Imposturile din acest neam romanesc

 Te uiti la o tara saraca precum Romania si te minunezi. Aici orice e posibil. Orice rau, ca de bine, numai de bine. Vezi cum bezna cuprinde tot mai mult tara, fara sa existe solutii umane, adevarate, valabile... Evident ca umanul nu are solutii decat declarative: "trebuie sa intelegem..., trebuie sa facem..., trebuie sa ne propunem..., trebuie sa stabilim..., trebuie sa analizam..., trebuie sa ne decidem... trebuie sa actionam...!".
 Citeam in stirile de pe Internet cum un fals medic italian ce are, se spune, opt clase vine sa profeseze in Romania chirurgia plastica si reparatorie. Nici o problema. Omul se descurca. Matteo Politi, domnul "doctor" din Italia primeste un cod de parafa de catre Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti (DSPMB) . Dand aproape sigur o spaga. Mai mica sau mai mare. Acum individul poate profesa. Ce stie sa faca vor stabili pacientii lui! Se descopera ca nu e singurul dar e bulgarele de zapada de la care porneste o avalansa!

Este Dumnezeu liber?

  Aud des discutii despre libertate. Este sau nu este? O detinem sau e o iluzie. Daca o avem o are si Dumnezeu?
 Ne conformam unui tipar din care nu putem iesi, nu ne abatem de la el sau putem alege intre ceva si altceva? Totusi "Da" sau "Nu" nu mai apar ca raspunsuri valide la intrebari, daca se decide pentru noi. Construim si distrugem civilizatii fara sa stim siguri daca nu e o predestinatie a omenirii in tot acest ciclu. Ce este admirabil azi, o pictura, o carte, o melodie  peste o suta de ani va fi perimat, o suma de lacune pe care doar lipsa de cunoastere a bunicilor a facut sa fie apreciat. Sau dimpotriva: trecutul ne releva maretie. In contrast cu uscaciunea de exprimare a artei, a valorii creatiei umane sau mai bine zis a fiintei. Umanitatea creste sau descreste valoarea, in mod paradoxal, alegand.

Revelatia divina si (post)modernitatea stiintifica, cu accidentele ei de masina!

  
Nu o sa scriu ceva absolut nou. Ideea de (non)revelatie divina pare in ultimul timp argumentul tot mai folosit pentru ca Omenirea sa-L izgoneasca definitiv pe Dumnezeu din gandurile sale, pentru a lasa loc doar acelor trairi interioare ce aduc un hedonism nedisimulat pentru cei ce au la un moment dat puterea de a decide viata atat pentru ei cat si pentru popoare.

 Parca lumea degenereaza cu o rapiditate mult mai mare decat atunci cand eram copil. Asa o vad acum cand copilarie si tineretea au plecat departe de mine. Totusi semnele ca Dumnezeu este pe cale sa incheie un capitol, daca nu cumva o carte, par tot mai aproape. De la tinerii obraznici si neascultatori de parinti, continuand cu o omenire matura ce lupta sa-L alunge pe Dumnezeu din Univers si un final rusinos al acestei lumii, par doar cativa pasi ai acestei istorii tulburatoare sau mai bine zis, tulburata de propria decadere.

Fiti oameni!

Fiti oameni!

"Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!"              1 Corinteni 16:13

 Tindem sa credem ca orice am face suntem oameni. Adica, cum sa nu fim, daca ne-am nascut in rasa umana? Cum ar putea sa aiba cineva un dubiu mai de neinteles decat acesta. Daca ma indoiesc, daca cuget, nu asta imi valideaza calitatea mea umana? m-ar mustra un Descartes.

 “A fi om e lucru mare!...” spunea, insa, odata, o strofa dintr-o poezie. Si daca stam sa o analizam e posibil sa-i dam dreptate. Dincolo de ce ar spune o sumedenie de rationalisti.

Recunostiinta si datorie

 Probabil ca daca as fi un filosof, ideile exprimate ar veni de undeva de sus spre vai, dinspre culmi spre campii, unde semanand semintele culturii, valorii, intelepciunii, nu ar trebui prea mult timp sa vad verdele recunoasterii si recunostiintei inaltandu-se din solul imaculat al unui pamant uscat, dar pliabil pentru orice forta ce se transcede in bine, valoare, adevar. Sau o afirma. Caci traim nu doar masurand faptele, ci mai ales afirmatiile, tendintele, crezurile. Le cernem prin sita cunoasterii si le dam verdicte bazandu-ne pe futurologice sperante. Daca ni se spune ca iarna va fi foarte rece cu temperaturi de -30 de grade Celsius, vom crede, mai ales ca eleganta meteo care ni se reveleaza nu mai afirma ca aceasta iarna va fi cea mai rece din ultimii cinci mi de ani, pentru ca ceea ce Centru doreste e nu doar bruscare mintii, ci mai mult de cat orice, ducerea acesteia in zona unei normalitati desavarsite, aceea ca daca vrem sa scapam, a plati cat nu se cere sau chiar mai mult, devine o necesitate, mai mult decat o datorie.

Sport si crestinism

Ca sa fii sportiv, un fotbalist de exemplu, cred eu, nu e suficient sa vezi un meci de fotbal pe Arene Nationale. Si sa stii toate regulile fotbalistice... Sau sa vezi o Olimpiada la televizor, gandindu-te ca esti atlet. Ca sa fii sportiv trebuie sa  practici sportul, ceea ce inseamna sa suporti luni si ani de zile de privatiuni, sa faci miscare zilnic intr-un mod cerut de antrenori, obositoare corvada, si da, in final sa iesi pe teren si sa arati cat de bine cunosti respectivul sport. Cat de bine ti l-ai insusit teoretic si practic. Cata transpiratie a curs luptandu-te pentru idealul tau. Cata inteligenta ai cand il practici. Caci nici un prost nu a devenit campion mondial la vreo ramura a sportului.

SĂ... (prima parte)

SĂ...

(prima parte)

*Să te mândrești cu propria-ți smerenie.
*Să crezi mai mult decat orice in propria credință.
*Sa crezi in tine, dar nu in Dumnezeu.
*Sa crezi in bunatatea umana convins de Stiriile de la ora cinci.
*Sa crezi intr-un dumnezeu interior, personal, dar sa nu crezi intr-un Dumnezeu etern si exterior.
*Să preferi darul și prea puțin pe Dătător.
*Să preferi darul și nu roada.

Supărării de decembrie

 Ideea de iubire strapunge istoria. Istoria e plina de iubire sau ura, caci pana la urma ce simte omul pentru semenul sau uneori e o chestiune de semantica. Sau asa pare. Indiferent cat de bine a fost definita, dragostea tinde sa nu aiba o definitie universal valabila. Putem iubi pe altul, in timp ce, de fapt, aprecierea fata de noi insine acopera totul. Dar cum vorba lui Engels ca ideea de caine nu musca, ideea de iubire poate ades sa ne intretina un foc interior al egocentrismului. Ne pasa de altul, dar ne pasa mai mult de noi. Evident.