Ultimul Craciun adevarat!

 Cred ca in 1986 a fost cel mai sarac si cel mai superb Craciun. Parintii erau la munca! Am fost atunci in biserica, elevi si liceeni! Era pastorul Lacatus la amvon... Era iesit la pensie, dar cu nepoti de varsta mea, ba chiar ii cunoscusem.... Am auzit atunci poezii spuse din inima... Si predica fratelui Lacatus... Nu stiu daca intr-o biserica de 500-700 de membrii eram atunci mai multi de 100 de oamenii...Era zapada cand venisem, dar cand am plecat era o primavara in fiinta mea. Simona Botea si poeziile ei crestine, retinute de ea, cu sutele, cred, era un soi de binecuvantare. Dar si de traged dispret!....Pastorul Lacatus zambind, o punea aproape la foc automat sa mai spuna o poezie si inca una, si iar!...Simona le spunea!... Din memorie!... Stia cel putin 100 de poezii crestine...Unele cam de 20 de minute recitate intruna. "Viata" lu' Costache Ioanid am memorat-o dupa 100 de auditii in vreo 10 de ani, fara sa vreau!...
 Habar ce se mai intampla acum... Ma uit in urma la Craciunul din 1986! Pastorul Lacatus a murit demult... Familia Botea a plecat ba in Franta, ba in Marea Britanie. Poeziile s-au pierdut! Cantarile sunt departe! Ba nu stiu...Eu sunt aici...Inutil, degeaba!..

Zodia votului și vremea lui Ducă(i-Bă)se!

 

Vremea votului final peste trei zile!... Ca tre' sa alegem pe cineva, nu? Dar e neaparat necesar si/sau obligatoriu? Poate!...
 Acum vreo doi ani intreb un crestin lider de biserica ce ar vota in alegerile locale...Pai, zice el, tot pe actualul primar o sa-l votez, sa votez alti hoti? Mai bine tot pe acesta! De ce sa votez alti hoti? Ca sa vina altii sa inceapa iara sa fure?...
 E ca in povestirea aia cu mustele, care ii papau sangele unui om biciuit. Si un om bun, un om sincer dorea sa le alunge...Lasa-le, omule! ii striga acel nefericit pedepsit, astea sunt satule, ma vor musca mai putin! Daca vin altele, flamande si ma vor omori!...

Aplaudati ori lapidati?

  Sunt sfant, imi spune un pastor, amic al meu pana atunci, cand m-a umplut de durerea arogantei sale, invitat de mine la masa. In timp ce merluciu gatit de mine la cuptor parea sa ii placa, imi spunea ce e el si nu sunt eu:...si sfintenia mea imi da dreptul sa merg la amvon. Asta si faptul ca imi tin casa in chibzuinta! adauga el ranjind cu o satisfactie de neinteles pentru mine. Nu era nimic adevarat; am vazut cativa ani mai tarziu. Dar era satisfactia omului ce conduce spiritual, al pastorului care sta de 18 ani acasa tinut de 30 de oameni si care se ducea in paralel sa munceasca la negru cand banii de concediu erau cam putini...O obijnuinta, ca sa spun asa, caci sotia sa o facea mereu, adica muncind la negru ani de zile, fara sa plateasca un ban la copii ce mor in spitale, la pensiile parintiilor ei, la invatamantul copiilor ei etc, in timp ce tupeul ei era maxim, intrebandu-ma ca un sictir de ce eu nu vreau sa ma ridic spiritual!... Poate pentru ca nu mai pot decat atat. Punct!

Să nu vă supărați, vă rog, dar Dumnezeu există!...

Andrei Pleșu spunea acum câteva zile într-un dialog televizat cu Cristian Tudor Popescu că cei ce au convingeri înlătură necesitatea de a avea principii, etică sau morală...Gândindu-mă la ce spunea acest valoros om de cultură cred că convingerile nu se formează pe baza a ceea ce primești din exterior, a ceea ce observi dincolo de tine, ci este o parere ce o framânți, o coci în interior până iese ceva din care te hranești o viață întreagă. Nu poți să schimbi convingerile cuiva; ele sunt betonul construcției sale interioare. Nu e nevoie de nimic sau nimeni dacă le știi pe toate dinainte. Trebuie doar să ai o audiență suficient de naivă care să aibă aceleași convingeri. Sau temeri.

Premierul Ponta, un mandru ortodox la biserica blamatilor neoprotestanti!

Charles Colson spunea odata ca exista o mare atractie intre religie, prin oamenii sai cu functii mari in Biserica si liderii politici. El care activase ani de zile la varful puterii politice a Statelor Unite observase clar acest fenomen. Politica si religia se uneau undeva la varf, fiecare dintre ele avand nevoie de cealalta.
 Nu pot sa nu remarc dezamagit cum intr-un mod similar se intampla si in Romania. Cel care folosind un soi de psihologie inversa, ii reprosa prin iulie lui Klaus Iohannis ca este neoprotestant, cu toate ca acesta este doar protestant, fara a fi si neo, ca si cum neoprotestanti sunt ceva negativ in societatea romaneasca, acum domnul prim-ministru Victor Ponta intra pentru prima data intr-o biserica penticostala din Romania, in localitatea Dumbraveni din judetul Suceava, la invitatia primarului care este penticostal. Nimerind la o nunta. Fericire mare au zis unii, ca tocmai seful Guvernului si ministrul de externe au fost printre cei prezenti.

Cat costa ca sa devii pastor?

