Atatea persoane pierise in acest joc al mortii...De cate ori se gandea la Nadira Vladek simtea atata durere, ca apoi sa se transforme intr-o ura cumplita. Ura este cea mai puternica calauza din viata unui om, mult mai puternica decat iubirea. Pentru ca ea nu tine cont de nimic si foloseste toata energia dintr-un om. Il ucide in final dupa cel consuma, dupa ce fizic si psihic omul devine o umbra, o coaja...
La biserica sa unde mergea cand era copil parintele Pavel le spunea de atatea ori credinciosilor sa se fereasca de ura. Ura era o forta distructiva ce intuneca mintea. Iar lumina lui Christos nu mai putea intra. Dar Vladek nu dorea ca aceasta lumina sa patrunda. Era intr-o alta lume. O lume in care intrasera nepregatiti. Mental si spiritual. Nimeni nu le vorbise despre o credinta crestina a timpurilor de razboi... Existase doar credinta crestina a unor vremuri destul de bune. Chiar cand Yugoslavia incepuse sa treaca prin socul secesiunii, nimeni ni le vorbise despre mintea si inima crestinului. Vazuse emisiuni despre supravietuirea fizica in desert, in zonele polare... Oamenii antrenati supravietuiau oriunde, pana si in razboi. Dar nici un preot nu le spuse crestinilor cum ar putea supravietui in razboi sau intr-o prigoana religioasa. Spiritul devenise mult mai putin important decat viata fizica. Mai era cineva care sa creada in Dumnezeu cu adevarat? Probabil ca nu! Doar Nadira aceasta fiinta minunata! Care murise fara sa isi vada visul cu ochii! Iar vinovat era pentru aceasta insusi Vladek. Ea il dorise crestin...Dar mai puteai sa fii crestin in aceasta lume intunecata care distrugea tot ce Isus ceruse de la un crestin? Adica iubirea pana si a dusmanului... Dar oamenii nu isi mai iubeau nici macar rudele sau prietenii in aceasta lume otravita, daramite pe dusmani...
Isi aduse aminte de parintele Pavel strapuns de un srapnel...Murise fara sa se planga...Dar Dumnezeul lui nu il aparase. Atunci daca lui Christos nu-i mai pasa de oamenii Lui, cine era el sa-si inchipuie ca e cineva atat de important pentru Cer?
Batranul Pavel murise, iar locul lui era luat de un preot tanar, Ivan, care o tinea intr-o betie si care in clipele in care nu era doborat de alcool, de regula duminica, isi axa predicile pe "misiunea sfanta de a curata Bosnia si Europa de necredinciosii musulmani", cum numea Ivan disertatiile sale pline de ura si venin. Aceleasi lucruri le auzea si de la posturile lor de radio sau TV din gura politicienilor sarbi. Aceleasi idei despre datoria sacra de a lupta cu cei care nu sunt sarbi sau ortodocsi. Li se spunea ca Dumnezeu ii iubeste pe sarbi mai mult decat pe oricine din lume, si faptul ca elimina amenintarea musulmana, era ca o jertfa de bun miros Adevaratului Dumnezeu care era, desigur, in inima Lui sarb si ortodox!
Vladek se intreba daca era cineva atat de prost incat sa-i mai creada pe preoti si pe politicieni. Sau pe militari care aveau cam acelasi discurs in care li se vorbea de onoare si datorie. Dar ce era atat de onorabil cand gloantele rupeau bucati din oameni, cand urletele infioratoare ale celor raniti zguduia si cea mai insensibila inima? Ce era acolo atat de onorabil sau demn? Mai credea cine ca doar crimele si violurile in randul musulmanilor le va aduce o victorie "onorabila", iar asta insemna o jertfa adusa lui Dumnezeu? Erau trupurile rupte de gloante si obuze, sangele ce inrosise glia acestei frumoase tari ceea ce Dumnezeu isi dorise atat de mult sa se intample in aici? De unde mai aveau curajul preotii sa vorbeasca de Dumnezeu? Cand ei erau printre cei ce au tradat primii iubirea lui Dumnezeu! Netrebnicii!
Nadira se nascuse musulmana. Nu era interesata de crestinism, cum de fapt nu fusese interesata nici de religia ei. Daca era vreun Dumnezeu undeva sus purtand nume ca Allah ori Yahveh, nu era problema ei. Erau destui cei care isi bateau capul cu prostii religioase. Dorea sa devina intr-o zi doctorita...Si sa plece din tara asta uitata de Allah, undeva cat mai departe. America inca pare tara tuturor posibilitatior si unde nu ar mai fi trebuit sa se roage de nu stiu cate ori pe zi ca sa ii fac placere unui Dumnezeu, care oricum lor nu le facea lor placere. Era un automatism care nu implica asa cum le spunea imamul lor- smerenie si disciplina. Smerenia ar fi fost daca credeai sincer in ce faceai, nu daca erai obligat de regulile religioase.
Nadira facea toate, dar ura aceasta religie care era impovarata de datini, obiceiuri, reguli... Era convinsa ca nu putea multumi divinitatea. Daca Allah daduse acele reguli, insemna ca undeva era sigur ca nici el nu era perfect. Se temea intr-un fel de om ca o sa-l abandoneze asa ca il priponea cu lanturiile legii musulmane. Fara om, Allah ar fi devenit istorie.
Nadira privise si spre religia crestina... Dar vazuse ca preotii erau opusul a ceea ce predicau. Atata ipocrizie nu gasise nici macar la conducatorii religiei sale. Asa ca devenise fara sa spuna cuiva o atee. Tatal ei ar fi ucis-o daca ar fi stiut asta! Asa ca de ochii lui ii facea pe plac.
Familia ei ca si multe alte familii aveau mici ferme in care cultivau legume. Tatal ei se axase pe cultivarea cartofului. Era greu si nu se castiga grozav, dar se descurcau. Toamna dupa recoltat isi duceau marfa, de regula in Sarajevo unde se obtineau preturi mai bune decat daca le-ar fi vandut en-gross-istilor care apareau ca ciupercile dupa ploaie la poarta lor. Isi ajuta tatal si fratele mai mare de pe la 12 ani, mai mult datorita faptului ca putea cateva zile sa fie in Sarajevo. Era o alta lume fata de satul ei. Dar cu cat crescuse simtea ca isi dorea mai mult decat Sarajevo. Mai mult decat Belgradul. Dorea o lume in care diferentele enice si religioase sa nu conteze. Unde oameni sa nu treaca unii pe langa altii, uitandu-se cu ura doar pentru ca cred in altceva sau in nimic. Si unde femeia sa nu fie desconsiderata...Undeva unde visurile ei ar putea deveni realitate. Exista astfel de loc? Poate acolo in America unde oamenii se judeca mai putin daca crezul lor sau culoarea pielii difera...Americanii au invatat ceva. In Balcani nimeni nu invata cu adevar nimic! Totul se asemana cu viata de acum 100 de ani. Tehnologia nu reusise sa schimbe mentalitatea oamenilor. Obiceiurile oamenilor pline de irational avea in Bosnia puterea Legii. Si chiar mai mult decat legii statului. Era o forta care nu se schimbase de atatea secole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu