Cultul personalitatii vs. Inchinarea adusa lui Dumnezeu (partea 4)

 Nu exista inchinare adevarata fara unitate. Sfanta Scriptura spune acest lucru. In capitolul 4 din Faptele Apostolilor ni se prezinta o Biserica, cred eu, destul de diferita fata de cea de acum. Crestinii aceia traiau o viata spirituala in armonie unii cu altii si cu Dumnezeu. Nici macar material nu doreau sa mai exista bogati si saraci, aducand averile la picioarele apostolilor si instituind un gen fond comun. Iar cand minciuna si frauda au incercat sa penetreze Biserica, cei doi vinovati, Anania si Safira, au murit in acea zi, eliminati de puterea Duhului Sfant. Probabil ca acea unitate spiritual si materiala a reprezentat perioada de aur a Bisericii.
Acolo nici nu se mai punea problema zeciuielii, caci oamenii dadusera tot. Dar tot acolo vedem cum rugaciunea sfanta, inchinarea adevarata putea misca locul, dar mai mult decar asta, puterea lui Dumnezeu misca inimile celor din Ierusalim. Caci credinciosii traiau o unitate veritabila chiar si in rugaciune...Nu era rugaciunea lui X sau Y, ci era o rugaciune a tuturor si a carei esenta o gasim scrisa de la versetele 24-30. Secretul ucenicilor: o inima si un suflet. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.(vers. 32).
 Am facut o maxima cinica prin vara anului trecut: Minunea este un lucru supranatural care se intampla intotdeauna pe un alt continent! Adevarul este ca auzim de miracole in Africa sau Asia, ori in America de Sud, dar in Europa aproape niciodata. Unii spun ca vremea lor a trecut. Dar daca Dumnezeu vrea ca vremea lor sa nu fi trecut de ce sa cred eu ca ma pot opune? Cred insa altceva: ca suntem divizati! Ca unitatea celor care sunt crestini nu prea exista. In Biserica primara nimeni nu mai considera ca are el ceva: avere, inteligenta, valoare, doctrina, tehnologie si alte lucruri care sa starneasca mandria si invidia. Cum a spus odata un frate din conducerea unei biserici din Brasov plin de "fericire" dupa ce construisera pe langa biserica, niste WC-uri, un apartament si un garaj: Na! sa vada si aia din Sacele ce am putut noi astia din Brasov sa construim si sa nu mai zica ei ca au cea mai frumoasa si mai utilata biserica! Chiar atat am inteles noi? Doar atat ne mai aduce azi bucurie? intreb si eu. Ca crestinismul sta in frumusetea si utilariile unei biserici? Si apoi ne intrebam de ce nu mai este putere de la Dumnezeu? Pacat ca nu ne rugam si noi la fel ca apostolii ca sa se cutremure locul! Nu numai ca am primi putere din Cer, dar s-ar mai sparg gresia si s-ar crapa peretii... Pentru a nu avea prilejuri de mandrie legate de niste ziduri, in timp ce inimile sunt seci! Sa cada si sa se sparga idolii facuti de maini omenesti!
 Intr-un fel comunistii au intuit si ei ca inchinarea adevarata se poate produce nu cu oameni cu gandul acasa sau la carciuma, abia asteptand sa se faca ora 15 ca sa poata "evada" pe poarta intreprinderi spre primul birt, ori cu tot felul de aspiratii personale si fara sa se gandeasca la societate. Incercarea  de a crea omul de tip nou, constructor constient al societatii socialiste, avea la baza cred, intelegerea faptului ca doar unitatea poate sa modeleze societatea, tara. Nu era o prostie in totalitatea ei. Era insa o viziune din care Dumnezeu fusese izgonit, dar se dorea un paradox: un om cu inima innoita, cu multe din roadele Duhului Sfant, dar fara Duhul Sfant! Acel om trebuia sa fie cinstit, demn, corect, exigent cu sine, prietenos, gata sa ajute, gata de sacrificiu. Dar cum sa ajungi la un asa tip de om fara ca sa ii oferi alta cauza decat ideea ca poate nepotii lui vor trai intr-un paradis comunist, cu toate cele necesare...Era o utopie pe care nu o mai crea nimeni cand era evident ca tara se indrepta spre un colaps si nu spre vreun paradis.
 Nu exista un progres daca suntem intr-o competitie unii cu ceilaltii. Ar trebui sa nu lasam ca diferentele sa ne desparta, ci asemanarile sa ne apropie. Daca vom fi cu o inima si un gand vom putea sa aducem adevarata inchinare care bucura inima lui Dumnezeu. Care cutremura pamantul. Care cutremura inimile celor care aud Cuvantul lui Dumnezeu. Dar daca noi nu suntem convinsi de acestea, cine o sa ne creada? Daca noi nu putem abandona divergentele, cine va accepta ca traim singura porunca a lui Isus, aceea de a ne iubi unii pe altii? Caci Domnul si Mantuitorul nostru ne-a dat doar aceasta porunca, iar noi nu o respectam, dar gasim tot felul de alte porunci pe care sa le respectam cu "sfintenie"!
  Tu cum te inchini, dragul meu cititor? Lasa-ti darul la altar daca ai cu cineva o problema si du-te de cauta impacarea cu aceea persoana. Nu-ti face darul inutil si inchinarea fara sens. Cerceteaza-te inaintea lui Dumnezeu. Daca ai pacate, smereste-te! Recunoaste ca esti slab! Cere indurare de la Dumnezeu! Iar daca crezi ca nu ai pacate, smereste-te! Nu te vedea mai presus de cei care vor mai mult, dar uneori se prabusesc! Numai Dumnezeu ne tine! Nu puterea proprie, nu vreo valoare personala, nu titlurile pompoase dinaintea numelui! Acelea sunt nimic! Sunt amagiri! Ceea ce suntem este evident in fata lui Dumnezeu, de a carui judecata trebuie sa ne temem, nu de cea a omului! Fii mereu sincer cand ingenunchezi inainte Creatorului! Roaga-l pe El sa sterga pacatul sa iti dea o inima noua. Si sa iti doresti mereu ca inchinarea ta sa fie o bucurie pentru Tatal nostru! Sa iti doresti ca in inima ta sa aiba loc toti fratii tai, nu doar cei preferati, cei ce ne-au ajutat, ci si cei care poate ne-au blamat! Atunci vei putea sa aduci o inchinare veritabila inaintea lui Dumnezeu! Atunci cand doi sau mai multi se vor aduna in Numele si pentru Numele lui Christos! Daca in inima ta nu poti accepta si pe altul, e greu de crezut ce Isus va fi in ea...Caci doar in unitate vom afla inchinarea adevarata!