Exista doar adevar cand iubirea copleseste tot? Vladek isi privi mireasa! Amandoi erau atat de fericiti! Ea era imbracata intr-o rochie alba, simbol al puritatii si al adevarului. Erau tineri si frumosi. Nicolai ii privi cu un dulce simtamant patern. Cateva flashuri ale aparatelor de fotografiat le faceau hainele sa straluceasca, probabil ca ale unor ingeri. Vladek isi saruta cu drag mireasa. Nadira era fericita. Batranul simti cu strop de bucurie, dar si de teama...Un sentiment tulbure se salaslui in inima sa. Ce urmeaza? De ce simtea ca necunoscutul ii aduce atata tulburare... Era prea obisnuit cu suferinta si totusi, ceva mai rau decat suferinta obisnuita parea sa bata la usa tarii lor...
Ochii sai ridati se stransesera pentru o clipa, incercand parca, sa inghete timpul in loc, sa opreasca clipa de bucurie, sa o faca vesnica...Nu! Azi trebuia sa se bucure...Putea? Ii era permis? Un suflu rece ce il tot simtea de o perioada, il cuprindea. Simtea frica si un fior inghetat! Exista ceva, un miracol, ce alunga tragedia unei piese de teatru ca atunci cand te ridici de la dintr-un fotoliu al unei sali unde spectatorii sunt incantati de durerile siropoase ale dramelor iesite din pana artei si te intorci la viata reala? Dar asta e viata reala! Frumusete si iubire! Durere si spaima. Aici nu te poti ridica si sa pleci cand simti ca nu iti mai place! Caci esti nu un spectator care gusta arta, ci un actor care gusta viata, indiferent cat de amara devine! Viata e un rol! Pe care il joci bine doar daca ai inteles pe deplin voia Regizorului etern...
Ahmed nu a venit! isi zise batranul. Era de inteles, cu toate ca se gandise la un miracol ce i-ar fi adus bucurie de acum nepoatei sale...Nadira! O tanara crescuta in invatatura Profetului si care se leapada de tot pentru a iubi Iubirea! Pentru un musulman parea un sfarsit al lumii. Ii trimisese o poza tatalui Nadirei cu cateva cuvinte! Nu era sigur ce trebuia sa scrie pentru a aduce alinare si nu mai multa tristete. Nu stia insa ca tatal ei murise... Ahmed trist si mahnit citise cele cateva cuvinte si mangaind imaginea sorei lui fara sa isi de-a seama. Mama lui il privea si in sinea ei se bucura. Prea putin ii pasa ei de "supararile" Profetului. Mama lui slaba, uscata, dar atat de minunata, il imbarbata pe fiul ei . O imbratisa...Un munte de un metru si 95 de centimetri, pe langa mama lui ce parea doar pe jumatate cat el. Atat de slaba si totusi atat de iubitoare...Ahmed se infurie cand simti ca religia ii omora aceasta fiinta slaba si uscata. Asa cum ura din aceasta religie a iubirii de sabie si nu de om, ii ucisese tatal. Si fara sa vrea simti un soi de acceptare si intelegere cand afla ca sora lui atat de minunata devenise crestina. O dorea fericita pe scumpa lui sora mai mult decat sa o stie ucisa de invataturiile unui om care crease o religie, dar nu crease frumusete. Se gandi ca si-ar dori o credinta in care linistea, pacea, frumusetea si iubirea sa ii mangaie mereu inima. Si nu doar porniriile nascute din furie si drustrare care oricum nu au nevoie de calauziri spirituale...Intr-un fel se asemanau cu animalele tinute in captivitatea rece a biciului, a unui dresor nemilos care le invata sa execute cateva miscari, tot mai perfecte, uneori imitand omul, dar care in sufletul lor raman doar biete necuvantatoare. Nu era religia cel mai crunt bici? Nu era omul invatat ca loviturile primite de bici insemnau calea unei mantuiri? Poate ca Nadira traia altceva...Cuvintele scrise in cele cateva scrisori dezvaluia o fiinta implinita. Cum? Cum era posibil? Ce crestinism intalnise atat de diferit fata de cel cunoscut chiar si de el si in care ea putea sa spuna ca isi iubeste si dusmanii...Cum poate cineva sa isi iubeasca dusmanii? Era absurd si periculos! Dar o stia pe Nadira! Nu era o amagire nascuta din toanele mandriei si arogantei. Chiar daca nu intelegea era convins ca ea traia farmecul de neimaginat al unei libertati si frumuseti aparte. O intrebare i se ridica insa in suflet, demna de un filosof, dar el nu era insa asa ceva: a crede inseamna a crea o realitate proprie? Dar interogandu-se astfel putea anula absolut toate religiile si formele de inchinare la o divinitate! Putea insa sa existe un adevar dincolo de ce simtim sau toate erau cuprinse in radaciniile sufletului?...Si totusi Nadira traise altceva, o religie in care dusmanul trebuie nimicit degraba, nu sa afirmi ca il iubesti! Si daca ar fi fost sa imbratiseze o alta religie decat cea islamica ar fi ales una in care sa incerce sa isi verse furia si veninul asupra temnitei religioase in care traise 18 ani. Asupra tatalui mamei si lui care erau raspunzatori ca nu i-au aratat si altceva decat Coranul ... Ori asta nu se intamplase! De ce? Ce raspuns filosofic se poate da in ceea ce Issa al ei spuse sa te rogi pentru inamicii tai, sa ii hranesti daca le e foame, sa te sacrifici pentru ei?...Isi dadu seama ca daca toti oamenii ar fi respectat ceea ce El cerea niciodata omenirea nu ar mai fi cunoscut razboiul sau foametea ori saracia! Pe cand ceea ce dorea Mahommed mereu ducea la razboaie, la suferinta, la distrugere! Pacea si Imparatia lui Allah pe care o visa Profetul nascuta din sabie si sange, putea sa existe doar cand nici un om nu ar mai fi trait pe Pamant, cand omenirea ar fi fost o amintire!...
