Unitate si speranta

 Cineva spunea ca miracolul cel mai mare este acela cand un suflet se intoarce la Dumnezeu. Cred ca este adevarat. In fond orice alt gen de miracol are un impact spectaculos, dar numai pe termen scurt. Lazar, prietenul Domnului Isus care a fost inviat, intr-o zi a murit din nou. Cei vindecati de tot felul de boli au trecut la cele vesnice acum aproape 2000 de ani. Si atunci ce a ramas? Au ramas sufletele celor mantuiti de ascultarea Domnului. Lucrarea aceasta extraordinara pe care o realizeaza Duhul Sfant si are un impact vesnic.
De aceea Cerul se bucura pentru fiecare minune a intoarcerii la Dumnezeu, dar nu citim despre vreo bucurie cereasca atunci cand o boala se tamaduieste miraculos. Si poate nu cu ochii ar trebui sa vedem minunile, ci cu inimile, in aceeasi sarbatoare care inunda fiintele ceresti. Dar pentru ca minunile aceastea sa se petreaca este nevoie ca noi sa avem o anumita atitudine sau nu?

 Daca a existat un timp in care sa fi vazut o unitate a poporului roman nu a fost decat la Revolutie! Atunci pentru cateva zile dorinta de liberate, de o viata noua, de adevar a coplesit natiunea romana. A fost un moment feeric pe care toti l-am trait si care a iluminat viata acestui popor. Sunt sigur ca am avut o sansa nu doar la democratie sau la libertatea unei vieti fara opresiuni ideologice, dar si la o viata indreptata spre Dumnezeu, spre Adevar, spre Iubire. Momentul acela s-a pierdut romanii revenind la faramitarea interioara foarte repede. Aproapele de la Revolutie cu care ne-am rugat Tatal Nostru, cu care am trait la intensitate maxima viata si moartea care pandea pe strazi, cu care am trait speranta aproape ca o durere, a devenit "indepartatul" nostru, de care nu ne mai pasa, care nu mai conteaza.
  Mi-a duc aminte ca pe 24 decembrie, duminica, am ajuns cumva la biserica eu si parintii mei...Ce ironie! Atunci o facusem printre rafale de mitraliera, acum o fac mai greu decat atunci, poate si pentru ca vorba lui Oscar Wilde: "...nu platim pentru ele...". Atunci costa enorm, acum e gratis!
 Ne-am adunat vreo 20 de persoane din 500. Si poate a fost una dintre cele mai inaltatoare slujbe divine. Insa cu toate ca pastorul nu dorea sa tina slujba, un nene mustacios cu o pusca in mana a intrat in biserica si ne-a rugat pe toti sa stam si sa ne rugam.  Nu era un credincios al bisericii. Nu l-am vazut niciodata, nici inainte si nici mai apoi. Dar rugamintea lui ne-a tintuit pe loc. Si ne-am rugat cu foc, cu lacrimi, ca niciodata. A existat o unitate intre oameni. Si chiar cei necrestini au vazut si inteles ca rugaciunea este o arma, mai tare decat un Mauser sau Kalasnikov.
 Ceva de genul acesta am vazut la Constanta zilele trecut, unde sunt, ca aproape in toata tara, proteste si unde oamenii au ingenunchiat si s-au rugat Tatal Nostru. Nu mai era insa aceea unitate ca in decembrie 1989, ci unii vorbeau intre ei, altii gesticulau fara sens, nu mai era unitatea de la Timisoara din '89 cand mii de oameni implorau cu putere Cerul pe Dumnezeu pentru binecuvantarea acestei tari, nemiscati, uniti in dorinta lor pentru libertate...Ceva pare ca s-a pierdut cum spunea un vers:...Ceru-mi pare mai departe...Oamenii nu mai simt, pentru ca nu mai traiesc cu speranta. Cineva in 22 de ani le-a rapit-o.
 Dar nu aceasta ar trebui sa fie totul! O speranta de un trai decent! De o viata linistita! Nu! E frumos, dar poate nu e pentru noi! Cand mai erau cateva ore pana sa fie prins Domnul Isus in loc sa le de-a vesti bune ucenicilor tristi, mai le spune ca vor avea in lume necazuri! Le mai spune ca vor plange si se vor vaita, iar cei ce ii urasc se vor bucura... Si parca cat de greu e nu doar pentru ei, ci si pentru noi, pentru viitorul pe care il vedem tot mai intunecat. Dar Mantuitorul ne spune sa indraznim! Caci El a biruit lumea, sa trecem mai departe...Si ne mai spune ca ne vom bucura...Dar ne cere si ceva: sa ne iubim! Prin aceasta lumea va cunoaste ca suntem ai Lui. Nu ne spune ca minunile sau semnele vor arata neaparat aceasta. Poate o vor face. Dar la orice miracol divin va aparea un om de stiinta care va arata ca tot ce s-a intamplat e rezultatul strict al legilor fizicii. Singurul loc unde nici un om de stiinta nu va putea sa rastalmaceasca adevarul este in unitate si in dragostea aratata unii altora. Nu poti sa vii sa spui ca iubirea ce duce chiar la sacrificiu, e doar un proces chimic ce are loc in creier fara sa cazi in ridicol. Caci aceleasi procese din creier sunt responsabile si pentru "iubirea" aratata de canibal pentru semenul aflat in oala la fiert.
 Cititi Rugaciunea Domnului Isus! Priviti acolo la o unitate divina a Tatalui si a Fiului! Privit cum Domnul Isus doreste ca aceasi unitate sa fie intre ucenici. Si intre ucenici si Ei! Eu in ei si Tu in mine, spune in Ioan 17:23a. De ce? ...pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu m-ai trimis... vers. 23b
 Suntem responsabili pentru miracole, si ele apar cand exista o unitate in noi. O unitate intre noi si Dumnezeu. Puterea se revarsa cum am vazut in Faptele Apostolilor capitolul 4 vers 32a: Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet.  Si in capitolul 5 versetul 12: Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi erau cu un gand în pridvorul lui Solomon. De cat  sa ne rugam pentru minuni mai bine ne-am ruga pentru unitate. Unitatea produce minuni. Unitatea cu Dumnezeu si cu fratii si suroriile noastre . Despartiti de El nu putem face nimic. Avand inimi divizate lumea nu va vedea decat o adunare de oameni care se roaga si ei acolo. Si nu-l vor cunoaste pe Cel trimis de Tatal Ceresc! Fara unitate nu mai exista miracolul sperantei!