Ca sa poti deveni pastor penticostal, citesc zilele acestea in Comunicatele Institutului Teologic Penticostal, ca trebuie sa stai bine cu finantele. Examenul de admitere nu e atat de scump, vreo 80 de lei, cat, insa, e taxa de scolarizare. Trebuie sa dai 550 de euro pe an. Cum vi se pare suma? Eu pricep mai greu, ca orice ardelean care se respecta. Dar cum sa dai atatia bani intr-un an, daca esti un om sarac, traind vremuri grele, dar cu o inima sincera ce vrea sa urmeze pe Dumnezeu? Ce sa faci? Sa renunti? Daca ai un foc de la Dumnezeu in inima ce sa faci? Raspunsul nu e greu de aflat...

Mandrie, smerenie, talanti si o carte

 Una dintre cele mai interesante parti ale Bibliei, dupa cum vad eu lucrurile, este cea in care ne este prezentata razvratirea lui Lucifer. Acesta intr-un moment al existentei sale, doreste ca sa devina superior lui Dumnezeu, sa nu mai dea socoteala Celui PreaInalt, sa fie el insusi cel caruia toti ceilalti sa se plece... E un paradox caci Dumnezeu este Izvorul vietii, a intelepciunii, al iubirii...El daruieste din energia Sa tuturor fiintelor. Apostolul Pavel spune ca: «... în El trăim, ne mişcăm şi existăm»-FA17:28. Cum ar putea gandi cineva ca fara El nimic nu s-ar modifica? Ca El ar fi putut fi oprit ca un banal intreupator, fiind poate pornit cand s-ar fi avut nevoie pentru un timp de energia Sa?

Patriotismul e virtutea viciosilor!

 Au murit in cateva zile cativa oameni deosebiti. Mass media vuieste scotocind tot ce poate despre acesti oameni aparte, in masura in care aparte e dincolo de omenescul de obste... Unii au murit rapusi de boli si batranete, altii de o dureroasa suferinta a interiorului... Aseara insa vedeam ceva ce mi-a umplut mai mult ochii si inima de lacrimi: cum o fetita de opt-noua ani nu stiu daca ucraineanca sau rusoaica, conteaza oare?, spunea cum acel razboi de neinteles din estul Ucrainei, o facuse sa se ascunda pe ea si pe babuska ei intr-o pivnita, acolo unde gloantele si srapnelele puteau fi evitate.  Of, Doamne!

Patronul si injuratura

 Azi dimineață îmi pleacă pe la ora șase un coleg acasă...Încă nu venise trenul care să-l duca cei trei kilometri până în orașul în care locuiește. Îl înjură pe Christos pentru că un copil al unui amic comun îi intră în locul său de muncă, în biroul său și îi fură câteva mere și ii măzgalește un pic registru de mișcare, pe care ei oricum îl murdăresc și îl măzgălesc, din nepăsare. Copilul are trei ani sau patru ani. Îl întreb dacă este ortodox. Sunt!... îmi confirmă el.  - Nu e Dumnezeu Tatăl, nu e Iisus Christos nu doar Fiu, ci și Mântuitor? întreb eu trist. -Ba da!  -Atunci de ce îL injuri?...Nu îmi dă raspuns și schimbă subiectul cu niște aiureli legate de familia sa cu probleme.... Oricum știu că soția sa are cancer de mai mulți ani...Lui nu îi e frica de Dumnezeu!... Eu incerc să-l readuc înapoi. "Imagineaza-ți un patron la care lucrezi și care este mereu înjurat de tine, și care stie ce faci!...".  Dă amicul meu din mustață nemulțumit. "Și?..." intreabă el sictirit. "O să îi spui că ai semnat un contract cu el și el trebe' să te țină în firma sa...Indiferent cu câte injurături îl gratulezi! Crezi că există oameni pe care să-i blamezi 24/24 de ore și ei să te țina în firma lor oricum?...".
 A venit trenul în scurt timp. Și nu am avut un răspuns...
 Dar dacă crezi că ești ortodox, penticostal, catolic, reformat, și sfidezi Numele "Patronului", blamându-L pe Dumnezeu că un copil de trei ani te deranjează, nu ai o problema gravă? Isus a murit pentru noi...Merită injurături pentru lucruri care nu au tangență cu El?... Merită El jignit pentru ce noi inventăm ca probleme? Ca necaz și supărare?...Merită El care a venit in acestă nefericită lume să moară pentru toți păcătoșii?...

DUMNEZEU E CEL MAI... CE?...

  << Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, „Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu!">> Marcu 10:17-18
 Unul Singur este bun ne arata Domnul Isus: Dumnezeu...Din pacate avem termeni de comparatie mereu chiar si atunci cand vorbim despre Cel Atotputernic. " Dumnezeu este cel mai bun, cel mai intelept, cel mai drept, cel mai iubitor, cel mai fidel!...". Cel mai fata de cine, cand tocmai Fiul Sau respinge nu numai comparatia, ci si un soi de absolut creat de om?...
 Domnul Isus ne invata ca exista doar o singura obtiune, fara macar un termen de comparatie, fara  virgule dupa ceea ce este Tatal Sfant! EL ESTE!... Si nu e o joaca de-a religia... EL ESTE BUN! Ne arata Domnul Isus. SINGURUL BUN! 

Cat de usor este sa ucizi?...

Comandantul meu de divizion, ma intreba cand eram in armata si el era la cei 34 de ani un om versat in ale razboiului, cel putin teoretic, detinand o perioada functia de lector la Scoala de artilerie antiaeriana din Brasov, daca as putea ucide, daca ar fi razboi!... Evident ca da! Ne spunea ca ar trebui sa dovedim ca suntem soldati ai patriei socialiste, ucigand inamicii! Ma intreba tovarasul locotenent-major Alexandru daca as fi gata sa omor un soldat inamic, taindu-i gatul, sau sa arunc o grenada intr-un tanc inamic...Eram gata! Cred!...
 - Pop, ai putea sa ucizi?...
-  Da!

