Divortul, un pacat de neiertat?

 Intelegem din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu priveste pacatul la fel: o razvratire impotriva Sa! Razvratire impotriva Lui nu poate lua, forme mari sau mici, de aceea orice pacat este o pata neagra, pe o camasa alba, daca pot sa ma exprim poetic legat de pacat...Negru nu poate fi mai negru sau mai putin negru, asa cum albul nu poate avea nuante...
 Am citit de la diversi autori crestini ca nu exista in ochii lui Dumnezeu pacate mari sau mici! Cum spuneam pacatul este o razvratire sau o chestiune legata de o trecere pe langa vointa lui Dumnezeu, un esec al dorintei Sale in viata mea, determinat de voia mea! Ba chiar acum cativa ani unui grup de misonari englezi adresandu-le o intrebare despre pacat ei au afirmat ca e posibil, dand un exemplu din regulile rutiere, ca unui sofer care trece pe rosu sa fie inchis pentru asta ani de zile, in timp ce un alt sofer ce din neglijenta ucide 12 oameni sa scape doar cu o amenda, ba chiar sa fie compatimit de magistratul care il judeca!...

 Evident ca nu putem crede in astfel de idei. Pot presupune ca respectivii misionari erau cam slabuti profesional, fara sa poata spune macar un verset din Biblie pe tema pacatului mare - care e mic si a pacatului mic care e mare! Eu am invatat raspunsul perfect si nu ma dau in laturi sa-l folosesc atunci cand intru intr-o situatie despre care nu stiu cum... Raspunsul fenomenal este: Nu stiu! Si acum pentru ca nu stiu prea mult incep sa scriu despre ceva ciudat: un pacat aparte! Totusi in Psalmul 19 robul lui Dumnezeu se roaga sa nu fie peste el mandrie, pentru a fi fara prihana, nevinovat de pacate mari! (v.13)
 Daca m-ati fi intrebat acum vreo luna despre pacate aparte v-as fi raspuns ca nu stiu decat unul: sinuciderea! Problema sinuciderii nu este ca nu ar putea fi iertat, dar mai este timp in lumea de dincolo de iertari de pacate? Dati-mi voie sa spun ca DA! Domnul Isus ne spune ca hula impotriva Duhului Sfant nu are iertare nici aici, nici in lumea de dincolo, ceea ce ma face sa cred ca exista pacate care pot fi iertate dincolo de pragul mortii! E doar o parere personala si nu doresc deloc sa o testez pe pielea mea!
 Dar exista un pacat care suscita acum si aici mai multe intrebari si discutii pe Internetul penticostal decat situatia pacatului sinuciderii! In Noul Statut al Cultului Penticostal s-a propus (poate s-a si aprobat!) un articol in care un barbat ce a divortat in timp ce nu era crestin-penticostal, adica nu era botezat si membru intr-una din bisericile Cultului Penticostal, nu poate fi ordinat! Adica indiferent cum ar arata viata lui ulterioara, el nu poate accede sa fie diacon ori presbiter. Sa nu mai vorbim de ideea pastoratiei... Deci orice act de cult ii vor fi interzise pentru a le practica.  Ideea ciudata a celor care conduc Cultul Penticostal este ca un om care se lasa de minciuna nu mai este mincinos, unul care se lasa de furat nu mai este hot, unul care nu mai ucide nu mai este criminal etc., dar un om divortat nu se poate lasa de divortul sau, asa ca este intr-un soi de pacat ce poate sa fi fost iertat de Dumnezeu, dar perpetuu, cel putin pe perioada vietii, daca nu cumva si cu consecinte eterne. Cu alte cuvinte este ceva ce nu poti repara lasandu-te pur si simplu de el! Personal cred ca ideea divortului ar trebui privit in lumina Cuvantului si in Spiritul ei si sa nu vedem doar un blocaj spiritual (care e mai degraba un blocaj al mintii umane) fara o solutie! Vedem clar ca Isus Christos a fost pus in cateva randuri de ispititori in astfel de blocaje ( cazul femeii prinse in curvie, daca botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni legat de puterea cu care facea Domnul Isus minuni, platirea birului catre Cezar etc.), dar a iesit biruitor tocmai pentru ca avea lumina lui Dumnezeu. I-as sfatui pe cei care conduc Cultul Penticostal sa nu se arunce sa judece, sa dea verdicte, nici sa scrie legi impovarand pe crestini, ci sa caute intelepciune de sus, a lui Dumnezeu, daca, desigur, chiar le pasa de Cel PreaInalt. Caci noi nu am fost chemati sa fim sefi, lideri, mari conducatori, ci atat cat slujim sa avem de la Dumnezeu dreptul de a conduce!
 Cineva, un crestin, un cunoscut de-al meu, imi spunea odata ca nu mai putea sta cu sotia sa! Sotia sa era necredincioasa pe atunci si ii crea probleme. Imi spunea trist acest om: Voi divorta si apoi stand singur ma voi ruga toata viata mea Domnului Isus ca El sa ma ierte! Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu a divortat sotia lui care a devenind crestina ceva mai tarziu! Iar cand acest om deosebit a murit rapus de cancer, a avut cel mai minunat sprijin in femeia de care a dorit sa divorteze!
  Dar si acest om credea ca pacatul divortului s-ar putea ierta doar intr-o viata! De ce? Ce gresesc eu aici si nu inteleg?
 De regula, vin la finalul unui eseu cu o concluzie! Stiu ce trebuie facut! Intuiesc ce aspect sau actiune trebuie incurajata, motivata... Nu si acum, asa cum cei care conduc Cultul nu au raspuns! Nici macar pentru viata lor!...Au sau incearca sa aiba pentru viata altora!
Si totusi ce este cu divortul? E un act al unei sinuciderii fara moarte? Ar trebui cei ce conduc un Cult sa defineasca curatia spirituala si ce viziune au...Sincer ma indoiesc despre viziune sau curatenie!...