Isi privi mama atat de nefericita si isi jura ca indiferent de religia pe care o avea peste 10 ani, daca se va casatori vreodata, sotia lui nu v-a trai tragedia si nefericirea batranei triste si uscate din fata sa. Mai bine moartea! Sa piara religiile ce aduc suferinta si care ucid inimile mamelor si copiilor!
...................................................................................................................................................
Nadira traia o fericire de neinchipuit alaturi de Vladek, sotul ei! Ar fi fost multumita si impacata daca parintii ei ar fi fost alaturi de fericirea ei din aceasta zi minunata ei. Adevarul este ca amandoi au trai o durere! Tatal lui Vladek nu a venit sa isi vada nora afland ca e fosta musulmana. Parintii ei si nu au veni sa ii fie alaturi pentru ca ea era crestina. Religiile lumii si prejudecatiile lor! Un om imens aparu la nunta, privind pentru cateva clipe la ceremonia dulce ce se desfasura in aceea zi de primavara in aer liber.... Nadira tresari cand il vazu... De la distanta ii paru a fi Ahmed....Dar disparu...Intre stejari... Era Ahmed sau o inchipuire? ..
Era in rochia alba... dar sufletul ii deveni cenusiu! Ahmed? Era el? Se framanta nelinistita... Ar fi vrut sa fie Ahmed! Sa ii atinga mainile uriase...desigur nu era el! Era un trecator curios...Mai erau si alti privind oarecum ciudata ceremonie care nu se desfasura in vreo biserica, ci in poienita din codrii de stejari. Cine ar veni la o nunta crestina, fiind musulman? Simti o durere atat de cumplita. Era nunta ei, dar era un strop trista! Albul parea neaua grea si apasatoare, care cadea uneori atat de friguroasa in Bosnia. Issa! El sigur era la nunta ei... Suspina cu sufletul usurat. Era singurul care trebuia sa fie acolo pentru a fi fericita mereu.
Stejari frematau parca spunandu-i ca nu s-a inselat. Ca Ahmed ii zambise de acolo...
................................................................................................................................................
Era atat de frumoasa in rochia aceea alba! Ca un inger! Nadira! Era sora lui! Era sora lui indiferent ce spuneau cineva incepand cu Profetul si terminand cu rudele lui cele furioase pe "nerecunoscatoarea si incapatanata" Nadira! Suiera furios gandindu-se la rudele lui pline de venin, de parca le-ar avea inainte pe toate si ar fi dorit sa le ia la bataie! De ce ea a avut curaj si el atat de puternic... era atat de slab si neputincios?....Putere! Incerca sa creada ca forta e doar fizica! Se gandea la tatal sau si la Nadira...Biruise! Atunci cand fugise de acasa... Apoi cand devenise crestina...Si apoi cand se casatorise cu un crestin pe care il iubea...
Poate era o nebunie, dar curajului adevarat ii trebuie si un strop de nebunie pentru a se desprinde de teama!Unde salasluia curajul? Ce trebuia sa inteleaga pentru a putea sa uite de teama? Nu se temea de oameni. Nu fizic! Dar fusese mai inspaimantat de gandurile tatalui sau care l-au torturat atatia ani, decat de 10 oameni care ar fi dorit sa-l doboare. Avea curajul sa moara luptandu-se, dar nu avea curajul sa il infrunte pe tatal sau. iar cand o facea urletele isterice tatalui sau dadeau lovitura finala argumentelor sale. Acum el nu mai era. Dar parca teama de el plutea inca in casa lor. Tatal sau inca domina atmosfera de acolo, la fel cum o facuse cand traia. Era un las. Stia! Caci cea mai mare lasitate este sa iti accepti lantul si sa nu vrei sa il rupi pentru a fi fericit! Pentru el Nadira devenise cea mai curajoasa fiinta pe care o intalnise si era atat de mandru ca era fratele ei, cum nu ar fi fost nici daca s-ar fi inrudit cu printii sauditi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu