Curajul de a emigra

 Ma intrebam cum sa incep acest nou eseu...De fapt nici nu l-as numi eseu, ci o observatie. Despre emigrare si religie.
 Multi dintre amicii mei cu care m-am regasit de vreun an si jumatate pe Facebook, au emigrat in alte tari unde au considerat ca vor duce o viata mai buna.
Nefiind atat de sigur ca lumea occidentala este chiar ce mi s-a spus inainte de 1989 prin posturile de radio Vocea Americii, Europa Libera sau BBC, adica un paradis terestru unde libertatea si prosperitatea ar fi reale, nu m-am gandit niciodata sa emigrez la modul serios. Nu vreau sa aduc nici o acuzatie celor care au plecat in alta parte, doar le pun o intrebare celor ce sunt cu adevarat credinciosi si la care componenta strict materiala a contat atunci cand au plecat: sunteti siguri ca asta a vrut Dumnezeu de la voi? Iar raspunsul sa si-l dea fiecare in dreptul lui.
 A emigra se pare ca nu a constituit o problema de constiinta. In fond patriotismul este doar o chestiune de speculatie. Iti iubesti tara in care te afli acum , indiferent unde este tara in care te-ai nascut. E pe undeva normal sa iti iubesti tara care ti-a oferit conditii mai bune de trai, care te-a primit in cadrul ei si care ti-a respectat conditia umana.
 Nu am auzit nici un om care sa fie indignat atunci cand i sa oferit o alternativa mai buna a conditiei sale actuale, indiferent daca asta insemna mutarea sau emigrarea in alta tara. Nu a existat niciodata o problema in acest sens. Nu am vazut nicodata un roman care sa fie furios cand cineva i-ar propune sa emigreze undeva facand o munca asemanatoare, dar pentru un salariu de 20 de ori mai mare.
 Dar exista ceva interesant! Imi aduc aminte de un domn caruia vorbindu-i de Christos a inceput sa urle ca apucat, ca vreau sa-l chem la religia mea, el care era luteran din mosi-stramosi. Chiar daca religia lui nu-i aducea nimic bun sau interesant in viata lui, chiar daca nu mergea niciodata la biserica ca sa auda ceva din aceasta religie, o respecta pentru ca in asta se nascuse, nu numai el, ci si parintii lui.
 Am vazut mereu si mereu acelasi respect al oamenilor pentru ceva ce nu mai era decat un cuvant banal, o religie pe care nu o cunostea si nici nu dorea macar sa o cunoasca, dar care era foarte de pret pentru ca in ea se nascuse. Aceasi persoana ar fi emigrat fara nici un regret din tara in care se nascuse nu numai el, ci si parintii sai, atunci cand componenta materiala ar fi fost suficient de atragatoare. Cineva spunea ca orice om are pretul sau! Pacat ca oamenii se lasa "sedusi" de materie, dar nu la fel de usor de componenta spirituala. Religia "materna" este atat de "importanta" incat orice afirmatie care ar pune-o in discutie, pare pur si simplu o blasfemie. Oscar Wilde spunea ca patriotismul este virtutea viciosilor. Cred ca s-a inselat! Religia "materna" care nu e decat o vorba goala, in care Dumnezeu e injurat, impreuna cu toti sfintii, in care preotii sai sunt considerati hoti, devine o virtute a viciosilor. Nu poti sa-L injuri pe Dumnezeu si sa crezi ca ai vreo legatura cu El...Sa crezi ca preotii sunt niste ticalosi, dar sa iti bazezei vesnicia pe niste cuvinte banale si stupide spuse de ei dupa moartea ta si care ar avea puterea transmutarii sufletului din iad in rai!...
 Niciodata nu am chemat un om la religia mea. In fond nici nu am o religie, nu mai fac parte din vreo biserica de 12 ani de cand pastorul mi-a aratat si mi-a spus intr-un moment de ciudata sinceritate, ca e mai interesat de banii mei decat de sufletul meu. Si a demonstrat-o atat de clar de atunci, prin faptul ca niciodata nu m-a cautat ca sa vedem unde putem face ceva pentru a repara  situatia.
 Daca doresc ceva e ca un om sa-l caute pe Isus. Nu religia stramosilor mei, care se compune dintr-un mozaic ortodox, baptist si greco-catolic. Cel ce ne aduce mantuirea este Isus Christos prin jertfa Sa minunata de la Golgota. Nu religii, nu idei si filosofii religioase. Ele nu au puterea de a mantui, ci de a incurca.
 Cineva spunea odata ca daca religia nu te schimba, schimb-o tu pe ea. Eu nefiind intelept spun ca ar trebui sa nu iti schimbi religia. Las-o neatinsa! Nu te preocupa de ea! Mergi la Crucea lui Christos! Mori cu Christos fata de lume! Invie cu El si ai sa vezi ca framantarile "religioase" dispar. Nu o sa mai ai o religie, ci pe insusi Dumnezeu!
 Unii emigreaza pentru a avea o viata materiala mai buna. De ce sa nu emigrezi si tu din lumea aceasta, catre lumea spirituala a lui Dumnezeu? De ce sa nu emigrezi de la intuneric la lumina? De la moarte la viata? Pentru cativa bani in plus oamenii se arunca intr-un necunoscut, atat de dur si neprietenos de cele mai multe ori....
Tu de ce sa nu te arunci in bratele strapunse ale Mantuitorului, in singurul loc dulce si cald....In singurele maini care s-au intins pentru tine simtind toata durerea pe care ar fi trebuit sa o simti tu!
 Cineva ar putea sa imi reproseze ca am devenit siropos. Sigur o poveste ca a lui Romeo si a Julietei are mult sirop, pentru ca nu suntem unii dintre ei doi. Crestinismul este o credinta plina de romantism. Caci vorbeste mereu de iubire. Iubirea lui Dumnezeu fata de om si iubirea omului fata de Creator. Dar e o poveste de iubire care nu se sfarseste niciodata tragic si mai mult decat orice tine o eternitate! Dar nu poti sa-i gusti romantismul si frumusetea pana cand nu esti in Christos si El in tine! Asa ca daca ai curajul sa emigrezi in aceasta lume, ai si curajul unei emigrari catre Christos! Vei gasi la El totul, parasind aici....! Chiar ce parasesti aici???...