- Rahat! exclama furios Vladek trezit de plamanii sai sufocati de fum. Comandantul Danek pufaia un trabuc urias si ranjind la amicul sau ce se trezea furios.
- Te-ai lasat de fumat? Ia un trabuc, sunt cubaneze! Asa cel putin zicea musulmanul de la care le-am luat. Se opri pentru o clipa din fumat si zambi dezvelindu-si dinti galbejiti. Fata era strabatuta de o taietura ce se vindecase intr-o cicatrice ce ii dadea un aer fioros, mai ales cand zambea.
-Frumoasa zi! Am dat atunci peste niste conturi grase, pe care musulmanul ni le-a dat cu bucurie dupa ce scroafa de nevasta-sa a primit un glonte in teasta. Un pont excelent de la un tovaras de arme care lucrase inainte la el, contabil. Un baiat bun, sarb... I-am promis ticalosului de musulman ca nu il impusc. Cum sunt un om de cuvant, dupa ce ne-a dat conturile si niste maruntis din casa, i-am dat foc vilei cu el inlauntru! Sa-l fi auzit cum grohaia cand focul il cuprinse...Javra!
Rase scurt, facand cicatricea sa devina rosu inchis. Parea un demon iesit el insusi din focul iadului.
Vazand ca Vladek nu devine prea entuziasmat de acest crud tip de "buna dimineata" , ridica din umeri si mai adauga:
- Intr-o zi am sa te invat sa manuiesti aruncatorul de flacari! Altfel pierzi toata distractia acestui razboi!...Se opri oarecum deranjat de noua "descoperire": A, da, stai ca tu esti un mare iubitor de musulmani, spuse ca un suiereat de bici. Preferi glontul si nu focul!
Fara sa vrea,Vladek atinse pistolul rece de sub perna. Il privi cu ura pe Danek. Acesta afisa o mima nepasatoare, dar era pregatit de o reactie fulgeratoare cu uriasul cutit de vanatoare, daca tanarul soldat ar fi incercat sa ia pistolul de sub perna. Stia ca de arma de acolo. Doar el il invatase sa lase o arma usoara, discreta, mereu la indemana. Putea reprezenta diferenta dintre viata sau moarte intr-un atac neasteptat. L-ar fi ucis fara mila, cu toate ca Vladek ii inspirase un gen de simpatie de cand il cunoscuse. Pentru o clipa tensiunea deveni de nesuportat. Dar lunetistul reusi sa se destinda:
- Pierdem razboiul, spuse sec Vladek, privind in ochii de un albastru stres al amicului sau.
Comandantul il privi fara sa clipeasca.
- Si?
- Si atunci ce mai facem noi aici, comandante?
- Luptam pentru o Serbie mare si adevarata! Si fie ca vom castiga sau nu, sangele nostru crestin si sarb, va uda copacul libertatii.
- Varianta sarba pentru Thomas Jefferson?
- Poate. Dar indiferent daca vom invinge, Serbia si Bosnia nu vor mai arata la fel dupa acest razboi! Dumnezeu a facut sa traim timpuri eroice! Iar noi nu trebuie sa pierdem ocazia sa devenim acei eroi ai crestinismului si al pan-slavismului modern. Si desigur, sa castigam ceva bani si pentru noi. E pacat ca sa prapadim bogatia adunata cu greu de crestini pentru animalele de musulmani! Iar daca vom pierde aici, in Europa care ne e tot mai dusmana, ne vom cumpara o tara in Africa sau Asia. Iar numele nostru va fi din nou auzit!
- Asta face de fapt, marele Arkan? spuse ironic Vladek. Isi cumpara o tara prin intermediul acestui razboi?
- Da, o tara libera, ne intinata de politicieni si minciunile lor! O tara pentru fidelii lui!Pentru cei ce inca cred in ceva...
- Banuiesc ca Arkan are un adevarat tel mesianic pentru cei ce lupta alaturi de el...
Danek se incrunta. Nu era un mare fan al lui Arkan, cu toate ca il urmase de la inceput, dar nu putea permite ca cineva sa se indoiasca de acesta si de autoritatea lui. Suiera din dinti crezul sau in care nu mai credea:
- Arkan e un om bun si curajos, Vladek!
- Cred ca nici Hitler nu a fost de lepadat!
Ochii comandantului se stransera furiosi. Pipai cutitul care era la pieptul sau. Manerul rece de metal ii provoca un simtamant placut, ca acela cand urma sa ucida cu el. Cerb, urs sau musulman.Nu conta. Oasele taiate, care paraiau usor la atingerea mortala a lamei ii electriza simturile. Sangele ce tasnea din arterele sectionate si care susura il facea sa simta atata putere, pe care nici un drog nu il putea face sa simta. Viata care se scurgea era o magie pe care nici un stupefiant nu o putea crea. Iar aceasta magie i-o impartasise acum doi ani lui Vladek, atunci cand sevrajul care il facea pe tanar sa agonizeze cerea un drog, orice drog... Magia vietii ce dispare sub mainile calaului era energia pentru care comandantul traia. Doar cel ce a simtit viata si moartea in aceleasi timp stie aceasta forta. Clipa cand, intr-un fel, cel ce ucide primeste viata din fiinta victimei. Moarte, viata, moarte...
