Nadira avea 18 ani in 1990. Atatea se schimbasera in Europa. Democratia parea ca invinge peste tot. Doar aici in Yugoslavia, regimul de la Belgrad nu facea decat sa devina tot mai nationalist si autoritar. Se scindase pe criterii etnice sau religioase.
Se adunau nori negri asupra tarii. Musulmanii se simteau in acelasi timp amenintati, dar si dornici sa sa aiba o tara noua, doar a lor, eliberata de comunisti sau de sarbi. Era un joc periculos. Si era clar ca o ruptura fata de Belgrad putea insemna razboi. O apasare se lasase in Bosnia parca mai dura decat in celelalte state ale Federatiei.
Fratele Nadirei, Ahmed conducea camionul plin de cartofi spre Sarajevo. Pentru prima data tatal lor nu ii insotise. Avea incredere in copii sai. Ahmed avea 23 de ani si stia perfect ce are de facut . Era simplu. Erau asteptati de un unchi care locuia in capitala bosniaca. Ii dadeau marfa si acesta avea grija sa ii vanda la un pret bun. Nu aveau decat un singur camion asa ca trebuiau sa se intoarca rapid in satul lor pentru a transporta cele 500 de tone de cartofi recoltate de pe pamantul lor. Poate nu era mult dar cu bani castigati puteau trai pana la anul urmator. Ahmed trebuia sa faca doua drumuri timp de 10 zile. Era relativ obositor. Dar asta era viata. Nadira ramanea in Sarajevo pentru a-si ajuta unchiul la vanzare. Era destul de greu. Dar era in Sarajevo o lume in care conta mai putin daca esti musulman sau de alta religie. Insa unchiul sau se considera dator sa ii stea ca un ghimpe in coasta si asa doreasca sa mearga oriunde merea si Nadira. Conta prea putin pentru el ca nepoata sa era majora. Ea era musulmana si asta devenea cel mai important si de pazit aspect. Asa ca Nadira prefera sa se furiseze noaptea cand familia unchiului dormea pe o fereastra si sa se plimbe aleile orasului, in aerul racoros al sfarsitului de septembrie. Noroc ca unchiul sau si ai lui aveau obiceiul sa se culce devreme. Dimineata la ora 4.30 erau tot mereu in picioare, pregatindu-se sa mearga la piata de en-gross si sa isi vanda marfa.
Era cam noua seara cand Nadira iesi ca un copil pe geamul camerei sale. Din fericire, unchiul sau nu se gandise niciodata ca ar fi bine sa o faca "colega" de camera pe Zaina, verisoara ei. Trebuia sa mearge undeva? Mergea inspre centru atrasa de luminile de neon....Era ceva care o atragea ca pe un fluture de noapte. Lumini si umbre , sunete si liniste. Avea vreo 300 de dolari. Bani adunati cu greu. Dorea sa mearga la vreo discoteca? Undeva muzica Americii canta....Era frumoasa! Of, ea o musulmanca.. Allah o va pedepsi! Aiurea! Allah nu dadea nici un ban pe ea! Stii ce e amuzant la Allah? Ca nu-i pasa! La fel Dumnezeului crestinilor...Nu exista adevar! Atat e de urat...Of e ceva trist! Dumnezeu crestin e la fel ca Allah!... Nimic... Uneori ii placea un strop de muzica simfonica... Ii place Simfonia a sasea de Beethoven...e un pic de natura...adica partea a doua....Dupa Furtuna exista ceva atat de minunat!... Nimic! Exista ceva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu