Despre iertare - un gand

 Ma intreb de cateva zile daca am inteles bine iertarea...Este iertarea un lucru pe care eu sunt obligat sa il dau fara sa atentionez niciodata pe cel ce mi-a gresit de lucrul negativ pe care il face? Si cred ca iertarea nu inseamna pur si simplu sa trec cu buretele o greseala, ci mai degraba sa incerc sa il constientizez pe cel ce mi-a gresit de eroarea savarsita. Altfel pot gresi si eu.

 Nu sunt teolog si nici macar vreun mare cunoscator in Sfintele Scripturi, dar cred ca ierta nu inseamna a uita si a incerca sa nu imi pese de propria suferinta. Nu sunt oricum o persoana atat de importanta incat o greseala impotriva mea sa aiba consecinte planetare, nici macar locale. Dar ni se spune in Biblie ca El se poarta cu un om la fel cum se comporta cu un popor, iar daca si viceversa este valabila, nu ma mai mir ca un popor care are aur si grane din belsug, este atat de apasat incat traieste de pe o zi pe alta in saracie lucie...Pentru ca Dumnezeu nu-i uita pe romanul ucigas de copii nenascuti, pe romanul care este un hot din nastere si care daca ajunge in Parlament va fura milioane de euro, iar daca e simplu muncitor isi va fura patronul de 10 cuie macar, dar sa stie ca pleaca acasa cu mai mult decat a venit, romanul lipsit de empatie fata de semenul ori gata sa il jecmaneasca pentru orice serviciu de nimic facut... Iar daca asa ne vede Dumnezeu, si nu cred ca are motiv sa ne vada altfel cand speriem Europa cu avorturiile si hotiile noastre, e dificil sa mai speram vreodata la altceva decat la pedeapsa care ar trebui sa ne schimbe fiinta... Caci cred ca iertarea include o doza de suferinta care sa ne aduca lumina asupra pacatului.
 Ma gandesc ca e necesar ca orice om sa aiba momentul sau de intalnire cu Isus, un moment intim si profund in care sa fie restaurat in interiorul sau. Faptul ca Petru s-a cait dupa lepadarea de Isus, nu a fost suficient si intr-o zi Domnul Christos l-a intrebat de iubire. Caci orice pacat este un atentat la adresa iubirii lui Dumnezeu. De aceea cei care dupa ce fac o tampenie regreta sec, fara sa aiba un moment de sinceritate inaintea lui Isus, nu stiu daca au iertarea garantata.
 Daca eu iert si tac este suficient? Iertarea inseamna sa tac mereu si mereu? Sau sa ii arat aproapelui greseala lui? Iubire inseamna tacere neconditionata sau adevar trait in iubire? Eu trebuie sa tac si apropele meu sa nu stie niciodata de raul produs? Asta e iertare? Sau iertarea inseamna o atentionare dureroasa, dar care il face pe om contient de greseala. Caci pedeapsa pe care o da Dumnezeu este spre indreptare nu o razbunare rece...
Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.
Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. 
 Evrei cap.12
 Nu suntem chemati sa pedepsim noi, dar suntem chemati sa nu trecem cu vederea. Sa tacem si sa credem ca asa am reusit sa implinim iertarea. Eu cred ca daca iubim nu vom inceta sa ne rugam pana cand Duhul lui Dumnezeu aduce mahnire si intristare spre pocainta. Altfel mereu si mereu diavolul ne va ispiti sa avem ceva impotriva cui ne-a gresit. O "razbunare" eficienta este aceea in care binecuvantam si nu blestemam, in care facem bine si nu rau, dar nu sa tacem si nu ne prefacem ca uitam... Iertarea inseamna sa cerem iubirea lui Dumnezeu peste cel ce ne-a gresit. Isus s-a rugat pentru cei ce L-au rastignit, dar nu a tacut si nu a uitat. Astfel calea catre El si iertarea lui a fost deschisa. Asa trebuie sa facem si noi. Sa ii aducem pe toti cei ce ne-au gresit inaintea lui Dumnezeu...Cred ca asta e o adevarata iertare. Dumneavoastra ce parere aveti?