Isi indeparta degetele care nu primisera doza de extaz, cu un usor regret. Vladek era prea important! Sau poate nu....Numarul lunetistilor fideli lui Arkan se micsorau, multi ucisi, altii dezertand pur si simplu. Oamenii erau tot mai importanti, o marfa care acum devenea tot rara si scumpa. Stia ca Arkan era aproape disperat! De aceea il trimisese aici in unitatea tot mai lipsita de oameni de unde facea parte Vladek. Devenise si el un politician, cu gura plina de promisiuni. El, comandantul, care ii ura pe politicieni, aproape la fel de mult ca pe musulmani. Erau o plaga a natiunilor prin ideologia lor, intotdeauna incalcata, cum musulmanii erau o plaga prin religia lor. Promitea victoria! Pe Vladek era inutil sa incerce sa-l minta. Era mai inteligent decat el. Si nu traia decat pentru o razbunare pe care o intelegea prea putin. Nu traia pentru bani sau pentru acele valori "secretate" de patriotismul gaunos al vorbariei goale. Cei ce reuseau sa fie contaminati cumva de ele deveneau macelari prin definitie. In numele scopului suprem al fiecarei doze de patriotism si care ajungea la acel cuvant final, dar real - moartea! Caci patriotismul nu putea sa se manifeste fara ca sa ucida! Caci cuvantul patriotism era ideea lipsita aparent de vulgaritate a nationalismului.
Oamenii trebuia transformati in uneltele politicienilor. Si uneori ai militarilor. Preotii ce-si predicau cu aceeasi ferocitate ura, o faceau in numele unui nationalism religios. Cuvintele marete gen: "Biserica nationala", "credinta stramoseasca", "crestinism vechi de 2000 de ani", "nascut in aceasta credinta crestina si sarba" erau ideile prin care politicienii religiosi isi manipulau masele, turma de oi, la fel de stupide ca si animalele acelea.
Danek stia si de cateva luni se temea. Pierdeau. Si cand pacla mortii de pe aceste meleaguri se va ridica vor vedea si orasele arse si gropile comune si femeile violate si copii sfartecati. Si nu vor fi uitati! Si nici iertati! Vor fi vanati! Si nici Africa si nici Asia nu-i va ascunde de furia acelora care si-au vazut familiile ucise.
Se mai calma si incerca sa il imbuneze pe lunetist. Nu avea nevoie de un detractor. Oamenii admirau daruirea lui Vladek. Vladek era un soi de erou al unitatii de lunetisti. Devenise un "batran" care reusea sa se descurce in acest infern, datorita priceperii sale. Sau poate a unei protectii divine. Cine stie?
- Vladek, ti-am arata mereu prietenia mea, mereu! Vreau ca tu sa arati camarazilor tai ca avem un scop in lupta aceasta!
- Comandante, scopul meu meu a fost si este acelasi: razbunarea. Vorbele mari ale patriotismului meu nu se refera la o tara, ci doar la o femeie, pe care razboiul vostru mi-a rapit-o! De aceea sunt aici!
Danek sesiza dispretul din glasul lunetistului. O clipa vru sa ii dea o replica plina de duritate, dar se razgandi. Razbunarea era o forta mai puternica decat orice nationalism sau religie. Il va lasa sa creada ce vrea, atata timp cat arma lui Vladek va aduce in continuare teroare pe strazile Capitalei.
- Atunci vorbeste-le de razbunare, Vladek! Toti au ceva de razbunat, zise comandantul cu o voce calma si aproape impaciuitoare. Despre tine si Nadira!
- Nadira ar fi dorit sa moara de 10000 de ori, decat sa moara cineva in numele ei! Iar asta nu o voi face! spuse Vladek, cu o furie dincolo de uman...Nu! Niciodata, comandante! Niciodata!
Danek intelesese ca soldatul e o cauza pierduta. Nu pierduta, ci inutila! Se ridica cu greu si fara sa mai rosteasca un cuvant arunca trabucul pe jos, pe tolul murdar de noroi si iesi afara din camera. Se uita trist si aproape dusmanos. "Fraierul asta are o camera. Cei ce au murit pentru tara asta nu au macar un mormant"...Parea ca totul era pierdut. Avea tot mai ascutit acest sentiment. Nu era frica, nu era remuscare. Isi ucisese cu ani in urma constiinta, ea fiind prima sa victima. Era o senzatie cumplita, oribila a neputintei. ca si cum s-ar trezi intr-o zi intr-un sicriu inmormantat de viu, neputand decat sa isi urle infrangerea...Razboiul distrusese societatea sarba, dar mai ales inimile sarbilor. Acesta era pretul cel mai cumplit! Dar razboaiele sunt cu adevarat pierdute de cei care nu mai vad sensul de a lupta! Erau atat de aproape de acel punct.
Pentru Arkan banul si imaginea publica erau singurele teluri. Isi construise o armata din cei decazuti care puteau fi usor manipulati cu sloganuri nationaliste sau religioase. Sau care isi alaturau cauza lor cu cea a marelui comandant sarb. Dupa aproape trei ani de razboi, nimic nu mai era ca la inceput. Nu mai exista motivatie. Fiecare lupta sa isi salveze pielea! Ar fi fost naiv sa creada altceva. Nu reusise mare lucru, nu crease vreo Serbie mare, dar in urma armatei sale private erau doar sange, lacrimii si mii de morti. Acesta era adevarul. Nu era un Robin of Locklsley, ci un terorist si un hot care stiuse sa isi creeze imaginea unui haiduc modern care lupta cu raul musulman si occidental. Acum toate acestea dispareau si el avea nevoie de inca cateva luni de razboi. Macar inca jumatate de an...Apoi se va retrage undeva definitiv, poate in Serbia, poate in Africa, traind viata linistita a celui care se jertfise pe altarul patriei...Acesta era singurul scop in razboiul nenorocit care sfaramase o tara. Banul...Pamantul...Eul...Moartea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu