Eu sunt Anna!... (o nuvela crestina)

 Prolog

Poate ca a-ti citit despre ultimul profet a lui Yahweh: Ilie! Poate, cu toate ca e foarte greu de gasit carte sa: Urmarit de soldatii reginei Izabela, proorocul s-a ascuns intr-o pestera. Nu se temea pentru viata sa, ci pentru faptul ca odata mort Dumnezeu nu v-a mai avea nici un om care sa-l reprezinte...Ramasese ultimul om profund dedicat Celui Preainalt! Obosit si deznadajduit acest sfant, dupa uciderea preotiilor lui Baal, crezand ca Israel si omenirea va intelege mesajul lui Dumnezeu, fuge de amenintarile reginei furioase. Nu se schimbase nimic...Omenirea era pe moarte!... Ilie stia ca va pierii aici, intr-o pestera uitata de timp si oameni...
 - De ce, Yahweh, Stapanul meu? Nimeni nu Te va va mai propovadui acestei lumii... Nu sunt mai bun decat parintii mei...I-am Tu viata!...
Un sipot usor ii raspunse:
 - Nu, copilul meu, imi vei fi martor pana la capat!
 - Omenirea, Elohim...incerca Ilie aproape frant.
 - Omenirea nu e treaba ta! E doar a Mea!
 - Dar nimeni acum...nu te vrea! spuse batranul Ilie.

 - Cand M-a vrut, Ilie, cu adevarat? Le voi da, dragul meu, ii voi parasi cum nu am vrut sa fac cu nici un neam, nici macar cu cele mai pacatoase, dar intr-o zi totul se va schimba...Iata, soldatii Izabelei au sosit!...In cateva clipe vei fi cu Mine!...
 - As fi vrut sa vin altfel, surase trist batranul profet. Sa imi mai dai macar cateva zile, sa ii conving ca Tu esti Dumnezeul Adevarat!!
 - Stiu, copile! se auzi glasul trist al Domnului! Dar ei nu vor asta! Iar Eu nu-i oblig!...Ei isi aleg prin moartea ta calea!
Ilie auzi cum calareti se coborau de pe cai. Se apropiau cu cu pasi tot mai puternici, scotandu-si sabiile ascutite din teaca, spre pestera in care batranul contempla un frumos apus de soare.
 - Ce va fi, Stapane, dupa asta? il intreba profetul linistit cand soldatii intrau in pestera umbrind peretii de calcar.
 - Nu vrei sa stii, copile! Va fi urat, atat de urat!... Dar intr-o zi va veni din nou primavara...auzi Ilie in timp ce sabiile il strapungeau furioase.
 Era pe moarte... Dar i se paru ca soarele se stinge si ca lumina pare sa capete o nuanta alburie, cenusie. Sangele sau ce ii curgea din rani, parea ca brusc se intuneca. Era un soi de gri inchis. Soldati ce-l strapungeau, uitasera uimiti de misiunea lor, nu se mai interesau de a-l ucide, ci priveau la iesirea din mica pestera unde totul devenea alb sau negru. Lumina galbuie devenea ceva ca o mazga gri pe un cer murdar...Ilie murise fara sa inteleaga ceva. Undeva Ahab in palatul sau privea ingrozit spre cer. Lumea se intunecase!... Izabela ranjind ii spuse ca era furia lui Baal! Zeul ei il invinse pe Yahweh! Nici un profet al lui Israel nu mai traia! Baal invinsese pentru totdeauna natiuniile Pamantului! Ea era slujitoarea sa care facuse totul posibil, chiar cu sacrificiul atator preoti...Ilie murise acolo in pestera, nimeni nu-l salvase...Lumea putea sa fie in bezna, ea invinsese si nimeni, niciodata nu-i v-a lua victoria sa!... Sau poate cineva intr-o zi o v-a invinge?...