Doar o coliba aici jos (nu) imi ajunge!

 Când eram tineri în părtășiile pe care le aveam cântam multe cântari noi, așa cum ne recomandă Sfânta Scriptură... Multe din ele conțineau texte pline de un elan tineresc, ba chiar naiv. Nu știu daca și azi se mai cânta acestea, posibil, sau alte cantari cu texte mai putin sociale le-au luat locul. Erau cantari care aratau o bucurie si o bogatie pe care crestinul le poseda, avandu-L pe Domnul Isus in viata, chiar daca sau tocmai pentru că viata pamanteasca nu era una imbelsugata material. Cantam versuri ce spuneau ca aici jos doar o coliba imi ajunge, pentru ca sus ma astepta palate, bogatii si atatea lucruri minunate, plimbari pe strazi de aur etc. Comoara noastra, spuneam noi in cantari, care chiar sunau bine muzical si crestinesc, era Domnul Isus. Nu eram bogati, o confirma contul sarac de la CEC sau banca (sic!), spuneam noi in cantari, dar aveam bucurie caci Domnul era comoara noastra. Pana cand nu a mai fost! Nu a mai fost suficient.

Surprinderea Domnului Isus

  Mai vindeca Dumnezeu azi? este intrebarea pe care o pune un articol din CrestinTotal.ro. Fiecare la o asemenea intrebare poate raspunde diferit. Daca da, de ce o face si in ce conditii, daca nu, de ce nu o mai face, ce s-a schimbat.
 Avem pe undeva impresia ca in Iudeea zilelor cand Domnul Isus pasea pe drumurile ei ducand Vestea Buna poporului Sau, minuniile aveau loc zilnic, poate chiar cu sutele. Si totusi realitatea era diferita. Minunile se intamplau mai rar decat avem noi poate impresia, iar mai tarziu vedem clar oameni care au fost vindecati in perioada lucrarii apostolilor. Si personal cred ca piedica majora pentru o lucrare mai intensa a fost credinta slaba sau chiar lipsa acesteia.

Adunarea din Casa ta sau Casa ta din Adunare?

 In primele secole ale crestinismului vedem ca nu existau constructii speciale pe care cineva sa le numeasca biserici. Adunarile crestine se desfasurau in casele celor care aveau pe inima aceasta lucrare. Exista biserica din casa lui Aquila si a sotiei sale, Priscilla, a lui Filimon, a lui Nimfa si a multora pe care nu-i stim, dar ii stie Dumnezeu, si care si-au pus casa la dispozitia lui Dumnezeu pentru ca acolo crestini sa se intruneasca, sa se roage, sa auda Cuvantul sfant al lui Dumnezeu sa fie intr-o partasie cu Dumnezeu si cu ceilalti credinciosi.
 Probabil mai tarziu unii au crezut de cuvinta sa ridice biserici tot mai mari in care incapand tot mai multi oameni, ideea partasiei cu ceilalti sa dispara. Posibil nu a fost ceva intentionat, cel putin initial, dar nimeni nu stiu sa fi tras un semn de alarma. Bisericile au tot crescut in dimensiuni dezvaluind placerea firii umane spre o falsa maretie, aratand o vulgara idee ca marimea conteaza. Atat! Nu era ceva nou, Turnul Babel tocmai asta vrand sa demonstreze.

Ghiveci de amintiri, de trairi, de idei si simtiri..

 
In ultimul episod al serialului The Mentalist (episodul 17 al seriei cu numarul 6)  imi pare o provocare: o studenta a unui profesor de psihologie pentru a putea sa se casatoreasca cu el, ii ucide prima sotie. Mai tarziu dupa cativa ani crima este descoperita, iar ea arestata sfaramand inima omului care primeste astfel un soc dublu. Profesorul se vede astfel tradat cu un destin ce este atat de intunecat. Dar o posibila continuare mi se pare foarte interesanta: din cauza unor vicii de procedura, femeia este eliberata, nefiind pedepsita pentru crima sa. Se va intoarce ea acasa linistita, spunand sotului ei ca daca justitia nu a condamnat-o nici el nu are dreptul sa o faca! Si poate adoptand un discurs ce si-l pretinde ca fiind crestin, ea ii cere iertare, atentionandu-l ca nu l-a inselat, nu i-a fost infidela, ci dimpotriva tot ce a facut a fost dintr-o mistuitoare dragoste fata de acest om. Va trebui omul sa treaca cu vederea tragedia prin care a trecut doar pentru ca o separare de ea, un divort inseamna lipsa de fidelitate, nu paradoxal, o fidelitate morbida?

Contaminari

Aseara privind la Ciresarii TV am asistat, din pacate nu de la inceput, la o predica a lui Vladimir Pustan adresata tinerilor. Adevarul e ca imi place pastorul Pustan. Prediciile lui sunt non-conformiste, aduc un aer proaspat, un parfum aparte, care atrag si iti dau de gandit. Nu copiaza din spusele altora, ci incearca mereu prin intelepciunea lui Dumnezeu sa aduca "ape proaspete" in asa fel incat sa sature setea de Cuvant Viu.

BD in alerta si actiune statutara!

Cineva era acuzat acum cateva zile ca scriind despre pastorul Pustan dorea un rating mai mare al blogului sau. Eu personal nu doresc decat ca acei ce citesc sa gandeasca si sa inteleaga in lumina lui Dumnezeu. Adeavrul ca ce i s-a intamplat m-a tulburat profund. Daca a gresit care sunt acuzatiile? Daca nu, ce este acest scenariu de doi bani cu iz de proces stalinist? Ce vrea conducerea Cultului penticostal sa obtina prin condamnare publica, dar fara acuzatii, a cuiva? E conducera Cultului fara pacat pregatindu-si pietre de azvarlit asupra tuturor ce ii par in viziunea sa ingusta demni de lapidare publica?

