O imagine "crestina"

 Acum cateva zile cineva ne-a aratat
cativa idoli atat de binecunoscuti mie: erau reprezentari ale lui Isus un "Isus" care reusise sa transceada religiile catolice sau ortodoxe si sa devina "neoprotestant". Mi-am dat seama cat de gresit vad imaginea lui Isus. Tocmai pentru ca privesc la niste imagini care, daca autorul lor nu a fost cumva contemporan si amic cu Christos, sunt destul de greu sa fie reale.

 Un autor crestin se intreba daca il putem vizualiza pe Isus in blue jeans, mergand cu bicicleta si in loc de barba, sa aiba doar o mustacioara. Dar un Isus fara sandale, fara camasa Sa dintr-o singura bucata, nu ne pare a avea aceea maretie si sfintenie pe care credem ca o intelegem atat de bine. Caci praful Iudeei, sandalele si camasa Sa de o albeata stralucitoare pare sa ne invete mai mult despre Mantuitor decat ceea ce spune Biblia. Si cred ca si eu sunt "fermecat" de o imagine care tinde sa imi acapareze sufletul si mintea cand ma plec in rugaciune...Si am inainte o icoana a ceva ce nu exista...Si care niciodata nu ma asculta...Dar eu as putea fi convins ca Dumnezeu intarzie cu raspunsul Sau...Oare de ce?
 Atunci cand in Decalog mi se spune sa nu imi fac chip cioplit oare se refera doar la lemnul sau piatra din care sa imi "nasc" idolul sau pot sa imi cioplesc din ganduri, din simturi, o imagine care sa imi fie atat de familiara, a unui Isus blajin si care doreste mereu sa ma asculte si sa imi dea dreptate? Iar aceasta imagine sa creeze in viata mea perceptii noi, dar si mai grav, invataturi noi "crestine".
 Citeam odata ca atunci cand te indragostesti de o persoana de sex opus 10% din respectiva persoana este adevarat, restul de 90% este ceea ce mintea noastra adauga pentru ea, completeaza diferenta cu ceea ce ne-am dori sa fie. Nu stiu daca este adevarat dar si daca proportia este de 50% tot mi se pare enorm, iar o casnicie construita pe presupuneri si visuri nu va fi prea confortabila...Dar o credinta? Dar o idee deformata despre ce inseamna credinta. Atentie! Biblia ne vorbeste clar ca este o lupta. O renuntare zilnica la eul nostru, la imaginatia noastra, la lumea ideala a religiei. De fapt nu exista o lume ideala a religiei. Sau daca ii pare cuiva ca exista sa se intrebe ce crede de fapt. Tanarul bogat reusise sa isi creeze o astfel de religie. Dar Isus ii cere sa renunte la ea si la sine si sa isi ea crucea, o cruce a suferintei si lepadarii de eul pacatos, mandru, arogant, religios si sa il urmeze.

 Vorbeam acum cateva zile de Naaman. Pleaca de langa casa profetului Elisei furios si jignit, nu pentru ca ascultandu-l pe profet nu s-a vindecat, ci pentru ca Omul lui Dumnezeu nu l-a vindecat cum isi dorea generalul. Pentru ca in mintea sirianului era clar ce trebuia sa faca profetul si Dumnezeu. Spuneam ca imaginatia aceasta pare desprinsa din filmele de la Hollywood. Pentru ca stim de la Adam perfect ce trebuie sa faca Dumnezeu si oamenii sai, dar noi nu stim ca Dumnezeu in suveranitatea sa actioneaza cum doreste, iar omul trebuie sa asculte, daca vrea sa aiba vindecare, binecuvantare, sa traiasca minuni adevarate si nu basme...Poate par cinic, dar am definit minunea ca lucrul supranatural care se intampla mereu pe un alt continent. Sau ceva ce auzim foarte des, dar nu vedem niciodata. Sau aproape niciodata! Si nu e vina lui Dumnezeu...Mana lui nu e prea scurta! Dar poate e timpul sa ne scoatem afara idolii si sa-L privim pe Isus din Scripturi si nu pe cel familiar din mintea noastra!