necredincioşilor!
  Dar mai exista o atitudine a omului fata de Dumnezeu si de viata după moarte, aceea cu care am început. Dacă înţeleg bine este un fenomen preluat instinctiv de om, dar care apare în sociodinamică şi este numit Masa Critică. Adica un numar de oameni pot modifica la un moment dat o anumită atitudine a unei persoane sau mai multe. Fiind tributar istoriei omeneşti vedem cum mobilizarea unui număr suficient de mare de oameni poate schimba chiar cursul istoriei. Mai nou, se întâmplă in Tunisia, unde preşedintele acestei ţări a reuşit cu greu să fugă în urma revoltelor din ţara sa. Am văzut-o în Romania în 1989...Şi poate o să mai vedem în timp.
Cum spuneam instinctiv credem că unitatea şi masa critică reuşeste oriunde, dacă avem acel număr necesar şi suficient. Şi tratăm problema ca fiind un factor de presiune, inclusiv cu Dumnezeu. Adică fiind mulţi, probabil miliarde, Dumnezeu nu o sa aibă curajul unei abordări hotărâte ca să ne pedepsească, sau dacă o va face cumva, suferinţa s-ar putea dilua în aşa număr mare de suflete. Iar ştiind că lăngă noi suferă înca cineva, acest fapt poate să mai anhileze din propria durere. Dar asta e pur si simplu o nebunie! Iadul va fi cel mai însingurat loc din câte vor exista. Îmi aduc aminte o intamplare hilară într-un fel. Mergând la doctor, acum câtva timp, pentru un ecograf, acesta după investigaţiile făcute îmi zice cu glas grav: "Ai o problemă, dar nu te speria! Că şi eu am acelaşi lucru! Ai pancreatită cronică!" Vă daţi seama ce mult m-am bucurat că nu eram singurul cu pancreatită cronică de pe Terra, mai era şi doctorul şi poate si alţii?  Mărturisirea lui aproape ca m-a "uns" la inimă. Dacă am intrat în cabinetul medical deprimat, atunci am ieşit foarte entuzismat de acolo aflând cum stau cu pancreatita cronică... Adevărul că a sunat ca intr-un banc prost!
 Isus a murit pentru a ne da eliberarea de un destin ce ne programase pentru despărţire eternă de Dumnezeu. Cât e de greu când moare un apropiat al nostru...Cum am dori să dăm timpul înapoi şi să petrecem mai mult timp cu el, să îl includem în viaţa noastră permanent. Dar acum nu se mai poate, iar tot ce rămâne e regretul. De ce să regretăm o vesnicie? De ce dorim sa fim despartiti de Cel ce e Dragoste, doar pentru că nu am vrut să găsim timpul şi voinţa de a fi ai Lui? De ce dacă omenirea e bolnavă să mă alătur lor şi să sper că Dumnezeu nu va fi chiar atât de dur şi iadul atât de rău? Daca din prostie sau nepăsare m-am aşezat între şinele căii ferate de ce sa aştept întâi izbitura trenului ca să văd eu dupa aceea cum e, că poate nu va fi atât de rău? De ce să nu fac un pas în direcţia corecta şi sa ies din acel loc care îmi aduce moarte?
 Isus a venit să ne aducă mântuire, iertare, eliberare, pace, dar şi să ne fie Stăpân. El spune: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară." Matei 11:28-30 El aduce o sarcină şi un jug. Un jug pe care El l-a purtat. Învăţând să-l purtăm cum trebuie vom găsi odihna şi pace. Nu distracţii, nu lene spirituală sau gâdilarea firii ne va aduce pace. Christos nu e doar Isus Mântuitorul, ci şi Isus Domnul! Aşa cum în atributele sale intră nu doar Iubirea, ci şi Neprihănirea. Nu doar Mila, ci şi Dreptatea! Şi daca doriţi mai mult, nu doar Dragostea, ci şi Gelozia! Da, Gelozia! "Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine."Iacov 4:5b Şi nu e minunat? Să ştii că provoci gelozia lui Dumnezeu şi nu indiferenţa Sa? Pentru mine sună extraordinar!