Tolstoi, Dostoievski, Christos! Si eu!

  Recunosc ca nu am facut o facultate. Ceea ce ma descalifica din start in toate cele... Am dat un examen la ASE in Bucuresti, demult si l-am picat cu brio. Singurul punct din toate examenele date unde m-am descurcat de nota 8, a fost despre lacurile din Romania. Culmea datorita unei lectii invatata in clasa a opta. Lacuri tectonice, vulcanice, de acumulare...si mai era de un fel...Incep sa uit! Dar pe langa acest subiect am avut si Industria zaharului: Bod, Corabia si habar nu am mai avut pe unde se fabrica zaharul. In armata am mancat sfecla furajera de foame, in Galati, asa ca daca stiam ce buna se face sfecla langa Galati as fi fost tentat sa adaug si judetul de origine al mamei mele. Acum e mai simplu! Inca se prelucreaza sfecla la Bod, dar cea mai mare parte a ei este adusa din alte tari. Probabil ca produs finit.
 Matematica cred ca am ucis-o din start! Am luat 1.60, iar la economia politica mi s-a dat ceea ce toti speculatorii profesionisti negau ca s-ar da: Economia Capitalista! Sarisem, atunci cand cateva saptamani am facut meditatii la economie politica, direct la aia socialista, pentru ca asta Capitalista nu se da la examen! Uite ca s-a dat! Si cu toate ca am scris un eseu frumos, nu era ce era in manualul aprobat de Ministerul Invatamantului al anului de gratie 1987,  asa ca am luat nota 1! Pentru prezentare! Nu ma pricep, deci cam la nimic! Ce urmeaza sa scriu luati-o ca niste idei personale...

Undeva exista un razboi!

Regretatul Octavian Paler vedea dupa Revolutia din Decembrie 1989, prin vara lui 1991, cum românul este in aparență diferit de alte nații ce trăiesc pe continentul european. El este un om ce se lupta permanent cu românul de lângă el, cu fratele sau, cu concețeanul său...Vedea ilustru analist politic, un Război româno-român ce îl uimea și deconcerta. În aceea perioadă plină de tumultul nașterii cu greu a acestui model de democrație aparte, Octavian Paler s-ar fi așteptat la o calmare a frământărilor umane din țara noastră. Își dorea o liniște după anii de falsă pace adusă de comunism. Credea probabil ca fiecare iși va ințelege rolul, valoarea și atunci lucrurile se vor așeza pe un fagaș normal. Din păcate până la sfarșitul vieții sale această speranță a sa nu s-a îndeplinit!

E=mc² - Cat de religioasa e Stiinta si cat de stiintifica e Religia?

Intr-o discutie cu cineva pe Internet mi s-a spus ca Dumnezeu ar fi putut demult sa demonstreze ca El exista si ce spune este adevarat, lasandu-ne in Biblie o formula matematica sau o formula de fizica cuantica, pe care noi cei din secolul XXI sa o recunoastem ca fiind valabila. I-am replicat ca sunt destul de sigur ca de exemplu, cartea Amintiri din copilarie scrisa lui Creanga e bazata pe fapte reale, chiar daca autorul nu ne-a lasat o formula de genul E=mc², pentru o ciudata identificare a adevarului, descoperita cativa zeci de ani mai tarziu de marele savant Albert Einstein. Si chiar daca persoana cu care discutam a fost deranjata de argumentul meu, sunt sigur ca o astfel de formula nu ar fi ajutat si nu ajuta pe nimeni.

Cutremurul din Patru Martie 1977! Intamplare sau pedeapsa?

 Azi e 4 martie! O zi trista , fatidica in Romania. Eram copil cand Pamantul s-a zguduit ingrozitor. In  aceea seara m-am utitat cam cinci minute la un film bulgar. Vedeam parca cum construiau ei ceva cu betoniera. Cred ca un bloc, tatal meu scarbit de idei propagandistice , m-a trimis la culcare...Apoi brusc inainte sa ajung in pat, eram pe la 21.28.Pamantul s-a unduit suparat sub noi...Bunica mea care prinsese si cutremurul din 1940, a strigat uimita si speriata catre tatal meu, ginerele ei: "Aurele, e cutremur!" A pus cana cu apa pe care o avea in mana, jos pe parchet! S-a varsat in furia pamantului!...
  Eram atat de speriat incat nu stiam ce sa fac! Cred ca cateva clipe am fugit in cerc... Nu stiam ce se intampla! Era ceva oribil cand toti adultii erau chiar mai speriati decat mine!... Stiam ca se intampla ceva rau, dar cat de rau?...Pe scara blocului coborau furibunzi vecinii de la etajul patru...Ii auzeam tropaind si eu, un om mititel, ii vedeam coborand speriati de parca erau de zece ori mai multi... Am coborat la un moment dat, cand domnul Modiga, care avea un buldog, ne-a spus sa ne intoarcem acasa, caci cateau sa ce fusese nelininstita pana atunci, de acum era foarte linistita....Dar cine sa asculte de o catea? :)

Un Dumnezeu aflat dincolo de dreptatea noastra

Cum ar fi daca Dumnezeu nu ar fi un Dumnezeu gelos, am mai putea zice ca ne iubeste? Cum ar fi daca El nu ne-ar disciplina? Sau nu ar pedepsi pe cei care nu-si cer iertare, ci care cred ca nu au nevoie de crucea lui Hristos? Ar mai fi un Dumnezeu drept?

