Despre liberul arbitru, adevar si libertate

  Cineva imi reprosa acum catva timp ca devenind crestin cel mai de pret dar primit de om, adica liberul arbitru s-ar fi "consumat" in urma acestei alegeri. Din discutie  cu acea persoana intelegeam ca ea dorea sa imi arate ca doar o cale a omului poate pune in valoare permanent valoarea liberului arbitru. Cu alte cuvinte, omul ar trebui sa paseasca pe calea "necontaminata" de Dumnezeu sau diavol pentru a putea fi el insusi, avand vointa si viata libera cu adevarat. Dupa parerea ei al urma pe Dumnezeu era o totala privare de libertate.

  E trist ca cineva gandeste asa,dar e si mai trist ca marea majoritate a oamenilor traiesc calea "umana" a libertatii. Pentru ca nu exista o cale umana a libertatii, iar alegerile liberului arbitru nu sunt zilnice si nici macar anuale. Nu este ca si cum ai alege, intrand intr-un magazin, daca sa cumperi o sticla de Pepsi sau de Coca-Cola, o franzela alba sau una neagra...Liberul arbitru este legat de viata, de destinul omului, nu de cum sa se imbrace sau ce sa mance. Si nici macar daca sa se razbune pe cineva care i-a gresit sau nu. Daca alegerea raului este de multe ori ceva de la sine, inconstienta si aproape ca nu poate fi numita alegere, al alege pe Dumnezeu este intotdeauna un proces clar, luminos, dar si dureros. Inseamna realmente sa alegi altceva. Atunci intra in functie liberul arbitru.

 Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: Dacă rămâneti în cuvântul Meu, sunteti în adevăr ucenicii Mei, veti cunoaste adevărul si adevărul vă va face liberi. (Ioan 8:32). A ajunge la adevar, ne invata Domnul Isus, este un proces, pe care omul nu il poate intelege daca nu devine ucenic al lui Isus. De aceea omul crede ca exista trei cai: a sa, a lui Dumnezeu si a diavolului. Domnul Isus ne vorbeste doar de doua: a lui Dumnezeu, care este ingusta si pe care sunt putini cei ce apuca si una larga unde majoritate pasesc, multi convinsi ca e o cale buna, o cale a lor. Dar finalul este diferit.

 In romanul lui Jules Verne Indiile Negre, apare un personaj interesant, o fata cu numele Nell care pana la varsta de 15-16 ani nu vazuse niciodata lumina zilei si nici nu stia ce insemna alternanta zi-noapte, traind de cand se nascuse in adancul unor mine de carbune impreuna cu bunicul sau, un om dement care ajunge sa isi tina captiva nepoata intr-o lume a beznei si a singuratatii, doar pentru ca el uraste lumea exterioara. Traind asa Nell nu stie de soare, de lumina, considerand ca aceea este viata adevarata, pana cand o familie de mineri o va salva si ii va arata o alta lume. Ea va ramane uimita de frumusetea soarelui si a orasul pe care il va vizita in compania acestor oameni plini de bunatate. Cred ca asta e ceea ce face diavolul: ne tine captivi fara sa stim ca exista Lumina Lumii, o altfel de viata, si lucruri pe care doar frumusetea divina le poate descoperii...Dar omul se obisnuieste cu bezna si crede ca asta a ales el...Ca e dovada umanului si normalitatii.

 Cei mai inlantuiti oameni vor vorbi cel mai des de libertate. Cei care nu folosesc nciodata liberul arbitru ne vor vorbi cel mai mult despre el. Deasupra lagarelor de exterminare naziste scria: Arbeit macht frei! adica ca munca ne face liberi...Era o ironie pe care diavolul a atarnat-o pe portile acelor altare pline de sange inchinate lui si a omului care traia "eliberarea" de Dumnezeu. Caci si diavolul daruieste libertatea sa.

 Adevarul este in relatie directa cu libertatea. Dar nu vorbele ce se pretind adevarate ale filosofilor si ganditorilor. Nu vom trai o adevarata libertate daca nu cunoastem si nu traim Adevarul! Ne vom amagi ca suntem mereu cei ce i-au decizii corecte, ca suntem cu degetul pe butonul SHUT-DOWN in caz ca lucrurile o iau razna, in viata sau in lume.Emil Cioran vedea in posibilitatea sinuciderii libertatea sa si a celorlati oameni. Dar tocmai el care promova aceasta satanica libertate nu a beneficiat de ea, dar i-a impins pe altii sa o faca, ceea ce inseamna ca o idee filosofica afirmata de un ganditor s-ar putea sa nu insemne prea mult pentru cel ce a emis-o, ci doar pentru cei entuziasmati de o noua "cucerire" a "geniului" uman. Este ca un film care are succes neasteptat, film in care nu a crezut nici scenaristul, nici regizorul, nici producatorul, dar care i-au decizia sa mai continuue cu inca un film ce se doreste o urmare a succesului initial, indiferent de propriile convingeri despre calitate sau impact cultural, gandindu-se doar la profit.

 Cunoscand Adevarul devenim liberi! Desigur sase miliarde de oameni m-ar putea contrazice! Pentru ei libertatea inseamna sa nu dai socoteala nimanui pentru faptele savarsite! Sensul acesta in care libertatea este privita ca lipsa tragerii la raspundere pentru faptele rele, pe motiv ca nu noi, ci ADN-ul nostru este de vina pentru tot ce este rau, va duce omenirea in ruina. Numai ca in acest caz ar trebui sa fim cu adevarat nebuni sa mai credem si sa apelam la ideea de liber arbitru. Daca nu eu sunt de vina, intrebarea este cine e? Cine trage sforiile si ma transforma intr-o fiinta care aduce atat rau celorlalti? Societatea? Sistemul? Dar pe ele cine le-a creat atat de daunatoare omului? Tot ADN-ul nostru?  Cred ca nu putem decat sa ne resemnam si sa afirmam ca de fapt nu stim nimic, iar notiunile de libertate sau adevar, ori liber arbitru sunt idei fantastice aparute din neant si a caror soarta este de a se intoarce tot acolo mai devreme sau mai tarziu. Putem sa spunem si noi sarcastic precum Pilat cu cateva minute inainte de a rastigni Adevarul intrupat: Ce este adevarul?! neasteptand niciodata un raspuns, pentru ca omul nu reuseste de mii de ani de filosofie sa raspunda la aceasta intrebare capitala. Ironia este ca ne cladim viata ca si cum am stii acest raspuns...Poate ca il intuim, poate ca tocmai liberul arbitru incearca sa ni-l sopteasca, dar inchidem repede Cutia Pandorei, dupa ce tot raul s-a revarsat in lume, ascunzand soapta sperantei, soapta adevarului...

 Cunoasterea lui Christos este procesul prin care devenim liberi. Alegerea acestei cunoasteri inseamna sa ne folosim cu adevarat liberul arbitru. Sa ne opunem spiritului de turma care ne duce in jos, spre hau. Liberul arbitru ne da forta de a privi Soarele si de a ne minuna de El si sa refuzam intoarcerea in "beznele-afunde" dupa cum spune Costache Ioanid. Este procesul minunat, dar dureros, caci doar o decizie adevarata aduce suferinta pentru ca inseamna ce deja traim altceva.