Cultul personalitatii vs. Inchinarea adusa lui Dumnezeu (partea 3)

  In lumina adevarului ne vedem cine suntem. Lumina are proprietatea de a ne arata asa cum suntem in mod real. Firea omeneasca incearca mereu sa ne ascunda departe de adevar si tot acolo sa pacatuim. Este deci iadul un loc de pedeapsa, de razbunare divina asupre celui nelegiuit sau este doar acelasi drum pe care cel care nu vrea sa renunte la rau si la sinele imbacsit de moarte a apucat din momentul in care a constientizat ca ceea ce face este rau? Daca alegi minciuna, sa o folosesti mereu, nu este normal ca viata ta sa devina minciuna. Caci cea mai obisnuita minciuna nu este cea pe care un om o foloseste in relatie cu altcineva, ci paradoxal cu sine insusi, mereu si mereu.
Cred ca cel mai suprinzator moment din valorosul film al lui Andrei Ujica Autobiografia lui Nicolae Ceausescu mi s-a parut faptul ca tovarasul intra in cateva alimentari din Bucuresti in noiembrie 1989 si le gaseste pline de alimente. Minciuna il multumeste. Uite ba, ca romanii au ce manca! Numa' ticalosii de la Europa Libera zic ca sunt cozi de zeci si sute de metri pentru cateva gheare si ciocuri de pui! Dar bineinteles ca se stia de vizita sa cu destul timp inainte, asa ca totul era aranjat. Rafturile erau pline de alimente pe care omul de rand doar le visa. La fel cand vizita tot felul de CAP-uri care gemeau de bogatia roadelor campului...Se raportau productii fenomenale la absolut tot. Parea ca traim intr-o lume de basm, intr-o lume in care comunismul a adus fericirea tuturor.
 Dar adevarul? Adevarul cozilor formate de cu seara pentru o smantana sau o punga de tacamuri? Adevarul despre acei "viermi" pe care ii vedea tovarasa asezati la coada suferind din cauza politicilor dezastroase facute de un sistem al minciunii si al mortii. Era atat de simplu de aflat tot adevarul, daca tovarasul ar fi cerut intr-o zi soferului sau sa opreasca si sa intre in orice magazin si sa vada fara pregatiri speciale, ce se gaseste in ele. Dar minciuna sta la masa cu regii. Sau cu orice lider.
 Atunci cand apar greutati tot mai mari intr-un stat autoritar oamenii spun: Daca ar stii Conducatorul! Daca ar stii Presedintele! Sunt convinsi ca cel ce ii conduce nu e atat de rau. Acela doar nu stie adevarul, nu stie ce se intampla! Pe timpul lui Hitler, Stalin ori Ceausescu mereu s-a spus asta. De ce? Pentru ca exista o teama fata de rau. Ca raul cel mai mare nu e coada sau frigul din casa, ci este chiar cel care ii conduce. Credeti ca cei ce au ca meniu principal scoarta de copac in Coreea de Nord, se gandesc ca cel mai vinovat este Kim Jong 1, 2 sau 3 ? Va spuneam ca unii din lagarele mortii sovietice cand au aflat ca a murit Stalin au plans.
 Nu numai liderul suprem din stat este invadat cu minciuna, ci si omul simplu. Si nu vorbesc despre propaganda ce se varsa din radiouri sau televizoare, ci de propaganda fiecaruia dintre noi, fiindu-ne adevar. Patapievici spunea odata ca aproape nu putem crede ce s-a intamplat in lagare fie nazista sau comuniste pentru ca ne e temem sa credem ca exista atata rau. Ca omul e capabil de atata ura si moarte. Ca cel care e inaltat in ode si i se spune ca e cel mai bun de pe Pamant, poate fi doar un criminal nenorocit. Educatia sau inteligenta nu au absolut nici o importanta. Pol-Pot a facut facultatea la Paris. Kim Jong-un in Elvetia. Asta nu transforma un om. Duhul Sfant este singurul care o poate face. Nici macar fariseul care se ruga lui Dumnezeu acuzandu-i pe toti, inclusiv pe cel de langa el, pe vames, in timp ce el se vedea exceptional, nu ajunsese in lumina lui Dumnezeu si tot cece ce ar fi trebui sa fie adevar devenea minciuna. O minciuna ce si-o administra siesi. Caci adevarul spune ca nimeni nu are vreun merit.  Nimeni nu este "ceva", daca nu ajunge sa cunoasca ca este un nimeni, si doar Dumnezeu il poate face "cineva". Dar cum spunea C.S. Lewis nimeni care este smerit nu o sa zica: Sunt smerit! Nu se poate. Niciodata un "cineva" nu se va vedea asa, doar cei mandri isi vor pune in fata numelui tot felul de titluri pentru a incerca sa compenseze golul si nonvaloarea celui care poarta acel numele. Din pacate si in crestinism a patruns un spirit de competitie in care fiecare titlu atarna greu si da "valoare"acelui om. Nu este asta o adulare a firii, a eului, o inchinare in fata creatiei si nua Creatorului? "...au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci..." Romani 1: 25.
 Adevar sau minciuna? Nu este un joc! Este o balanta in viata, este o alegere. Uneori credem ca alegem stilul de viata, de a o trai intr-un fel anume, de a nu mai avea nici un contact cu ritualurile religioase...Dar dovedim mereu ca involuntar acceptam sa ne inchinam mereu la ceea ce ne pare mai presus de noi si mai ales mai presus de ceilalti oameni, iar acesta poate fi eul nostru. Asa alegem o minciuna, sa slujim si ne inchinam fapturii noastre din interior... Toata iubirea ne-o canalizam spre noi.  Si daca vom urca treptele unei ierarhii, indiferent care a va fi aceasta, vom considera ca toti cei cu care avem o relatie directa sau indirecta cu noi trebuie sa ne accepte si sa ne respecte. Fiecare pas in sus in aceasta ierahie inseamna sa cerem mai mult de la ceilalti, pana cand ajunsi in varful ei vom cere adulatia maselor, iubirea lor totala si neconditionata.