Nadira era speriata. Stia ca orice pas pe care il facea in seara aceea o indeparta de locuinta unchiului ei si de viata ei. Intra incet-incet intr-o lume necunoscuta de care se temea! dar e temea cel mai mult de viitorul pe care l-ar fi avut in casa ei. Tatal ei deja stabilise cine ii va fi sot, cu toate ca se ferisse sa discute problema aceasta cu ea, sau chiar cu mama ei. Va deveni sotia vreunui agricultor cu ceva bani, care sa il ajute pe tatal ei sa iasa din starea aceasta nesigura...Era convinsa de acest lucru...Asa se intamplase cu mama ei. Cu bunica ei. Va deveni o taranca ingrijind bucata de pamant a unui sot pe care nu-l va iubi, dar caruia trebuia sa ii daruiasca cat mai multi copii spre mandria lui. Acesta era statutul ei, nu cu mult peste cel al animalelor din staul.
O lacrima de durere si furie se scurse pe obrazul ei trist. Uneori, cand era copil avusese impresia ca suntem la mana destinului harazit dintotdeauna de Allah. Asta trebuia sa creada...Musulmani reuseau sa fie rezistenti in fata loviturilor sortii, stiind ca totul era planificat de Creatorul lor. In fata lui orice cuvant era inutil. Nu era durere sau bucurie, nu era ura sau iubire. Era doar un plan de neinteles, pe care nu avea sens sa-l afle. Crestinii in fata vietii erau cei ce se certau cu Dumnezeul lor pentru orice nimic. Aveau oare dreptate? Oricum era convinsa ca inchinandu-se unui dumnezeu fals, crestini, de fapt nu credeau in nimic. Isi cinsteau Dumnezeul de sarbatori, iar apoi pentru orice il injurau de parca le-ar fi fost cel mai mare dusman. Asa ceva era de neconceput in credinta ei. Crestinii spuneau ca cred in Isus, Issa cum il numeau musulmani (cu El fie slava si binecuvantarea!), apoi il blestemau cand ceva nu mergea cum doreau ei. Musulmanii auzindu-i erau furiosi. Pentru ei Issa era un mare profet, numit si Cuvantul lui Allah! Era un paradox ca musulmanii sa ii ia apararea Celui pe care crestini il considerau Dumnezeul lor. Dar traia intr-o lume nebuna! Nadira dorea sa uite aceasta lume si sa traiasca o viata frumoasa, uitand de religia care adusese atata nefericire in aceasta lume!
Pasii o plimbau cat mai departe. Mersese cativa kilometri. Fusese o zi atat de obositoare. Decizia de a parasi totul ii istovise inima. Incerca sa se incurajeze! Poate in conditii normale s-ar gandi ca implineste voia lui Allah. Dar oare era voia lui ca ea sa abandoneze totul? Nu exista insa nimic! Era doar curajul si hotararea ei de a invinge in aceasta lume ostila!
Se aseza obosita si necajita pe o banca langa o cladire ce semana parca cu o biserica crestina! Trista Nadira o privi. Nu era o biserica! Ii lipsea crucea! Si picturiile cu sfintii! Icoanele acelea ce ii provocau repulsie pentru ca erau niste idoli, iar Islamul avea dreptate sa urasca idolii inchipuiti de mintea pacatoasa a omului. Totusi din interior Nadira auzea o muzica vesela, care nu semana cu muzica bizantina sau gregoriana, ce parea ca jeleste in numele Dumnezeului crestin. Nadira isi permise un zambet rautacios! Ce trist trebuie sa fie Dumnezeul crestin daca ii pune pe credinciosii Lui sa-L jeleasca mereu...
Nadira asculta cu atentie! Muzica era plina de optimism. Nu era aceea muzica de discoteca, plina de agitatie si uneori furie, nici muzica jalnica a bisericii crestine...Era...Intelesese brusc! Era gospel sau un gen asemanator! Auzise vorbindu-se despre asa ceva. Era o muzica crestina vie, traita, o muzica creata initial de sclavii negrii. Nadira era si mai surprinsa. Cum adica? Sa fii sclav, sa fi chinuit si totusi sa mai poti sa te bucuri la finalul unei zile de chin? Isi dadu seama ca in locuinta aceea nu era niste sclavi negri, dar cantau o muzica a celor care in ciuda unei vieti nefericite, aveau si o alta viata, una interioara, care putea crea bucurie!