                                                                                                Denisa Andreea Urde

 E foarte interesanta notiunea de Dumnezeu drept! Oamenii pot cu relativa usurinta accepta ca Dumnezeu este plin de dragoste, adica pentru unii care de fapt nu prea cred, ca El ii accepta indiferent cum isi traiesc viata, dar si genul de nepasare divina, care cam la aceleasi rezultate conduc! Cand insa e vorba de dreptatea lui Dumnezeu, toti care inteleg religia intr-un mod gresit vad ca El rasplateste binele, dar nu pedepseste raul. Nu vreau sa jignesc sentimentele nici unui crestin, dar ca sa spui ca existenta iadului in care vor merge cei care I-au fost impotriva o viata, ar fi o afirmatie plina de hula la adresa lui Dumnezeu, asa cum sustin cateva culte si organizatii religioase, mi se pare hazardat!

Despre o Ukraina... cu si fara Dumnezeu!...

 Exista o nenorocire de nespus in Ucraina! Exita suferinta in UE! Exista durere in SUA! Pe Terra exista o dorinta spre un bine care pare efemer atunci cand esti sincer si privesti cum se topeste! NU exista schimbare in bine din exterior spre interior! Niciodata! Nici o lege nu poate impune bine fara sa spuna de ce acel bine conteaza, de ce e mai important fata de egoismul fiecaruia dintre noi! Exista doar o schimbare ce atinge intreg Pamantul atunci cand schimbarea incepe individual, si din interior spre exterior! Fiecare om ce crede in Christos poate fi un pionier al binelui...Dostoievsky, marele scriitor rus, spunea odata ca daca Dumnezeu nu exista, atunci orice este permis! Desigur afirmatia sa era una pesimista_  Daca Dumnezeu nu exista , nimic nu are valoare!..Cam asa suna trista sa idee!...Dar daca Dumnezeu nu exista, nu ar trebui cei ce ii resping ideea existentei Sale, sa fie (gandul lui Richard Wurmbrandt si al meu, cu voia dvs.), inlocuitori perfecti pentru o lume bolnava fara Dumnezeu? Si totusi, poate, ilustru martir roman nu a vazut ca o lume fara Dumnezeu nu are extreme, dureri, pareri, situatii...E aceea singularitate, in care entropia devine totul si nimic! Pardon, nimic!...Culmea ii m-ai dam Universului miliarde pana atunci, dar Pamantului nimic... Adica daca Dumnezeu nu este, sau nu conteaza in existenta sa, de ce tot ce El a enuntat nu are valoare?

Țara mea...

Un singur lucru nu-mi doresc
De aș pleca vreodat' departe:
...Să-mi fie dor de cetini verzi,
ce par a arde în tămâi de ceață,
în toamne triste cenușii!
...Să-mi fie dor de creste gri
ce cutezând străpung eterul!
...Să-mi fie dor de lacrimi-ploi
ce cad născând izvoare!

Ultima scrisoare a lui Zgandarila (dupa C.S. Lewis)

Ultima scrisoare a lui Zgândărilă

 (dupa cartea lui C.S. Lewis)

 Dragă Pelinișor,
 Îți scriu eu, tot eu, ca de obicei, bătrânul tău unchi Zgândărilă, chiar dacă tu nu te-ai mai deranjat să îmi scrii decât foarte rar și atunci când erai în situații aproape imposibile, iar eu trebuia să vin cu soluții... Sigur recunoștiința nu ne stă în caracter și deci nu voi fi eu primul drac să o pretind, dar un "mulțumesc", din când în când ar arăta că am fost de ajutor... Dar sigur crezi că și asta e o formă de recunoștiință pe care Vrăjmașul nostru a arătat-o Tatălui Său, ba chiar oamenilor care L-au servit, uneori. Deci te înțeleg!

Poate nu te-ai mai deranjat să scrii crezând că lumea aceasta post-moderna, cum o numesc oamenii, crezînd că e altfel decât cea de acum 2000 sau chiar 1000 de ani de exemplu, când barbari de tot felul bîntuiau lumea, ba chiar față de bunicii lor de acum 50-60 de ani, proștii evident, căci nu aveau telefoane inteligente și Internet, apelînd nesănătos la propria minte pentru rezolvarea necesitățile lor, nu mai poate fi înțeleasă de o ființă care îți pare depășită...Dar să știi nepoate, că acel om înțelept pe care am reușit să-l câștigăm la finalul vieții pentru noi, combinând senzualul cu o filosofie nihilistă, creând o idolatrie permisivă în Israel, regele Solomon, nu a greșit, totuși, cu nimic când a spus că nu e nimic nou sub soare.Tot ce poate fi altfel, ar fi ceea ce tehnica a reușit să îmbunătățească în confortul uman, și asta nu a fost întotdeauna bun pentru umanitate, dar este atât de util pentru noi. Pasiunea unora de a crea lucruri folositoare este depășită cu mult de ceea ce unii vor să le transforme în obiecte ale profitului, excluzându-le multora dintre ele necesitatea și creând o falsă cerere. Dorința unora pentru un lucru util, ce să simplifice viața și munca grea, s-a transformat în dorința altora pentru un lucru inutil, dar care i-a adus omenirii atâta durere, iar suferința lor a fost pentru noi o beție a simțurilor, a puterii, a unei intense plăceri a lumii de aici de jos... Nu poți, dragă Pelinișor să o înțelegi, dacă nu ai experimentat acest foc al umplerii și golirii, pe care doar noi și acei oameni puternici și decăzuți ce stăpâneau regate și imperii și în numele cărora au murit prostește semeniilor, au experimentat-o!!!... Puterea, ah, ce beție! Ce întinăciune, ce plăcere întunecată, viață și moarte împreună!...Dorința de a poseda în mod total și etern orice ființă...Eh! Până la urmă care dintre noi sau oameni nu dorim să avem totul și să nu mai dăm nimic? Să extragem seva vie ființei, să simțim viața doar pentru noi, pulsul ei, lumina și întunericul din ea, plăcerea și durerea... E tot ce există mai măreț pentru noi!
 Și tocmai despre dorință îți voi vorbi azi în epistola mea întunecată.

 Dorința, să-i zicem - altfel, modificată, pervertită, a fost acel dar pe care noi, cei din Împărăția Tenebrelor, l-am făcut omului. Iar după momentul căderii lui Adam, am întreținut această forță sau mai bine zis, aceasta foame si sete. Căci adevărul este că nu noi am creat dorința, dar noi am transformat-o în ceva ce regele nostru întunecat, să poată poseda toată omenirea în murdarul său lanț al poftelor. Și dacă stau puțin să mă gândesc, de fapt, nu am creat absolut nimic, dar ca un mucegai jegos și puturos, am reușit să alterăm cât am putut mai mult din Creația Vrăjmașului!
 I-am sugerat omului că singura cale spre fericire este aceea în care posedă mult. Am fost sinceri și i-am arătat omului ceea ce noi am experimentat și ne aduce alinare și plăcere de când am ales calea infernului alături de Tatăl Minciunii, stăpânul nostru amar și întunecat.  

 Cu cât mai mult ai, omule, cu atât devii mai fericit și împlinit. Cu atât viața ta are sens, mulțimea de va adula, vei fi un zeu pentru ei. Se vor proșterne în fața puterii tale, se vor teme de tine, le vei fi stăpân! Vei fi totul în ei!

 Asta i-am spus fiecăruia dintre oameni. Nu toți au reușit, dar toți si-au dorit! Evident exceptându-i pe acei nebuni care nu au mai vrut nimic din toate acestea și pe care Vrajmașul nostru îi numește cu acel cuvânt oribil și de neînțeles: copii! Copiii Săi!... Copiii Lui! Înțelegi nebunia? Cum să nu te revolți, cum să nu fii plin de ură și furie împotriva Acestei Ființe care mereu inversează valorile!... Noi nu, ei da!

A trebuit să mă opresc din scris! Mânia împotriva Lui și a copiilor Săi m-au țintuit vreme de un an pe scaun lângă masa de scris. Fără sprijin de la Stăpânul ispitei și al minciunii, nu aș fi putut apuca pana de scris din nou! Cuvintele sale prețioase m-au întărit, ca să pot continua epistola mea diabolică. Nu valorează nimic copii Săi, mi-a spus întunecatul Domn! Adunarea credincioșilor Lui a fost înfrântă! Sunt risipiți, fug, rugăciunile lor nu mai sunt ascultate de Vrăjmaș. Biruința totală e aproape! Îi voi smulge pe toți din mîna Sa! Lumea va deveni din nou a mea!

 Dar să continui după anul pierdut degeaba, gândindu-mă la furnicile Sale, care se cred copii Lui!

 I-am creat omului seturi de valori cu care să-l obligăm să acționeze...De câte ori nu m-am distrat grozav cu Ghiorțăilă atunci când la acele manifestari ale prostiei omeneste totale, ca să ne amuzăm un pic după furia îndurată- casele de licitații, locuri de perversiune a valorii și creației umane, despre care prea puțini oameni morali s-au gândit vreodată să se revolte, așa cum au facut-o împotriva existenței bordelurilor și a desconsiderării umane, cu toate că exploatare ființelor omenești nu e doar a trupului sau a minții, ci cu o lovitură reușită, a spiritului, a duhului uman!

Însă acolo la casele de licitații pentru aberații inspirate de tatăl nostru întunecat, de multe ori, unii au licitat chiar sute de mii de lire, euro, dolari, yeni, ce au avut la îndemână, pentru tot felul de obiecte care au apartinut unor artiști, generali, regii, sau dimpotriva amantelor acestora: batiste, piepteni, perii de haine, pălarii, ciorapii, pantofii etc. unele care nu au partinut niciodata decât ilustrilor lor servitori, dar ce mai conta... Importantă e mizeria și inutilitatea creată! În timp ce porunca Vrajmașului nostru ca să le arate iubire față de aproape, licitatorii bogați au călcat în picioare tot și mii de Lăzări se prăpădeau de foame la porțile palatelor lor, umplute cu prostii. Bani pentru gunoaie, în timp ce cu sume absolut ridicol de mici ar fi putut hrănit o săptămână un sărăntoc de-al lor. Dar asta li se părea mereu o inutilitate pentru acești zdrențăroși... Întotdeauna însă am fost bucuros că am găsit acest soi interesant de mândrie, de amăgire prostească, cum că dacă ai batista lui Elvis Presley, nespălată în urma folosirii ei, printre comorile tale pământești, devii celebru și ceva din ceea ce a fost Elvis, din grandoarea lui, fără muzica lui, evident, se transferă către tine ca om!...Ha, ha, ha! Nu mă pot abține nici acum să nu râd cum omul își vede măreția într-o cârpă de bumbac de șters nasul. Ba chiar nici cu ăia care dădeau 50 de milioane de dolari pe un tablou de un artist celebru ce trăgea niște dungi fără noimă pe pânză, nu am fost rușinat deloc...Căci, nu-i așa? arta sau ceea ce înțelege fiecare din acest cuvânt, merge perfect cu mândria... Mai greu e să o înțeleagă Lazăr!

Nu te întrebi de ce oameni vor să posede fără să ajungă la o reală stăpânire? Vrajmasul, Cel care s-a sacrificat pe Cruce pentru aceste furnici (of!, dureros și de neînțeles moment pentru Împărația Neantului!), le-a spus să își facă comori în Ceruri, nu pe pământ. Pentru cei mai mulți sună a un soi de alegere: dacă vrei îți faci Sus, dacă nu vrei, îți faci jos, pe pământ! Noi am știut să întreținem dorința lor (evident, aia modificată de noi), de a avea aici jos, acum și nu pentru un ipotetic mâine, cu ziceri pe care ei le considera foarte înțelepte, rupte din experiența umană: Ce-i în mână nu-i minciuna! Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții! Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard! Și aia care îmi place teribil, căci eu am conceput-o: Decât slugă în Rai, mai bine Rege în iad! Evident că toate sunt inspirate de stăpânul de jos! Dar ultima e cea mai bună și specială, și nu e a lui!

 Le am arătat că momentul, clipa, este singurul lucru esențial în viață, iar dacă acum și aici pierzi prilejul nu vei mai găsi poate o altă șansă, iar despre Cer s-ar putea să fie printre norișori pufoși, ba chiar sigur este doar un dulce basm.
Vrăjmașul însă le-a vorbit de aceea realitate pe care noi am trăit-o cândva, când nu eram spiritele tenebrelor: acele comori cerești ce devin efectiv una cu ei după ce ascultând de El oamenii vor păși dincolo. Ei vor intra în Odihna Stăpânului lor care nu înseamnă, așa cum nu odată le-am sugerat, drept o trândăveală insipidă cu îngerași pufoși cântând plictisiți la harpe și nori albiciosi și leșinați ce se mișcă fără noimă încoace și încolo, ci o stare în care ei sunt, devin realmente, Odihna Vrăjmașului. O contopire dintre o Stare de Fericire și Pace a Vrăjmașului, stare Vie a Lui și ei.... E foarte greu să îți descriu acest sentiment și acest proces, nu mai simt așa, nici măcar de aș mai fi, dar îți spun că tot ce Vrăjmașul le-a spus sunt reale, iar toate acelea: nume, moștenire, Odihna Stăpânului, cununi, comori, nu sunt doar lucruri ale lor, puse undeva într-un sipet, ci devin una cu ei. Nu e ca aici, unde doar poți atinge, gusta, mirosi, dar în final ele rămân tot ele înselepentru alți oameni și omul, el însuși, singur, sec, gol, cum vrei să-i spui, fără o contopire reală, decăt ce îi lăsăm noi să creadă... Aici pe Pământ ai ceva, dar nu posezi la modul real!...Poți atinge diamantul pe care îl ai la deget în aceea montură superbă de platină, de milioane de ori, tot de atâtea ori tu rămai om sau drac, iar diamantul rămâne de tot atâtea milioane de ori diamant, fără ca ceva dintre voi să devină parte din celălalt... E altfel de stăpănire, dacă se poate spune că este o reală stăpânire. Aici, dă-mi voie să îți spun nepoate, cu un cuvânt atât de la moda, e o stăpânire virtuală, la fel ca în soiurile ale de jocuri video și lumile acelea create din miliarde de biți pe care generațiile mai tinere le experimentează și uită spre satisfacția mizeriei triumfătoare, de cuvintele Vrăjmașului nostru, uită să se mai închine, uită să mai citească Cuvintele a ceea ce ei numesc Scripturi Sfinte, sau ascultau acele muzici, ce acum câteva sute de ani ridicau regi în picioare când le auzeau (ce bine că am reușit să schimbăm atâtea, iar oameni ca Haendel sau Mozart care se vor naște, ne vor cânta nouă, pentru bani și faimă, nu pentru Vrăjmașul rămas fără sunete și cântări!).

  Acum totul e virtual, cu toate că dorința și posesiunea a fost dintotdeauna virtuală, iar noi și chiar Vrăjmașul le numeam dintotdeauna amăgire.

Îl știi pe bogatul acela nebun căruia i-a rodit pământul peste măsură, îți aduci aminte, că erai și tu acolo chiar dacă erai un drac neformat, a avut atâta bogăție până seara când a murit... Ha, ha, ha! A fost fericit o după-masă întreagă, pregătindu-și sufletul să mănânce mai multe pâini și să bea mai mult vin. Și să aibă țiitoare deosebite și multe! Chiar ultimul idiot dintre dracii peste care stăpânesc, știe că sufletul se hrănește cu Cuvântul Vrăjmașului, nu cu pâine și bea Apa Sa vie, nu vinuri. Dar vezi tu! bogatul era la fel de "bogat" ca aia din jocurile tinerilor de azi. Virtual! Cât mai virtual! Game Over!
Dar Pelinișor, nici nu contează dacă ești bogat șase ore sau șase decenii. Dorința lor este să acapareze cât mai mult, fără să se gândească dacă nu cumva este cineva dincolo de aceasta sete masivă după bani sau bogății. Dacă rațiunea lor, chiar așa umbrită de Cădere, ar sta să analizeze cu sinceritate și smerenie (asta e cel mai greu pentru ei!) de ce simt acestă arsură în inimile lor, poate ar întrezării ceva din activitatea noastră. Noi le arătăm că așa e natural, așa trebuie să se întâmple, dacă vor să fie apreciați de alți oameni, dacă vor să găsească adevărata onoare și splendoare. Să îți spun un secret: cel mai rău lucru pentru om nu e să i se îndeplinească dorințele, ci ele să i se îndeplinească și să constate că sufletul lui rămâne la fel de gol sau poate chiar să crească acel gol, care, cum a zis un fiu al Vrăjmașului, are forma lui Dumnezeu și orice ai pune altceva nu se potrivește... Atunci goana după altele devine tot mai intensă, până când trec absurd, din lumea asta sau până când înțeleg inutilitatea lor, dar nu înțeleg că reala posesiune este a darui, nu a cere sau a lua. Atunci intervine depresia, o furie față de viața lor stupidă. Diferită cumva de a noastră. Ei nu știu să ia, iar sentimentul inutilității îi împinge la gesturi totale...Atâția bogați s-au sinucis pentru că au realizat inutilitatea unei căi pe care umblau și care nu ducea nicăieri. Pentru noi este excelent, chiar și așa. Dar Vrăjmașul le-a spus: "Dați și vi se va da!" Împărăția Lui este așezată pe alte principii. El vrea ca dând omul să primească, în timp ce dorința de a avea, fără de a da este deșertăciune. Nu știu dacă înțelegi, Pelinișor, dar eu fiind odată un înger al Vrăjmașului, îmi aduc aminte, cu greu, ce este drept, despre aceste lucruri și pe care le folosesc ca să îi aduc Lui cât mai multe prejudicii spre gloria mizerabilă a tatălui nostru întunecat și mincinos! Ori este atât de important să folosim minciuna și mândria ca să îi ținem departe pe oameni de Adevărul Răstignitului. Le spunem că nimeni, nici măcar El nu are soluții, că Vrăjmașul a spus cateva chestii drăguțe pe care nici acei ucenicii ai Sai nu le-au putut trăi și oricum sunt vechi și în 2000 de ani s-a așezat suficient praf pe ele pentru a deveni doar obiect de studiu, pentru arheologi sau lunatici ce viseaza la tot soiul de salvări spirituale. Căci nu este așa, în acest secol al informatiei instantanee, al virtualului, numai un nebun mai poate visa la mântuire!
Mă apropiu de final, tânărul meu nepot, dar nu am să închei fără să îți răspund la o întrebare pe care cred că ți-ai pus-o pentru cultura ta generală și cum să îi prinzi pe alții în laț: Cum ar putea un om să rupă acest lanț în care dorințele impuse de noi îl duc atat de departe si ii sfarama viata? Ar fi simplu: smerenia! Aceasta "plagă" numită smerenie a întors din drumul catre noi, spre Cer milioane de oameni. Sigur, cu ea a început, fiind esențială în viața oamenilor pe care i-am pierdut. Apoi a continuat cu sinceritatea că viața fără Vrăjmaș este moartă, urătă, ticăloasă, de la început. Smerenia l-ar putea face și pe cel sarac și pe cel bogat să înțeleagă că nu dorința pentru sine îi poate ajuta, ci dorința de a împlini Cuvintele Vrăjmașului, care nu sunt proverbe și ziceri de încântat auzul, ci uneltele unei construcții interioare, dar și exterioare a unei alte Împărății, decât cea care am făurit-o noi aici, pe care de două mii de ani o construiește și pe care noi, dracii, avem datoria să o oprim. Tatăl nostru întunecat are o vorba utilă nouă, despre Vrăjmaș: Dacă nu pot să Îi opresc biruința, atunci i-o voi întârzia! Asta trebuie să facem noi și sper ca să te mobilizezi mai ales acum când ceva pare că se va petrece, toți o simțim, să intârziem acea Împărăție a Vrăjmașului!

                                                                          Cu drag al tău unchi, Zgândărilă

Noi am invins?...

Noi am invins, atunci cand Tu
Pe o Cruce parasit de toti
Ni L-ai adus pe Dumnezeu
Unindu-ne pe veci cu Cerul!...

Noi am invins, cu Tine, Doamne,
Dar nu cu spade si cu foc,
Si nu cu sange de dusman,
Ci cu al nost' scurgandu-se din vine!...

Suferinta umana si dragostea infinita a lui Dumnezeu (partea 2)

In durerea sa, Iov ii spunea lui Dumnezeu ca El nu e om sa simta suferinta, durerea, incercarea, tumultul situatiilor care se napustesc parca dintr-o data asupra fiintei umane, chiar si acelui credincios! Dumnezeu nu L-a contrazis. El era Dumnezeu si cu toata Atotputernicia Sa nu era om sa simta tot ce simte omul. In felul sau Iov spusese un adevar. Dar ceva mai tarziu a venit Omul Isus Christos si a trait nu doar suferinta sa omeneasca , ci a luat asupra Sa pacatul, boala noastra ce aduce cel mai teribil chin. Al generatiilor trecute si  de un supranatural total, daca putem spune asa, al generatiilor viitoare! Ba mai mult suferinta lui Isus Christos nu s-a putut compara cu suferinta respectabila si curajoasa a lui Iov. Acest om pierduse 10 copii, o avere, sanatatea, Dumnezeu pierduse miliarde de copii! Si durerea Fiului Sau, moartea Sa era pentru ai aduce inapoi din acel iad al minciunii si raului, inapoi.

Suferinta umana si dragostea infinita a lui Dumnezeu (partea 1)

 Am vazut acum cateva zile un film despre primii ani ai lucrarii lui Billy Graham. Cu toate ca era axat pe activitatea celebrului evanghelist. mi s-a parut mult mai interesant dar si tragic ce s-a intamplat cu bunul sau prieten Charles Templeton. Un om care ca si Graham a fost evanghelist pana cand ros de intrebari fara raspuns a ajuns sa fie un sceptic, un agnostic. Acel Dumnezeu care l-a mantuit intr-un mod miraculos a devenit o umbra, ceva de neinteles pentru Templeton. Se intreba acest sincer cautator al adevarului cum putea exista un Dumnezeu plin de dragoste intr-o lume inghetata a urii. Privind imaginile cutremuratoare filmate in lagarele de concentrare naziste cu mii de oameni morti prin infometare, boli sau alte metode de exterminare, era imposibil pentru un om cu minte intreaga sa nu se infioare gandindu-se ca acei oameni erau rezultatul urii altor asa-zisi oamenii, o ura ce parca iesise din tenebrele iadului pentru a transforma o lume palida si stinsa, intr-una de cosmar.