Fascinant! Nadira dorea sa intre sa asculte aceea muzica, care nu se asemana cu nimic din ce auzise pana atunci... Auzise destula muzica, dar niciodata compusa de oameni in lanturi, care sa poate sa aiba bucurie in inima. Oare in ce credeau acei oameni? Sigur credeau in altceva decat crestinii sau musulmanii! O clipa se intreba daca nu cumva acesti oameni pe care ii auzea in casa aceea nu il descoperisera pe Dumnezeul adevarat. Educatia ei insa se revolta in ea chiar daca aproape ca credinta ei se stinse! "Nu este alt Dumnezeu decat Allah si Mohammed este Trimisul sau!", isi striga in inima crezul ei musulman. "Nu este alt Dumnezeu decat Allah..." parea ca ii urla inima. "La ilahe illa Allah". "...Mahomed este trimisul Sau!"...Sau nu este? Sau era o alta minciuna ce invaluia un miliard de oameni? Se cutremura in fata ideii. Un miliard de oameni care stau in intuneric? Enorm! Dar care est adevarul? Exista adevar? Trebuie sa fie dincolo de falsurile care umplu omenirea.
Se ridica de pe banca. Pasi ca prin vis in aceea casa. Citi pe poarta ei numele ciudat: Casa de rugaciune. Nimic mai mult! Deschise usa si o lumina placuta, blanda se raspandi in jurul ei. Vreo patruzeci de oameni stateau linistiti pe scaune. O persoana de la usa ii zambi cald si prietenos, cu o usoara surprindere. Era normal. Nu intrau musulmani prea des aici, probabil. Nadira stanjenita vru o clipa sa se intoarca inapoi. Dar cumva picioarele nu o mai ascultau. Tanarul prietenos o pofti sa se aseze pe un scaun langa cateva femei. Erau imbracate simplu, dar placut, fara acele bijuterii pe care le afisau crestinele din bisericiile din localitatea ei. Pline de ostentatie. Simplitatea acesta ii placu Nadirei.
Casa aceasta de rugaciune era lipsita de icoanele si crucile, pe care orice musulman le vede ca simboluri ale idolatriei crestine. Ce religie era oare propovaduita aici? Nadira insa nu intrase pentru a auzi ceva despre religie. Voia doar sa mai auda cantecele acelea vesele ale sclavilor oprimati. Acelea care o miscasera chiar din strada... Absurd! Nu trebuia sa fie aici! Se intreba unde ar trebui sa fie totusi si mintea ei nu avu un raspuns. Din toate locurile pe care si le-ar fi imaginat, intr-un fel de neinteles parea ca aici e singurul loc in care trebuia sa fie. Nu trebuia sa ii pese de cine si ce propovaduieste, ci dorea...Ce dorea? Liniste, pace care sa acopere 18 ani de sclavie religioasa...Sau poate doar un pic! O clipa macar! In situatia nefericita in care se afla ar fi avut si ea nevoie de liniste si bucuria acelor sclavi. Ceva sa aiba o mai mare putere decat durerea de a fi smuls dintr-un loc. Era atat de singura, dar nu dorea sa se intoarca la aceea lume din care tocmai evadase. Mai bine moartea! Insa muzica se oprise. Un tanar zambitor, care parea fericit ca ii vede pe ceilalti, se apropie de estrada. Privi cateva clipe pe cei prezenti.
- Am intarziat in aceasta seara! Sper sa ma iertati. Stiu ca trebuia sa incep acum o ora, dar masina mea s-a oprit si nu a mai vrut sa porneasca nicicum. Iar dupa o ora de tot felul de incercari a pornit ca si cum nu se intamplase nimic. Dumnezeu stie de ce...
- Azi insa o sa va vorbesc dintr-un singur verset, pe care il cunoastem, dar uneori in temerile noastre il uitam: "Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte."
- Nu e un verset minunat? In tara noastra, in Bosnia noastra iubita se aduna norii de furtuna...
O clipa tanarul fu cuprins de un sentiment de tristete. Ofta adanc si pentru o clipa ochii lui se intalnire cu cei ai Nadirei. Nadira se intreba ce cauta acolo. Cine o "pacalise" sa intre aici, unde nici macar nu stia exact ce este...Biserica crestina? Vreo secta ciudata? Ramase pe scaun neintelegand de ce nu se ridica sa plece. Sa plece unde? Trebuia sa ramana. Inima ii spunea ceva ce mintea ei refuza sa inteleaga. Ramase trista pe loc, facand cel mai absurd lucru pe care l-a facut vreodata: sa asculte un sectant crestin sau ce religie avea, povestindu-i din Biblia crestina pe care o ura. Pentru ca ea ii invata pe crestini sa-i urasca pe musulmani!
- Dumnezeu este Dragoste! spuse tanarul care parca dorea sa-i contrazica gandurile. El doreste ca orice om sa-i cunoasca iubirea, sa-i cunoasca pacea, sa-L cunoasca pe El! Sa ii cunoasca Adevarul! Lumea uraste ce nu cunoaste. In Christos noi intelegem si cunoastem umanitatea. Doar prin Isus putem intelege si iubi orice om. Daca toti cei din Yugoslavia ar renunta la ei insisi si L-ar lasa pe Isus sa-i umple de dragostea sa aici, am trai un paradis pamantesc! Dar atat de putin inteleg asta, luandu-se dupa firea lor cu care s-au nascut, cu aceea ura impotriva tuturor... Singura iubire este doar pentru sine. De aceea Isus ne cere sa luam Crucea si sa il urmam.
Nadira tresari si avu o reactie de revolta fata de acest simbol crestin care musulmanior le adusese mereu si mereu numai distrugere si moarte. Fu furioasa pe vorbitor si pe ea ca intrase acolo. Dar tanarul parea ca din nou ii stia gandurile:
- Nu va vorbesc de crucea care simbolizeaza o mare parte din crestinism si care este purtata ca un simbol aducator de groaza! Va vorbesc de crucea fiecaruia dintre noi, pe care eul nostru moare. Nu altii trebuie sa moara pe crucea noastra, ci fiecare dintre noi zilnic. Crucea nu e stindardul de aratat altora, ci doar firii noastre pamantesti, care este in razboi cu Dumnezeu. Asa cum Christos a murit pe cruce si noi trebuie, individual sa murim pe ea. Sa ne rastignim viata corupta, plina de ura, de vrajmasie, de pacat. Suntem chemati la iubire. Pentru aceasta am fost creati, nu ca sa ne uram. Isus ii iubeste pe toti oamenii, indiferent daca cred in El sau nu. Dar El ii cheama pe toti la El. Pentru a le da dragostea Sa... Pacea Sa...Acum cand atatea lucruri rele se intampla, acum cand cei ce ar trebui sa il slujeasca, preotii in cardasie cu liderii vremelnici ai acestei tari incita in Numele lui Dumnezeu la ura. Cum poti incita la ura cu ajutorul Celui ce se numeste Dragoste e greu sa inteleg! Trebuie sa te fii lepadat cu totul de Dumnezeu, sa-L fi rastignit din nou in inima ta ca sa poti face asa ceva! De aceea si pedeapsa acestor lucratori ai faradelegii va fii cumplita!
Tanarul orator lua pentru o clipa pauza. Le zambi din nou credinciosilor adunati acolo:
- El ne da pacea Sa. Dar nu cum o da lumea. Pacea lumii inseamna absenta razboiului. Dar exista atat framantare chiar si cand nu e razboi. Atata durere se naste si in vreme de pace... Aceasta este pacea lumii! Pacea lui Christos poate fi prezenta si atunci cand e razboi. Chiar daca uneori ne temem, avem un maret Dumnezeu, caruia ii spunem: Tata! Si care ne raspunde: copilul meu! De aceea nu ar trebui sa ne temem! El ne mangaie inima si chiar daca nu stim incotro sa o apucam El are solutia pentru tine. Lasa-L pe El sa te calauzeasca si vei vedea gloria sa. Amin!
Nadira era uimita. Stia acest om ceva despre ea? Stia ca avea atata nevoie de un sprijin cat de mic.
- Vom incheia aceasta seara cu o cantare cunoscuta, dar atat de profunda - Maretul har!...Compusa de un om care castigase atatia bani de pe urma negotului cu sclavi, pana cand si-a dat seama ca el era cel mai nefericit sclav. Iar cand Isus i-a atins inima lanturile s-au rupt. Si toata nefericirea, toata ura, toata lacomia au fost topite de minunatul har al lui Isus!
Adunarea incepu sa cante atat de dulce si inviorator:
Măreţul har m-a mântuit pe mine din păcat
Pierdut eram, dar m-a găsit, de moarte m-a scăpat.
Măreţul har m-a învăţat s-o rup cu orice rău
Ce scump mi-e azi tot harul dat; trăiesc prin el mereu.
Dureri, batjocuri, prigoniri, adese-am întâlnit;
Prin harul marii Lui iubiri eu toate-am biruit.
Prin har ajunge-voi în cer, cu slavă îmbrăcat
Şi voi slăvi în veşnicii pe Cel ce har mi-a dat.
Nadira simti ca i se opreste respiratia. O lumina calda se revarsa in ea. Intelesese ca ceea ce auzise era Adevarul! Nu cel al preotiilor plini de lacomie si ura. Nu al imamilor lipsiti de adevar si mila. Nici macar al lui Allah care nu iubea pe nimeni. Ci al lui Issa, un alt Issa! Adevaratul Issa!
Nadira simti aceea pace despre care vorbise tanarul. Stia si credea! Nu intelegea prea multe, dar stia ca il poate crede pe acest Dumnezeu care murise pentru ea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu